Mega-baraj pe Nil: Egiptul denunță acțiunile 'unilaterale' ale Etiopiei
Egiptul a acuzat joi Etiopia de acțiuni 'unilaterale', după ce Addis Abeba a anunțat că mega-barajul său hidroelectric de pe Nil a fost finalizat și va fi inaugurat oficial în septembrie, notează AFP.
Marele Baraj al Renașterii (GERD), lansat în 2011 cu un buget de patru miliarde de dolari, este cel mai mare proiect hidroelectric din Africa, având o lățime de 1,8 kilometri și o înălțime de 145 de metri.
Etiopia consideră barajul ca esențial pentru obiectivele sale de dezvoltare și electrificare, dar Egiptul și Sudanul, situate în aval, se tem că ar putea afecta resursele lor de apă.
'Egiptul respinge categoric orice încercare de a realiza dezvoltarea Etiopiei în detrimentul drepturilor țărilor din aval', a declarat joi ministrul egiptean al resurselor de apă, Hani Sewilam, în cursul unei întâlniri cu diplomați.
Egiptul 'respinge ferm continuarea de către Etiopia a politicii faptului împlinit prin măsuri unilaterale privind Nilul', a adăugat el, acuzând Addis Abeba că preferă 'fuga și retragerea' în locul negocierilor autentice.
Cairo a acuzat în repetate rânduri Etiopia că încalcă dreptul internațional și ignoră anii de discuții vizând să garanteze un acord privind modul în care barajul ar trebui umplut și exploatat.
Premierul etiopian Abiy Ahmed a anunțat joi că barajul este 'acum finalizat' și că țara sa se pregătește 'pentru inaugurarea oficială'.
'Pentru vecinii noștri din aval, Egiptul și Sudanul, mesajul nostru este clar: barajul Renașterii nu reprezintă o amenințare, ci o oportunitate comună', a adăugat el.
Însă Cairo și Khartoum rămân sceptice.
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi și liderul de facto al Sudanului, generalul Abdel Fattah al-Burhan, s-au întâlnit săptămâna aceasta și și-au reafirmat opoziția față de 'orice măsuri unilaterale' privind Nilul.
Dependent într-un procent de 97% de Nil pentru nevoile sale de apă, în special pentru agricultură, Egiptul se teme că o exploatare necontrolată a barajului va afecta pe termen lung debitul celui mai lung fluviu din Africa.
Cairo și Khartoum au cerut Etiopiei să oprească operațiunile de umplere în așteptarea unui acord tripartit pe această temă și asupra modalităților de funcționare a barajului. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Al Jazeera English/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a amenințat #Ucraina cu noi 'lovituri masive' după atacul major asupra Moscovei
Rusia a amenințat joi Ucraina cu noi 'lovituri masive' asupra instalațiilor militare, după un atac ucrainean de amploare asupra regiunii Moscova, care a lovit în special o rafinărie importantă, relatează AFP. Întrebat despre acest atac, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a amintit că președintele Vladimir Putin a anunțat deja că Rusia va
Credința, speranța, Iranul: JD Vance ocupă spațiul mediatic în SUA
În timp ce președintele american Donald Trump călătorește și a participat săptămâna aceasta la summitul G7 din Franța, apoi a semnat acordul de încetare a focului cu Iranul, vicepreședintele său, JD Vance, are un program mai lejer, astfel că a luat cu asalt presa americană pentru a-și promova noua carte despre credința sa creștină, scrie joi AFP.
Israelul va continua să opereze în sudul Libanului (armata)
Armata israeliană a anunțat joi că își va continua operațiunile în sudul Libanului în fața 'amenințărilor', după semnarea de către SUA și Iran a unui acord vizând să pună capăt războiului în Orientul Mijlociu, inclusiv pe frontul libanez, relatează AFP. Armata a publicat o hartă a ceea ce declară a fi 'spațiul său de s
Țările riverane la Marea Baltică explorează măsuri comune pentru a combate amenințarea reprezentată de drone
Miniștrii de interne din țările europene riverane la Marea Baltică s-au întâlnit joi, la Helsinki, pentru a discuta despre amenințarea reprezentată de drone în regiune și pentru a explora adoptarea în comun a unor măsuri concrete pentru a contracara această amenințare, informează EFE. Miniștrii de interne ai așa-numitului Grup de Securi
R. Moldova: Nou mandat de arestare pe numele lui Șor; procuratura explică cum a delapidat 100 milioane dolari de la BEM
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, a oligarhului fugar Ilan Șor în dosarul privind delapidarea a 100 milioane de dolari de la Banca de Economii din Moldova (BEM), conform unei decizii luate cu o zi în urmă la solicitarea procurorilor, anunță joi Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova, cita
Regatul Unit va furniza Ucrainei 150.000 de drone
Regatul Unit a anunțat joi cea mai substanțială livrare de drone în ajutorul militar oferit Ucrainei de la începutul războiului cu Rusia, relatează agenția DPA. Acest nou pachet de ajutor militar britanic cuprinde în principal 150.000 de drone, 250 de rachete antiaeriene și radare. Noile drone se adaugă unui alt ajutor militar britanic pentru
Pentagonul, deschis la oferta Poloniei de a găzdui o bază permanentă a SUA, declară ministrul polonez al apărării
Departamentul Apărării Statelor Unite ale Americii este deschis la oferta Poloniei de a găzdui o prezență militară permanentă a SUA în Polonia, a declarat joi ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după întâlnirea cu secretarul american al apărării, Pete Hegseth, la Bruxelles, relatează Reuters. Polonia a insistat pentru o p
Comisia Europeană și responsabilii instituțiilor UE și-au făcut cont pe rețeaua socială W, 'alternativa europeană' la X
Comisia Europeană a anunțat joi că și-a făcut cont pe noua rețea socială W, inaugurată în ziua precedentă și prezentată drept 'alternativa europeană' la rețeaua socială X deținută de Elon Musk, dar a subliniat că nu va părăsi niciuna dintre celelalte 15 astfel de platforme pe care este prezentă, relatează agenția EFE. 'Am decis că merită să f
Iranul avertizează că acordul cu SUA este 'nul' dacă Israelul nu se retrage din sudul Libanului
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a declarat joi - într-un interviu publicat de ziarul libanez Al Akhbar - că un eventual refuz al Israelului de a se retrage complet din sudul Libanului ar constitui o încălcare a memorandumului de înțelegere încheiat între Teheran și Washington și ar duce la anularea r
Principalele puncte ale acordului dintre Iran și SUA
Memorandumul de înțelegere pentru încheierea conflictului dintre SUA și Iran a fost publicat de ambele părți și semnat de la distanță de președinții american și iranian, Donald Trump și Masoud Pezeshkian. Acordul-cadru va fi urmat de 60 de zile de negocieri pentru un acord cuprinzător și conține o serie de prevederi esențiale, conform unei sinteze publicate joi d
Noua coaliție din Lituania dorește o prezență americană pe termen lung
Noua coaliție guvernamentală a Lituaniei are în vedere asigurarea unei prezențe pe termen lung a unităților militare americane în această țară membră a NATO, care se învecinează atât cu Rusia, cât și cu Belarus, conform unui acord al noii coaliții guvernamentale semnat joi, informează Reuters. Se așteaptă ca liderul social-democra
Liderii europeni au încercat să îl influențeze pe Trump cu idei dăunătoare la G7, crede consilierul de politică externă al Kremlinului
Consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a estimat joi că liderii europeni probabil i-au insuflat idei dăunătoare președintelui american Donald Trump la summitul G7 desfășurat săptămâna aceasta, dar Rusia mizează pe faptul că președintele SUA este un lider puternic stăpân pe propriile sale idei, relatează Reuters. La summitul G7
Iranul spune că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu SUA
Iranul a afirmat joi că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu Statele Unite, la o zi după semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Rachetele iraniene sunt menite să fie lansate, nu negociate', a declarat purtătorul de
Presa americană condamnă concesiile președintelui Trump pentru Iran (sinteză AFP)
Presa americană condamnă concesiile făcute Iranului de președintele Donald Trump, arătând că obiectivele declarate înainte de război au fost date uitării, puterea de la Teheran s-a întărit, costul conflictului este uriaș, iar detaliile acordului dintre SUA și Iran sunt încă neclare, consemnează joi AFP. Trump a semnat miercuri un protoc
Suedia, Norvegia și Canada anunță un nou pachet de ajutor militar în cadrul inițiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia și Canada au anunțat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a inițiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include achiziționarea de arme și muniții fabricate în Statele Unite, pe care Kievul le consideră esențiale pentru apărarea sa împotriva agresiunii rusești, informează EFE.




