Social-democrații germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formațiunii AfD de extremă dreapta
Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat duminică o moțiune care cere interzicerea formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în cea de a treia zi a congresului național de la Berlin al formațiunii, relatează dpa.
'În momentul în care serviciile de informații interne susțin că există un partid de extremă dreapta confirmat, nu mai este loc de manevră', a declarat copreședintele SPD Lars Klingbeil, care este ministru de finanțe și vicecancelar în noul guvern al lui Friedrich Merz.
Moțiunea le cere organismelor constituționale relevante să pună bazele pentru deschiderea unui dosar care să declare formațiunea anti-imigrație AfD neconstituțională.
'Acum este timpul ca organismele constituționale să procedeze în așa fel încât să creeze condițiile pentru depunerea imediată a unei moțiuni care să stabilească neconstituționalitatea AfD', se menționează în textul citat.
AfD, cunoscută pentru vederile sale anti-imigrație, anti-musulmani, eurosceptice și naționaliste, este de peste un deceniu o problemă în creștere în politica germană.
În ultimii ani, partidul a câștigat teren capitalizând nemulțumirea din cauza economiei și a imigrației crescute. În prezent, este cel mai mare partid de opoziție din Germania.
Apelurile la interzicerea AfD s-au intensificat după ce agenția de informații internă, Biroul pentru protecția constituției (BfV), a reclasificat în mai partidul drept grup 'confirmat de extremă dreapta', ceea ce permite extinderea supravegherii sale.
Totuși, această clasificare este suspendată pe durata în care este contestată legal de AfD, iar formațiunea va fi tratată doar ca un caz 'suspect' până când tribunalul administrativ din Koln va emite un verdict, notează dpa.
După ce a condus fostul guvern german în timpul mandatului lui Olaf Scholz, SPD a scăzut la un scor de 16% în alegerile parlamentare din Germania din februarie, iar acum face parte dintr-o coaliție cu alianța CDU-CSU.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exerciții militare: Mexicul autorizează intrarea trupelor americane
Mexicul a autorizat intrarea trupelor americane pe teritoriul său pentru exerciții comune, în timp ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, face presiuni pentru intensificarea luptei împotriva traficului de droguri, notează AFP. Constituția mexicană cere aprobarea Senatului pentru intrarea trupelor străine. Senatul a autorizat
Administrația Trump plănuiește o vânzare de muniție în valoare de 2,8 miliarde de dolari către Israel (surse)
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să vândă Israelului un pachet de muniții în valoare de 2,8 miliarde de dolari, care va include zeci de mii de bombe extrem de distructive de 2.000 de livre (aproximativ 900 kg), potrivit unui oficial american familiarizat cu tranzacția, relatează Reuters. Vânzare
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport)
Războiul de șase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va crește cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marți Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administrația Trump caută modalități de a pune capăt conflictului și de a redeschide strâmtoarea vitală Ormuz, transm
Cancelarul german își anulează deplasarea la Adunarea Generală a ONU de la New York
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezența sa este necesară la Berlin, potrivit informațiilor obținute marți de agenția dpa din cercuri guvernamentale. Cancelarul se află sub o uriașă presiune în urma rezultatelor
SUA au creat o unitate însărcinată cu întărirea schimbului de informații cu Arabia Saudită
O unitate militară americană acționează pentru a întări schimbul de informații cu Arabia Saudită, a declarat marți pentru AFP un responsabil american, în timp ce regatul saudit se confruntă cu atacuri ale milițiilor houthi pro-Iran din Yemen. Comandamentul Central american pentru Orientul Mijlociu 'are o unitate pe teren pentru
Dilema rușilor în vremuri de război: să meargă la vot sau să boicoteze alegerile pentru Duma de Stat (EFE)
Milioane de ruși critici la adresa Kremlinului se confruntă cu o dilemă deoarece ezită între a boicota alegerile legislative organizate pe timp de război cu un câștigător clar și previzibil, Rusia Unită (RU), a merge la urne pentru a-și arăta nemulțumirea deschis sau a susține orice candidat pentru a diminua voturile partidului Kremlinului, scrie marți EF
Trump critică dur decizia 'oribilă' a Curții Supreme privind votul prin corespondență
Președintele american Donald Trump a criticat dur marți o decizie 'oribilă' și 'profund politizată' a Curții Supreme a SUA, care a respins cu o zi înainte un recurs al administrației sale ce urmărea impunerea de reglementări mai stricte privind votul prin corespondență, în perspectiva alegerilor legislative cruciale 'de la jumătatea ma
Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor hibride
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a afirmat marți că, în fața amplificării atacurilor hibride în Europa, este esențial să i se impună Rusiei un cost mai ridicat, întrucât Moscova nu înțelege decât forța, informează AFP. ''Putin nu se va opri. Întrucât Rusia este pregătită să
Rusia Unită, 25 de ani de mână forte în Duma de Stat
Partidul Kremlinului, Rusia Unită (RU), care speră să își reînnoiască majoritatea la alegerile parlamentare de duminică, controlează cu o mână de fier Duma der Stat (Camera Deputaților) din 2003, dar monopolul său contrastează cu imaginea sa slabă în rândul multor cetățeni ruși, scrie marți EFE. 'Spun adesea c
Alarmă de urgență emisă la Mecca, pe fondul continuării atacurilor asupra teritoriului saudit
Alarme de urgență au fost activate marți în orașul sfânt musulman Mecca, pe fondul unei serii de atacuri asupra Arabiei Saudite, iar apărarea civilă saudită i-a îndemnat pe locuitori să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile autorităților, relatează dpa. O alertă a fost declanșată și în orașul-port Jeddah de la
Parlamentul European a votat ridicarea imunității eurodeputatului polonez Grzegorz Braun, pentru negarea Holocaustului
Parlamentul European a votat marți ridicarea imunității eurodeputatului polonez de extremă dreapta Grzegorz Braun, ceea ce deschide calea urmăririi judiciare în Polonia pentru declarații ce contestau Holocaustul, relatează France Presse. Cunoscut pentru declarațiile sale antisemite, Grzegorz Braun este președintele Confederației Coroanei
CPI: Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte suferă de 'o afectare semnificativă a memoriei', afirmă avocatul său
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte suferă de pierderi importante de memorie, uitând uneori chiar și numele avocatului său, susține echipa sa de apărare, într-un document dat publicității marți de Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, relatează AFP. Fostul lider autoritar din Manila, în vârstă de 81 de
Prințul moștenitor saudit și președintele Egiptului au cerut o navigație liberă și sigură pe Marea Roșie
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi au cerut marți să se asigure libertatea și siguranța navigației pe Marea Roșie în timpul unei întâlniri la Cairo, a anunțat președinția egipteană, informează EFE. Cele două puteri regionale au discutat despre amenințarea p
Germania: Cancelarul Merz consideră că nu există alternativă la coaliția între conservatori și social-democrați
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că nu există o majoritate parlamentară viabilă în Germania în afara coaliției formate de conservatori și social-democrați, adăugând că speră să ajungă la un acord cu Partidul Social-Democrat cu privire la reformele viitoare, după alegerile regionale din 20 septembrie, transmite Reuters.
Italia extinde suspendarea regulilor Schengen cu Spania pentru încă 15 zile
Italia a prelungit cu alte 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania, menținând astfel controalele la frontierele aeriene și maritime pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol, a declarat marți ministrul de interne Matteo Piantedosi într-un comunicat trimis Comisiei Europene și colegilor săi din UE, informează ANSA.














