Președintele chinez Xi Jinping participă la summitul 'Asia Centrală-China' găzduit de Kazahstan
Kazahstanul a anunțat miercuri sosirea președintelui chinez Xi Jinping la începutul săptămânii viitoare pentru a participa la summitul 'Asia Centrală-China' cu cele cinci foste republici sovietice dintr-o regiune unde Beijingul îi contestă Rusiei statutul de principal partener, relatează AFP.
Potrivit președinției kazahe, Xi Jinping este așteptat pe 16 iunie la Astana pentru întâlniri bilaterale, în timp ce 'al doilea summit Asia Centrală-China va avea loc pe 17 iunie cu participarea șefilor de stat din regiune'.
Summitul are loc la doi ani după prima ediție, organizată în China în mai 2023.
Asia Centrală, cu un teritoriu aproape la fel de întins ca cel al Uniunii Europene, dar având doar aproximativ 80 de milioane de locuitori, are o importanță strategică pentru Beijing și proiectul său 'Noile drumuri ale mătăsii'.
Acest proiect gigantic de infrastructură finanțat de Beijing, care deține o parte substanțială din datoria externă a țărilor central-asiatice, urmărește să scoată din izolare această regiune bogată în resurse naturale și să faciliteze comerțul cu Europa.
Cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan), aflate în mod tradițional sub influență rusă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, încearcă în prezent să își diversifice parteneriatele, tendință vizibilă în special după războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.
Astfel, s-au înmulțit summiturile în format 5+1 la nivel prezidențial sau ministerial cu China, dar și cu Uniunea Europeană și țări occidentale, în timp ce Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan acționează la rândul ei în regiune pentru a-și susține interesele. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Netanyahu, după mandatul de arestare al Turciei împotriva sa: 'Erdogan este un dictator antisemit'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a descris vineri pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan drept un 'dictator antisemit' și a promis că Israelul va acționa împotriva 'tentativelor Turciei de a destabiliza regiunea', după ce mai devreme Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele șefului guvernului israelian în anch
Coaliția de Voință pentru #Ucraina se reunește luni, fiind coprezidată de Macron, Merz și Burnham
Coaliția de Voință pentru Ucraina, care reunește țări ce susțin Kievul, se va reuni luni la ora 13:00 (11:00 GMT) într-un format 'hibrid', adică unii participanți vor fi prezenți în persoană, în timp ce alții vor participa prin videoconferință, a anunțat vineri Palatul Elysee, citat de AFP și Reuters. Această reuniune
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în #Ucraina, a anunțat comandantul șef al armatei ucrainene
Comitetul militar al NATO va efectua o vizită în Ucraina în luna octombrie, a anunțat vineri comandantul șef al Forțelor armate ucrainene, generalul Mihailo Drapatîi, citat de EFE. 'În octombrie așteptăm vizita Comitetului militar al NATO în Ucraina. Ultima oară când a avut loc o vizită de acest gen a fo
Turcia a emis un mandat internațional de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu
Turcia a emis un mandat internațional de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al unui alt cetățean israelian, a anunțat vineri ministrul turc al justiției, Akin Gurlek, în cadrul unei anchete privind interceptarea de către Israel a Flotilei pentru Gaza și arestarea activiștilor de la bordul acesteia, relatează AFP.
Letonia: Sub frontiera cu Belarus a fost descoperit încă un tunel folosit de migranți ilegali
Autoritățile letone au descoperit încă un tunel prin care numeroși migranți au putut intra ilegal în Letonia, țară membră a Uniunii Europene, dinspre statul vecin Belarus, transmite vineri dpa. Poliția de frontieră letonă a reținut vineri dimineață 28 de migranți care trecuseră ilegal frontiera UE, intrând în sud-estul
Pezeshkian declară că este timpul să se pună capăt războiului, în timp ce Iranul se află 'într-o poziție de forță'
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat vineri că este timpul să se pună capăt războiului cu SUA, Teheranul aflându-se - potrivit lui - 'într-o poziție de forță' în fața Washingtonului, relatează France Presse. 'Este mai bine să se pună capăt războiului acum, în timp ce suntem într-o poziție
Giorgia Meloni, dezamăgită de Trump, după ce a sperat că abordările lor comune îi vor ajuta să colaboreze ușor
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat, într-un interviu publicat vineri de New York Times, că a crezut că urma să colaboreze mai ușor cu președintele american Donald Trump, dată fiind asemănarea dintre pozițiile lor politice conservatoare, dar experiența a arătat că nu a fost așa, inclusiv în urma schimbului lor de replici din iunie, câ
UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării
Uniunea Europeană își reafirmă solidaritatea cu Ucraina, în contextul în care data de 24 august va marca cea de a 35-a aniversare a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă difuzat vineri de executivul european. 'Această ocazie întruchipează curajul, rezistența și reziliența ucrainenilor în faț
Aviația israeliană a întreprins noi bombardamente în sudul Libanului
Avioane de luptă israeliene au întreprins o serie de lovituri aeriene în zona Nabatieh din sudul Libanului în primele ore la dimineții de vineri, țintind vecinătatea înălțimilor strategice Ali al-Taher, au declarat surse de securitate libaneze, transmite dpa. Atacurile aeriene au fost însoțite de bombardamente de
Kremlinul, supărat pe Zelenski că a interzis desenul animat rusesc 'Mașa și ursul'
Kremlinul a condamnat vineri decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a interzice difuzarea în țara sa a serialului de desene animate rusesc 'Mașa și ursul', pe motiv că acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, informează EFE. 'Faptul că Ucraina i-a declarat război (serialului de desene a
Șefa CPI avertizează asupra 'dispariției statului de drept internațional' după sancțiunile SUA
Preşedinta Curţii Penale Internaţionale (CPI), Tomoko Akane din Japonia, a avertizat vineri cu privire la "dispariţia statului de drept internaţional" după ce a fost vizată de sancţiuni din partea SUA, relatează AFP. 'Anticipasem, într-o oarecare măsură, sancțiunile care mi-au fost impuse de data aceasta, așa că nu sunt surprinsă', a pr
China și Indonezia convin să întărească relațiile în domeniile militar, al mineralelor, energiei și tehnologiei
China și Indonezia au convenit vineri să întărească legăturile militare și cooperarea în domeniile mineralelor, energiei și tehnologiei, în contextul în care Jakarta încearcă să mențină un echilibru în relațiile cu Beijingul și cu Washingtonul pe fondul tensiunilor economice și geopolitice, inclusiv în Marea Chinei de Sud, transmite
Iranul afirmă că trebuie să depășească 'sancțiunile nedrepte', în contextul intensificării presiunii economice americane
Președintele parlamentului iranian, Mohammed Baqer Qalibaf, a declarat vineri că Iranul trebuie să facă planuri pentru a depăși 'sancțiunile nedrepte', la o zi după ce secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat cele mai dure sancțiuni impuse vreodată Iranului, relatează Reuters. Bessent a declarat joi că măsurile vor fi detaliate luni, suger&
Polonia, 'foarte dezamăgită' după ce Israelul a abandonat ancheta privind uciderea unui voluntar polonez în Gaza
Ministerul de Externe polonez s-a declarat 'foarte dezamăgit' și l-a convocat pe ambasadorul israelian la Varșovia după ce Israelul a decis să nu deschidă proceduri penale în cazul atacului din 2024 asupra unui convoi de voluntari în Gaza în care un cetățean polonez a fost ucis, transmite vineri Reuters. Damian Sobol, un voluntar orig
Rusia a arestat nouă persoane pentru atacuri planificate și spionaj în numele Ucrainei (presă)
Autoritățile ruse au arestat opt persoane pentru planificarea unui atac asupra unei întreprinderi din regiunea Moscova și au reținut separat un cetățean străin pentru că a explorat clădiri guvernamentale și infrastructură strategică, au relatat vineri agențiile de presă ruse, citate de Reuters. Primele arestări au vizat opt persoane despre care s-a desco








