SUA: Trump declanșează o anchetă asupra unui posibil ''complot'' pentru a ascunde declinul lui Biden
Președintele american Donald Trump a ordonat miercuri declanșarea unei anchete asupra anturajului predecesorului său Joe Biden, pe care îl suspectează că a ''complotat'' pentru a masca declinul fostului președinte și a-i uzurpa puterea, relatează AFP.
Potrivit președintelui republican, care a promis în timpul campaniei ''răzbunare'' împotriva adversarilor săi politici, astfel de acțiuni ''ar avea consecințe pentru legalitatea și validitatea a numeroase decizii luate în numele'' predecesorului său democrat.
Potrivit textului făcut public de executivul american, președintele i-a încredințat avocatului Casei Albe misiunea ''de a ancheta, în limitele prevăzute de lege, pentru a determina dacă anumiți indivizi au complotat pentru a minți publicul în privința stării mentale a lui Biden și a exercita de manieră neconstituțională prerogativele și responsabilitățile președintelui''.
Donald Trump dă asigurări că este ''din ce în ce mai clar că foști consilieri ai președintelui Biden au uzurpat puterea semnăturii prezidențiale prin intermediul utilizării unui sistem automat de semnătură''.
Republicanul apreciază că ''acest complot reprezintă unul dintre scandalurile cele mai periculoase și mai îngrijorătoare din istoria americană''.
Ancheta pe care a declanșat-o urmează, de asemenea, să determine ''pentru ce documente a fost utilizat sistemul automat de semnătură'', în special dintre grațieri și decrete.
Joe Biden a reacționat rapid, denunțând într-un comunicat transmis AFP acuzații ''ridicole și false''.
''Să fim clari: eu eram cel care lua deciziile în timpul președinției mele. Luam deciziile privind grațierile, ordinele executive, legile și proclamațiile. Este ridicol și fals să sugerezi că nu eram eu cel ce făcea acest lucru'', a declarat Biden.
Chiar înainte de a-i preda ștafeta celui mai mare dușman politic al său, Joe Biden a acordat grațieri preventive mai multor aliați politici, precum și unor membri ai familiei, între care fiul său Hunter, o țintă recurentă a taberei lui Trump, pentru a-i proteja de viitoare urmăriri judiciare.
În timpul campaniei sale, Donald Trump a atacat în permanență capacitățile cognitive ale lui Joe Biden despre care a afirmat că sunt diminuate și a continuat pe această cale după revenirea la putere.
Fostul președinte, în prezent în vârstă de 82 de ani, a anunțat recent că suferă de o formă ''agresivă'' de cancer de prostată.
''Mă mir că publicul nu a fost informat de mai multă vreme'' despre această boală, a reacționat atunci Donald Trump.
Într-o carte șoc, intitulată ''Păcatul originar'', doi jurnaliști americani afirmă că la sfârșitul mandatului său, anturajul lui Joe Biden limita la maxim discuțiile președintelui cu presa și chiar cu miniștrii săi.
Democratul a dat, în special din vara lui 2023, semne tot mai mari de oboseală. Considerat unul dintre președinții americani cel mai puțin accesibili pentru jurnaliști, Joe Biden a fost de altfel un obișnuit al gafelor verbale uneori spectaculoase, notează AFP.
Casa Albă a susținut mereu că fostul președinte era sănătos și în deplinătatea facultăților sale intelectuale.
Democratul a fost complet depășit de evenimente în direct la televiziune, în fața a milioane de telespectatori, în timpul unei dezbateri din 27 iunie cu Donald Trump, dar s-a agățat o vreme de candidatura sa pentru un al doilea mandat, înainte de a-i lăsa locul vicepreședintei Kamala Harris.
Aceasta a fost învinsă de republican, care a revenit la Casa Albă după un prim mandat între 2017 și 2021.
Președintele american a luat deja mai multe decizii motivate de dorința sa, exprimată public, de ''răzbunare'' după alegerile din 2020, despre care continuă să afirme, fără probe, că au fost furate.
El i-a grațiat pe agresorii de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, care au încercat să împiedice Congresul să certifice victoria lui Joe Biden.
Donald Trump a dat de asemenea ordinul de urmărire judiciară a doi înalți responsabili care i s-au opus în primul mandat și a forțat mai multe cabinete de avocatură ostile să-și ofere gratuit serviciile statului federal, sub pedeapsa sancțiunilor.
El a trecut apoi la ofensivă împotriva universităților, instituțiilor culturale și anumitor media pe care le-a acuzat că au răspândit idei progresiste. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Partidul la guvernare în Ungaria a aprobat a doua nominalizare a președintelui țării pentru funcția de procuror șef
Partidul Tisza la guvernare în Ungaria va aproba nominalizarea președintelui pentru funcția de procuror șef, a anunțat luni premierul Peter Magyar, un pas semnificativ în eforturile lui Magyar de a transforma instituțiile publice după victoria din aprilie, relatează Reuters. Numirea unui nou procuror șef este esențială în eforturile anticorup
Germania: Merz promite toleranță zero în urma violențelor de la protestele tinerilor
Cancelarul german Friedrich Merz cere o reacție fermă împotriva celor responsabili de violențele din timpul revoltelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe germane, transmite dpa. 'Violența nu are loc pe străzile noastre, iar guvernul meu nu va arăta nicio toleranță în această privință', afirmă cancelarul, într-u
Fostul cancelar Angela Merkel va participa la alegerea noului președinte al Germaniei
Fostul cancelar german Angela Merkel urmează să participe anul viitor la convenția pentru alegerea noului președinte al țării, în calitate de reprezentantă a partidului conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU), relatează luni dpa. Informația privind desemnarea Angelei Merkel pentru a participa la acest proces a fost relatată luni de mai multe mass-med
Alegeri în Franța: Centriștii se confruntă cu o dilemă electorală pentru a evita o victorie a lui Le Pen
Centrul politic din Franța este divizat cu privire la desemnarea unui candidat comun care să o înfrunte pe Marine Le Pen, reprezentanta extremei drepte, în cadrul viitoarelor alegeri prezidențiale, relatează dpa. Fostul prim-ministru Gabriel Attal pledează pentru organizarea unor alegeri primare la care să participe mai multe formațiuni politice. &
Premierul polonez îi cere președintelui să pună capăt haosului legat de Curtea Constituțională
Premierul polonez Donald Tusk l-a acuzat pe rivalul său politic, președintele Karol Nawrocki, de haosul care continuă să persiste la Curtea Constituțională, apreciind într-o postare pe X că o soluție este posibilă fără a modifica Constituția, relatează dpa. Tusk a scris că 'președintele recunoaște judecătorii aleși legal, întrucât
Nu va exista 'nici securitate și nici stabilitate' în regiune fără pământ pentru palestinieni (regele Iordaniei)
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, a declarat -cu ocazia unui discurs pronunțat în parlament luni, - că securitatea în regiune nu va putea fi atinsă atât timp cât drepturile palestinienilor asupra pământurilor lor nu vor fi respectate, relatează France Presse. 'Nu poate exista nici securitate, nici stabilit
Regatul Unit: Ministrul de interne va prezenta noile reguli pentru obținerea dreptului de rezidență de către migranți
Ministrul de interne britanic Shabana Mahmood va prezenta luni noile condiții pe care migranții trebuie să le îndeplinească pentru a putea obține dreptul de rezidență în Regatul Unit, guvernul încercând să găsească un echilibru între cererile electoratului privind o imigrație mai redusă și avertismentele companiilor conform cărora reguli
Șeful diplomației chineze evidențiază rolul dialogului în discuții cu un înalt oficial al Consiliului Suprem de Securitate iranian
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut luni o întrevedere la Beijing cu adjunctul secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Ali Bagheri Kani, căruia i-a subliniat că 'dialogul și negocierea' sunt singura cale, după ce Beijingul a anunțat că un emisar special va călători în Orientul Mijlociu pentru a 'reduce tensi
Londra, îngrijorată de 'protecționismul' european, înaintea summitului UE-Marea Britanie
Secretarul britanic al apărării, Wes Streeting, a avertizat luni Bruxellesul în legătură cu orice fel de 'protecționism', într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să apere produsele 'made in Europe', inclusiv în domeniul industriei armamentului, acest avertisment intervenind înaintea unui summit-cheie &icir
Protestele elevilor francezi se reiau la scară mult mai mică după vacanță
Liceenii francezi și-au reluat luni protestele, dar la scară mult mai mică decât în ultimele săptămâni, transmite Reuters. După o vacanță de două săptămâni, elevii au încercat să blocheze câteva licee din Paris, Marsilia și Rennes, relatează presa locală preluată de agenție. Ministerul educației de la Paris
Israel: Armata israeliană s-a retras din Hebron după 11 zile de demolări și relocări
Armata israeliană s-a retras luni din orașul palestinian Hebron, în sudul Cisiordaniei, după o incursiune militară de 11 zile în care a demolat locuințe și magazine, strămutând, de asemenea, în mod forțat localnici, acțiuni care au afectat direct peste 3.300 de palestinieni, informează EFE. Potrivit unui comunicat milit
SUA/alegeri: Trump promite investiții de 4,3 miliarde de dolari în credite pentru locuințe în Kansas
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică la un miting electoral din Kansas că societățile de credit Fannie Mae și Freddie Mac - aflate sub control guvernamental - vor investi 4,3 miliarde de dolari în credite ipotecare pentru locuințe în statul din centrul SUA, anul viitor, relatează Reuters, Newsweek și BBC. Această i
#Ucraina: Volodimir Zelenski, gata să se întâlnească cu Putin în Turcia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru canalul CNN Turk că este gata să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru discuții directe în Turcia, relatează dpa. 'Da, suntem pregătiți', a spus Zelenski, întrebat dacă ar fi dispus să se întâlnească cu Putin &ici
Bulgaria: Iliana Iotova a obținut peste 57% din voturi, anunță comisia electorală centrală
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA. Astfel, tandemul format din Iliana Iotova și Kiril Valcev a obținut 57,58% din voturi, în timpul ce echipa Andrei Ghiurov-Gheorghi
China: Președintele Xi Jinping avertizează despre 'impurități' în Partidul Comunist și anunță o disciplină internă mai riguroasă
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că problemele de 'impuritate' ideologică, organizațională și de conduită ale Partidului Comunist Chinez (PCC) 'nu au fost rezolvate de la rădăcină', într-o intervenție publicată duminică care anticipează o disciplină internă mai strictă în cadrul partidului, relatează luni EFE.














