Rusia afirmă că va repara bombardierele avariate de dronele ucrainene
Atacul ucrainean cu drone din 1 iunie a avariat, dar nu a distrus mai multe bombardiere rusești, iar acestea vor fi reparate, a susținut joi viceministrul de externe al Rusiei Serghei Riabkov, citat de Reuters.
Ucraina a lovit duminică aeroporturi din nordul îndepărtat al Siberiei, unde se aflau bombardiere grele componente ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei.
Statele Unite au estimat că au fost lovite până la 20 de avioane militare rusești, iar aproximativ 10 au fost distruse, conform unor oficiali americani cu care a discutat Reuters. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avansase un bilanț dublu.
Riabkov, șeful diplomației pentru controlul armamentelor, a declarat agenției TASS că ''echipamentele respective, așa cum au comunicat reprezentanți ai ministerului apărării, nu au fost distruse, ci avariate. Vor fi reparate''.
Încă nu este clar cât de repede vor reuși rușii să repare sau să înlocuiască aeronavele avariate sau dacă vor avea vreun succes în acest sens, având în vedere complexitatea tehnologiei, vechimea unora dintre avioanele din perioada sovietică și sancțiunile occidentale care restricționează importurile de componente sensibile permise Rusiei.
Imagini luate de sateliți civili după atacul ucrainean par să prezinte bombardiere strategice rusești Tu-95 și bombardiere Tu-22 Backfire cu rază lungă de acțiune, aparate folosite de Rusia în lovituri cu rachete împotriva Ucrainei.
Președintele rus Vladimir Putin i-a declarat omologului său american Donald Trump, cu care a discutat telefonic miercuri, că Rusia este obligată să riposteze; cel care a dezvăluit acest detaliu din dialog a fost Trump.
Rusia dispune de o flotă de 67 de bombardiere strategice, dintre care 52 de Tu-95, numite de NATO Bear-H, și 15 Tu-160 cu numele de cod aliat Blackjack; 57 dintre aeronave sunt deja desfășurate, conform organizației non-profit Bulletin of the Atomic Scientists.
În afară de acestea, rușii mai au 289 de avioane de vânătoare și bombardament non-strategice, inclusiv Tu-22, Su-24, Su-34 și MiG-31, estimează aceeași sursă.
Rusia nu a dat detalii despre tipurile de avioane deteriorate sau distruse, ci a comunicat doar că Ucraina a vizat cinci baze aeriene.
Tu-95 și Tu-22 sunt avioane de pe vremea Uniunii Sovietice, aflate în uz de zeci de ani. Concernul industrial de stat Rostec a afirmat în 2024 că sunt operaționale versiuni moderne, îmbunătățite de Tu-95 și nu este prevăzută retragerea lor.
Cel mai nou model, Tu-95MSM, este în curs de proiectare și a efectuat primul zbor de testare în 2020. Rostec susține că este vorba despre o versiune net superioară, cu eficiență sporită și durată de viață mai mare.
Filiala Corporația Aeronautică Unificată a Rostec, care produce aeronavele respective, a comunicat că Tu-22M3 a fost produs în serie din 1978 și a intrat în componența forțelor aeriene ruse din 1989.
Rostec nu a răspuns imediat întrebărilor Reuters despre problemele care ar putea apărea din punctul de vedere al componentelor avioanelor. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas
Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș
Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească
Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar
Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,
Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism
Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a
VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro
Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ
Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara
Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat
Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA
Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar
Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades
Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ
IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare
Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se








