UPDATE #Ucraina a efectuat un atac masiv cu drone împotriva aviaţiei ruse, pânã în Siberia
Ucraina a efectuat duminică un atac masiv cu drone împotriva aviației militare în Rusia, susținând că a distrus aproximativ 40 de aeronave și că a lovit până la mii de kilometri distanță de granițele sale, în ajunul discuțiilor așteptate cu Moscova la Istanbul, relatează AFP.
Delegațiile rusă și ucraineană sunt așteptate luni în Turcia pentru o nouă rundă de negocieri, la mai bine de trei ani de la începerea invaziei rusești.
Duminică, Rusia a declarat, de asemenea, că investighează 'acte de terorism' după prăbușirea a două poduri, care au provocat accidente feroviare mortale. Aceste incidente au avut loc în regiunile de graniță cu Ucraina, dar în prezent nu există dovezi privind o implicare a Kievului.
Ucraina a desfășurat însă o 'operațiune specială de amploare' împotriva a patru aerodromuri militare rusești, aflate la câteva mii de kilometri de front, potrivit unei surse din cadrul Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU).
Cel puțin 41 de aeronave folosite pentru 'bombardarea orașelor ucrainene' au fost distruse, a declarat sursa, menționând bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22.
Una dintre bazele militare vizate a fost Aerodromul Belaia din regiunea Irkuțk din Siberia de Est, la aproximativ 4.300 de kilometri de Ucraina.
Guvernatorul local rus, Igor Kobzev, a raportat un atac cu dronă asupra unei ținte militare din zonă, fără a confirma pagubele revendicate de Ucraina.
Acesta ar fi primul atac ucrainean de până acum atât de departe de linia frontului.
Serviciile de informații ucrainene au publicat o înregistrare video care pretinde că arată baza Belaia și în care se pot vedea mai multe aeronave în flăcări, cu nori de fum negru ce se ridică din ele.
AFP precizează că nu poate verifica independent aceste afirmații.
Ucraina trimite în mod regulat drone în Rusia ca răspuns la atacurile aeriene rusești aproape zilnice de pe teritoriul său, dar acestea rareori reușesc să atace de la o asemenea distanță.
Aerodromul Olenia, situat în regiunea Murmansk din zona arctică din Rusia, a fost, de asemenea, vizat, potrivit sursei ucrainene. Acesta este situat la aproape 1.900 de kilometri de Ucraina.
Guvernatorul regiunii Murmansk, Andrei Chibis, a susținut că 'drone inamice' se aflau pe cer și că a fost activată apărarea aeriană.
Ulterior duminică, Rusia a confirmat că mai multe dintre aeronavele sale militare au luat foc în timpul unui atac ucrainean de mare amploare cu drone, susținând că a reținut suspecți.
'În regiunile Murmansk și Irkuțk, mai multe aeronave au luat foc în urma lansării de drone FPV de pe un teritoriu aflat în imediata vecinătate a aerodromurilor', a scris Ministerul rus al Apărării pe Telegram, adăugând că atacurile nu au provocat victime și că 'participanții' au fost reținuți.
Operațiunea ucraineană, cu numele de cod 'Pânză de păianjen', a fost planificată timp de mai bine de un an și jumătate și supravegheată de președintele Volodimir Zelenski, potrivit sursei ucrainene.
Ucraina a introdus ilegal drone și structuri mici din lemn în Rusia, potrivit sursei ucrainene.
Dronele erau 'ascunse' sub acoperișurile lor, care au fost apoi deschise de la distanță pentru a le permite aparatelor să zboare, a spus sursa.
Acest atac spectaculos are loc în ajunul negocierilor așteptate dintre Rusia și Ucraina în Turcia, propuse de Moscova.
După ce a lăsat să apară îndoieli cu privire la participarea Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski a anunțat în sfârșit duminică faptul că o delegație ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, se va afla luni la Istanbul.
Zelenski a cerut o 'încetare completă și necondiționată a focului' și întoarcerea ucrainenilor închiși în Rusia. De asemenea, el a solicitat 'pregătirea pentru o întâlnire la cel mai înalt nivel', adică o întrevedere cu Vladimir Putin.
Delegațiile rusă și ucraineană au purtat deja discuții fără succes la Istanbul pe 16 mai. În ciuda eforturilor diplomatice, pozițiile Ucrainei și Rusiei rămân ireconciliabile.
Autoritățile ruse au declarat, de asemenea, că investighează 'acte de terorism' după prăbușirea a două poduri din regiunile Kursk și Briansk.
Acest lucru a dus la accidente feroviare, dintre care unul s-a soldat cu cel puțin șapte morți.
Autoritățile ruse nu au făcut încă nicio legătură cu conflictul din Ucraina, care nu a comentat oficial prăbușirea podurilor.
În același timp, comandantul forțelor terestre ucrainene, Mihail Drapati, și-a anunțat demisia, declarând că se simte 'responsabil' pentru moartea a cel puțin 12 soldați ucraineni, duminică, într-un atac rusesc asupra unui teren de antrenament.
Armata ucraineană a suferit mai multe astfel de atacuri în ultimele luni, ceea ce a provocat critici din partea oficialilor, care consideră că acestea ar fi putut fi prevenite.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editori online: Adrian Dădârlat, Andreea Preda)
Citiţi şi:
* #Ucraina susține că a produs aviației ruse daune de șapte miliarde de dolari prin atacurile cu drone
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Myanmar: Parlamentul aprobă pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile grave legate de fraudele online
Parlamentul din Myanmar a aprobat marți un proiect de lege care instituie sancțiuni care merg până la pedeapsa cu moartea pentru infractorii care folosesc mână de lucru adusă cu forța în centrele unde se comit fraude online, o industrie clandestină foarte dezvoltată în regiune, relatează AFP. 'Proiectul de lege &ici
Președintele Trump îi primește pe omologul său ucrainean Zelenski și pe premierul israelian Netanyahu
Președintele american Donald Trump îi primește marți pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează Reuters. Cei doi oaspeți au ajuns la Washington pentru a participa la o ceremonie omagială pentru senatorul republican Lindsey Graham, unul din cei mai apropiați aliați ai lui Trump. P
Trump cere Curții Supreme să permită restricționarea votului prin corespondență
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Curții Supreme să permită administrației sale să pună în aplicare un ordin executiv care ar înăspri regulile privind votul prin corespondență și ar crea liste federale cu persoanele eligibile să voteze, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, informează marți dpa.
Autoritățile americane arestează un suspect în vârstă de 15 ani în cazul atacului armat din Seattle
Autoritățile americane au arestat luni un minor de 15 ani în legătură cu atacul armat care a avut loc duminică la Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care trei oameni au fost uciși și patru răniți, inclusiv un copil de doi ani, informează EFE. Primărița orașului, Katie B. Wilson, a declarat într-o confe
Yemenul acuză rebelii Houthi că vor să aplice modelul iranian prin blocarea navigației în Marea Roșie
Mișcarea rebelilor Houthi din Yemen vrea să folosească strategia Iranului pentru Strâmtoarea Ormuz în Marea Roșie perturbând navigația prin Bab el-Mandeb și au fost încurajați de răspunsul internațional insuficient, a declarat luni șefa diplomației din Yemen, Afrah Al-Zouba, relatează Reuters. 'Houthii vor să copiez
SUA, la ani distanță de capacitatea Ucrainei în ceea ce privește producția de drone (oficial al Pentagonului)
Statele Unite se află încă în faza incipientă și cea mai dificilă a dezvoltării unei industrii naționale de drone și sunt departe de nivelul de producție atins de Ucraina în timpul războiului, chiar dacă guvernul înăsprește regulile care impun ca dronele să fie construite cu piese fabricate în America, a declarat luni un oficial al Penta
SUA: Frații Andrew și Tristan Tate vor cere eliberarea pe cauțiune până pe 5 august
Influencerii Andrew și Tristan Tate vor încerca să obțină eliberarea lor dintr-o închisoare americană în contextul în care se confruntă cu eforturile guvernului britanic de a-i extrăda pentru a fi judecați pentru viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane pentru exploatare sexuală, le-au spus avocații celor doi jurnaliștilor lun
Germania: Social-democrații cer includerea în Constituție a protecției pentru persoanele LGBTQ
Social-democrații germani și-au reiterat apelul de a interzice explicit în Constituție discriminarea bazată pe identitatea sexuală, în urma atacului mortal produs sâmbătă împotriva paradei Christopher Street Day din Berlin, relatează marți dpa. Copreședinții SPD, Barbel Bas și Lars Klingbeil, alături de secretarul gener
NATO: SUA încep revizuirea prezenței lor militare în Europa
SUA au anunțat luni începerea unei revizuiri a prezenței lor militare în Europa, după declarații în acest sens ale șefului Pentagonului, Pete Hegseth, din iunie, la o reuniune a miniștrilor apărării din NATO, informează marți AFP. 'Așa cum a subliniat secretarul (apărării, Pete Hegseth - n.r.) la acea vreme, aceasta va fi
#Ucraina a lansat peste 390 de drone către regiunea Moscovei
Peste 390 de drone ucrainene au fost lansate luni noaptea asupra regiunii Moscovei, a informat marți primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, într-un mesaj pe Telegram citat de AFP. Majoritatea vehiculelor aeriene fără pilot 'au fost neutralizate cu mult înainte de a atinge orașul', iar 81 au fost distruse în timp c
Austria intenționează să extindă serviciul militar obligatoriu la nouă luni
Guvernul austriac a anunțat luni că intenționează să prelungească serviciul militar obligatoriu cu trei luni, până la un total de nouă luni în viitor, relatează dpa. Miniștrii au ajuns la un acord pe această temă după negocieri îndelungate. Coaliția tripartită intenționează acum să contacteze Partidul Libertăți
ONU se teme de o resurgență a HIV din cauza reducerii finanțării în lupta împotriva SIDA
Finanțarea internațională pentru lupta împotriva HIV a scăzut cu aproape 20% anul trecut, a avertizat ONU luni la Conferința Internațională privind SIDA de la Rio de Janeiro, în Brazilia, conform AFP. Răspunsul global la HIV, virusul care provoacă SIDA, este 'complet blocat' după cea mai abruptă scădere a finanțării din ultimele decenii, a
Trump consideră că există 'șanse mari' ca discuțiile cu Iranul să aibă succes
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că discuțiile cu Iranul au 'șanse mari' să dea rezultate, după mai multe zile consecutive de calm relativ în conflictul dintre cele două țări, relatează AFP. 'Vom vedea ce se va întâmpla. Cred că există șanse mari să se întâmple ceva', a declarat președintele americ
Delegația americană părăsește o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a protesta împotriva criticilor franceze
SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în momentul discursului ambasadorului francez, în semn de protest față de comentariile 'ipocrite' ale Franței, care a comparat SUA cu Coreea de Nord și Rusia în legătură cu un vot legat de drepturile omului, a declarat un reprezentant american la Națiunile Unite, citat de AFP.
Președinta Republicii Moldova a convocat prima ședință a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obținute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite prioritățile executivului în domeniul int













