Israelul va crea în Gaza o 'zonă sterilă' pentru ajutoare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că Israelul va crea în Fâșia Gaza o 'zonă sterilă' pentru distribuirea ajutoarelor umanitare, unde nu vor putea intra luptătorii grupării islamiste palestiniene Hamas, transmite dpa.
Criticii arată că strategia israeliană a strămutat de mai multe ori civilii în timpul luptelor din Gaza, iar zona în care pot trăi cei două milioane de palestinieni din acest teritoriu este tot mai restrânsă, menționează agenția citată.
Netanyahu a prezentat de data aceasta presei un plan în trei etape pentru reluarea distribuirii de ajutoare.
În prima fază, Israelul va permite intrarea în Gaza a ajutoarelor alimentare de bază, pentru evitarea unei crize umanitare. În a doua, care ar urma să înceapă în câteva zile, firme americane vor deschide puncte de distribuire a alimentelor. Obiectivul celei de-a treia faze va fi crearea unei 'zone sterile' fără prezența Hamas, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a facilita asistența umanitară acordată palestinienilor strămutați.
Planul este susținut de guvernul Statelor Unite și urmărește să ocolească ONU și organizațiile neguvernamentale internaționale. Agențiile umanitare și Organizația Națiunilor Unite au respins astfel de idei, susținând că nu respectă standardele minime pentru operațiunile umanitare.
Miercuri au intrat în Gaza 100 de camioane cu ajutoare, inclusiv făină, alimente pentru copii și echipamente medicale. Accesul a fost permis prin punctul de trecere Kerem Shalom, a precizat COGAT, autoritatea israeliană pentru problemele palestiniene, care a afirmat într-un mesaj în rețeaua X că livrarea a fost coordonată conform recomandărilor oficialităților militare din Israel și 'directivelor eșalonului politic'.
'Vom continua să facilităm asistența umanitară în Fâșia Gaza, făcând totodată toate eforturile pentru ca ajutoarele să nu ajungă în mâinile organizației teroriste Hamas', a comunicat COGAT.
Marți, aceeași autoritate anunțase că în Gaza au intrat 93 de camioane, însă grupurile de asistență susțin că accesul în interioriul teritoriului respectiv este restricționat în continuare.
Israelul nu a mai permis livrarea de ajutoare în Gaza de la începutul lui martie, acuzând Hamas că revinde produsele pentru a-și plăti luptătorii și armamentul. ONU consideră că israelienii nu au adus dovezi în sprijinul acuzațiilor respective.
Națiunile Unite și organizațiile umanitare avertizează că locuitorii din Gaza sunt amenințați sau deja afectați de foamete. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Partidul Comunist Cubanez aprobă un pachet de reforme către mai multă economie de piață
Cea mai înaltă autoritate a Partidului Comunist Cubanez (PCC) a aprobat un pachet de reforme orientate spre mai multă economie de piață, a anunțat miercuri televiziunea de stat, într-un moment în care insula, pusă sub presiune de Washington, traversează o criză economică foarte gravă, notează AFP. 'Comitetul Central al Pa
Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă 'instantaneu', iar blocada americană asupra porturilor iraniene va fi ridicată 'imediat' (Sharif)
Semnarea memorandumului de înțelegere între Iran și Statele Unite pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu înseamnă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă 'instantaneu' și că blocada american
UPDATE Un atac cu rachete este în desfășurare împotriva Kievului (AFP)
Un atac cu rachete vizează Kievul în primele ore ale zilei de joi, potrivit jurnaliștilor AFP aflați la fața locului. După o alertă aeriană, acești jurnaliști au auzit zgomotul unei rachete și două explozii și au văzut oameni alergând pe stradă în direcția adăposturilor. Acest atac a fost confirmat de șeful adm
Ormuz: Iranul reafirmă că va aplica taxe de servicii după expirarea unui termen de 60 de zile
Iranul și-a reiterat intenția de a taxa navele care traversează Strâmtoarea Ormuz, după o perioadă de 60 de zile fără taxe prevăzută de memorandumul de înțelegere cu Statele Unite, timp necesar pentru negocierea unui text definitiv, transmite AFP. Strâmtoarea 'nu va reveni la situația de dinaintea războiului', a decla
Iranul confirmă că a semnat acordul cu Statele Unite
Iranul a confirmat joi că a semnat cu Statele Unite acordul care pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, așa cum anunțase anterior președintele american Donald Trump, notează AFP. 'Textul memorandumului de înțele
VIDEO Zelenski afirmă că a discutat despre rezultatele summitului G7 cu Macron și Trump
Președintele ucrainean,Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că a discutat despre rezultatele summitului G7 cu omologii săi francez, Emmanuel Macron, și american, Donald Trump, considerând că această întrevedere poate 'aduce schimbări semnificative', notează AFP. &nb
Trump a semnat acordul cu Iranul (oficial american)
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri un acord cu Iranul pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a declarat un oficial american pentru AFP, după ce Axios a raportat că semnarea a avut loc în timpul unei
Teheranul afirmă că examinează o semnare la distanță a acordului Iran-SUA de către președinții celor două țări
Iranul a afirmat miercuri că analizează posibilitatea ca protocolul de acord cu Statele Unite să fie semnat la distanță de către președinții celor două țări, în marginea întâlnirii iraniano-americane programate la sfârșitul săptămânii în Elveția, notează AFP. 'Până în prezent, planurile noast
Macedonia de Nord: Cinci persoane inculpate pentru presupusă apartenență la o 'organizație teroristă'
Cinci persoane suspectate că au format o 'organizație teroristă' legată ideologic de gruparea Stat Islamic (SI) au fost inculpate în Macedonia de Nord, au anunțat miercuri autoritățile, notează AFP. Departamentul de luptă împotriva crimei organizate și a marii infracționalități din cadrul Ministerului de Interne a desfășura
VIDEO Trump a sosit la Palatul Versailles pentru un dineu cu Macron (AFP)
Președintele american Donald Trump a fost întâmpinat miercuri seară la Palatul Versailles de Emmanuel și Brigitte Macron, pentru un dineu în acest cadru fastuos după summitul G7 de la Evian, notează AFP. Președintele francez a venit să îl salute pe omologul său american imediat ce acesta a coborât din mașină.
Lula spune că Trump 'nu trebuie să se amestece în alegerile braziliene'
Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că omologul său american, Donald Trump, nu ar trebui 'să se amestece în alegerile braziliene' care vor avea loc în luna octombrie, notează AFP. Lula da Silva, care vizează la 80 de ani al patrulea mandat la conducerea Braziliei, îl va avea ca princi
Washingtonul a prezentat acordul cu Iranul, care se angajează să dilueze uraniul îmbogățit, în schimbul ridicării sancțiunilor
Statele Unite au dezvăluit miercuri textul memorandumului de înțelegere în 14 puncte convenit cu Iranul pentru încheierea războiului, document prin care Teheranul se angajează, printre altele, să-și dilueze stocul de uraniu îmbogățit după finalizarea negocierilor pentru un acord final care vor continua în următoarele 60 de zile, în schimbu
Comisia Europeană propune limitarea protecției oferite refugiaților ucraineni, pentru a exclude bărbații ce pot fi mobilizați
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a comunicat statelor membre ale UE că va propune prelungirea protecției acordate refugiaților ucraineni în blocul comunitar, dar cu limitări astfel încât bărbații ucraineni care pot fi mobilizați în armată să nu mai poată obține statutul de refugiați în țările UE, relatează AFP.
Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică și crede că și-a atins obiectivele
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele mai conflictuale vor trebui soluționate în negocieri ulterioare, evită o 'catastrofa economică' ce s-ar fi produs dacă războiul ar fi continuat și a susținut că, prin această înțelegere, Statele Unite își ating obiectivele sta
Parlamentul Finlandei aprobă ridicarea interdicției totale asupra armelor nucleare
Parlamentul finlandez a adoptat miercuri o nouă lege care ridică interdicția totală asupra armelor nucleare în această țară, un principiu de mult timp în vigoare, pentru a alinia Finlanda la politica NATO de descurajare, relatează AFP. Din cei 200 de membri ai forului legislativ, 125 au votat pentru și 61 împotriva acestui proiect de lege car












