Trump afirmă că se va vedea cu Putin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi
Președintele american Donald Trump, care a menținut în ultimele zile suspansul în legătură cu o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, a declarat vineri că se va vedea cu liderul de la Kremlin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi, dar a menționat că urmează să se întoarcă imediat la Washington, relatează AFP.
'Aveam de gând să o fac, sunt gata să plec de aici ca să merg acolo', a adăugat președintele american într-un scurt schimb de replici cu jurnaliștii la finalul unei vizite oficiale în Emiratele Arabe Unite.
El a adăugat însă că se întoarce în Statele Unite așa cum era planificat și că așteaptă cu nerăbdare să-l cunoască nepotul său pe care fiica sa, Tiffany Trump, tocmai l-a născut.
Cu o zi înainte, Trump a dat asigurări că 'nu se va întâmpla nimic' cu privire la Ucraina până nu se va întâlni cu omologul său rus.
Președintele american a sugerat anterior că se va alătura discuțiilor în curs din Turcia privind o soluție la conflictul din Ucraina, dacă Vladimir Putin va participa și el la negocierile de la Istanbul, așa cum a cerut președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Liderul rus nu a mers însă la Istanbul, unde urmează să aibă loc vineri primele negocieri directe dintre Rusia și Ucraina după declanșarea războiului în 2022.
În februarie, la scurt timp după ce s-a întors la Casa Albă, Donald Trump a rupt izolarea în care Statele Unite au ținut Rusia de la începutul conflictului, printr-o lungă conversație cu Vladimir Putin.
Președintele american, care consideră că are o relație specială cu omologul său rus, a dat însă recent semne de nemulțumire față de acesta din urmă, în timp ce relațiile sale cu Zelenski par să se fi îmbunătățit.
Miliardarul republican a promis că va pune capăt conflictului din Ucraina imediat ce va reveni la Casa Albă, însă negocierile privind încetarea focului s-au dovedit mult mai dificile decât anticipase.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Mexicul promite să își crească veniturile fără a mări impozitele
Mexicul a anunțat miercuri că își va intensifica lupta împotriva fraudei fiscale pentru a-și spori veniturile, fără a crea noi taxe în 2027, an electoral, transmite AFP. 'Este vorba despre un plan de relansare economică responsabil: țara nu este îndatorată, spre deosebire de ceea ce afirmă unii, și nu sunt prevăzute
Trump spune că războiul cu Iranul va înceta 'imediat' după alegerile legislative din Statele Unite
Președintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârși 'imediat după alegerile' legislative de la începutul lunii noiembrie din Statele Unite, în timp ce ostilitățile au fost reluate de ambele părți, notează AFP. Iranienii 'nu mai pot rezista mult timp. Încearcă cu disperare
Avionul primit de Trump de la Qatar, întârziat pentru verificări de securitate
Avionul Boeing oferit de Qatar lui Donald Trump pentru ca acesta din urmă să îl folosească drept avion prezidențial a înregistrat o întârziere la decolare marți, în timp ce se verifica toboganul gonflabil utilizat în caz de evacuare, transmite AFP. 'Verifică toboganul și cred că va dura vreo 15 minute
Un britanic a fost inculpat pentru presupuse schimburi de informații cu serviciile secrete militare ruse
Un cetățean britanic de 31 de ani, suspectat că a contactat un agent al serviciilor de informații militare ruse, a fost pus sub acuzare în temeiul legii privind securitatea națională a Regatului Unit, a anunțat miercuri o sursă judiciară, citată de AFP. Joshua Cammidge, 31 de ani, originar din Swindon, în centrul Angliei, se confru
Trump afirmă că Putin vrea să ajungă la o înțelegere pentru încheierea războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversație grozavă cu președintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters. 'Vrea să ajungă la o înțelegere, iar dacă (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski dorește să încheie un acord, ar
#Ucraina: Avionul lui Zelenski, aproape să fie lovit de o dronă în timp ce se afla în drum spre Oslo
Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost 'aproape lovit' de o dronă după ce a decolat marți din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters și AFP.
#Ucraina: Trei morți într-un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din Sumî
Un atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din orașul Sumî, nordul Ucrainei, a ucis trei persoane și a rănit alte două, a anunțat guvernatorul regional Oleg Hrihorov, relatează Reuters. Hrihorov a anunțat pe Telegram că în urma atacului a izbucnit un incendiu, iar o fotografie postată online de guvernator arată o clădire grav avariată.
AIEA trimite Iranul în fața Consiliului de Securitate al ONU pentru încălcarea obligațiilor sale nucleare
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat miercuri o rezoluție prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu nerespectarea de către Iran a obligațiilor sale în domeniul nuclear, o măsură menită să sporească presiunea asupra țării, au declarat diplomați, relatează AFP și Reuters. Ado
AIEA a finalizat investigația asupra programului nuclear sirian
Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat miercuri închiderea, după 15 ani, a unei investigații privind activitățile secrete ale programului nuclear sirian efectuate în timpul fostului președinte Bashar al-Assad, investigație finalizată cu ajutorul cooperării și transparenței noului guvern islamist de la Damasc, rela
Merz amână o convorbire cu Trump, după ce acesta a salutat victoria electorală a extremei-drepte germane
Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care era planificată pentru 11 septembrie, după ce liderul de la Casa Albă a felicitat partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, relatează miercuri agenția EFE.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Iranul este pe cale să se prăbușească
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri, în timpul unei rare vizite la trupele israeliene desfășurate în Siria, că Republica Islamică Iran este pe cale să se prăbușească, în timp ce ostilitățile dintre Statele Unite, un aliat al Israelului, și Iran escaladează, relatează AFP. 'Mai sunt încă multe de făcut, obiecti
Rusia susține că a fost lovită de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră
Rusia a afirmat miercuri că a fost vizată de o dronă ucraineană la 3.000 km de frontieră, un atac la mare distanță rarisim și care a provocat un incendiu într-un sit industrial din Ural, relatează AFP. 'Astăzi, un atac cu dronă asupra unuia din siturile industriale din Novîi Urengoi a fost respins. Căderea fragmentelor a provocat un incendiu
UE acordă Spaniei un ajutor de 115 milioane de euro pentru gestionarea crizei migranților în Ceuta
Uniunea Europeană a acordat Spaniei miercuri un ajutor de urgență de circa 115 milioane de euro pentru a o sprijini în gestionarea situației din exclava Ceuta după sosirea masivă și ilegală a circa 70.000 de migranți dinspre Maroc la sfârșitul lui iulie, transmite AFP. Fondurile vor servi în special la întărirea supravegherii fr
Rubio sugerează elaborarea unei foi de parcurs pentru încheierea războiului în #Ucraina
Kremlinul a transmis miercuri că o 'foaie de parcurs' pentru încheierea războiului din Ucraina, la care a făcut aluzie secretarul de stat american Marco Rubio, este deocamdată doar o propunere, dar sprijină ideea organizării unei noi întâlniri trilaterale, adică o nouă întâlnire între Rusia și Ucraina mediată de SUA, după ce ultima
Siria: O explozie într-un depozit de arme s-a soldat cu cel puțin 14 morți
O explozie de origine nedeterminată într-un depozit de arme s-a soldat miercuri cu 14 morți și 11 răniți în provincia Idleb, în nord-vestul Siriei, potrivit unui prim bilanț al autorităților locale, relatează AFP. Este a doua explozie în această regiune într-un interval de zece zile, după cea a unei mașini încărcate cu muniț













