logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cancelarul Merz promite că Germania va redeveni o locomotivă economică și va avea cea mai puternică armată în Europa

Imagine din galeria Agerpres

Germania 'poate redeveni o locomotivă economică pe care lumea o admiră' și poate avea 'cea mai puternică armată în Europa', a spus miercuri în Bundestag noul cancelar german de centru-dreapta Friedrich Merz, într-un discurs de politică generală în care a promis că va 'face totul' pentru redresarea economiei germane care a trecut deja prin doi ani consecutivi de recesiune, consemnează agențiile AFP, DPA și EFE.

'Economia noastră este încă în mare parte competitivă, dar condițiile cadru nu mai sunt', a remarcat noul cancelar federal german, care conduce o coaliție formată din blocul său politic de centru-dreapta, alcătuit din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) împreună cu filiala sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU), și Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga.

Totuși, Friedrich Merz se va bucura de mai multă flexibilitate bugetară decât predecesorul său, social-democratul Olaf Scholz, după ce legislativul la final de mandat a relaxat amendamentul constituțional ce limita contractarea de noi datorii până la cel mult 0,35% din PIB. Această relaxare a 'frânei datoriilor' va permite creșterea cheltuielilor militare și implementarea unui plan de 500 de miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură și de protecție a mediului.

Totuși, noul cancelar a atras atenția în discurs că aceste fonduri trebuie gestionate cu o 'prudență extremă', întrucât este vorba despre datorii care vor trebui rambursate. Dar el a promis în același timp măsuri de stimulare a economiei prin scăderi de taxe, reducerea prețurilor la energie și a costurilor cu birocrația.

Principalul obiectiv al guvernului va fi repornirea motorului economiei germane, care a traversat deja doi ani de recesiune după invazia rusă în Ucraina, război ce a avut ca efect pierderea sursei de aprovizionare cu gaz ieftin rusesc după sabotajul asupra conductelor Nord Stream.

O altă provocare semnificativă pentru economia germană, care este dependentă de exporturi, o reprezintă taxele vamale impuse de noul președinte american Donald Trump, taxe asupra cărora sunt în desfășurare negocieri între Bruxelles și Washington. Merz, care a avut săptămâna trecută o discuție telefonică cu Trump, a spus că dorește o 'soluționare rapidă' a divergențelor cu acesta.

În timp ce SUA se îndepărtează treptat de Europa, guvernul german 'va pune la dispoziție toate mijloacele financiare de care au nevoie Forțele Armate pentru a deveni cele mai puternice în Europa', a indicat Merz în discurs. El a subliniat că în acest scop este nevoie urgent de îmbunătățirea pregătirii operative, de înzestrare, precum și de creșterea efectivelor armatei, iar pentru aceasta 'va fi creat un serviciu militar voluntar nou și atractiv', la 15 ani după ce Germania a renunțat la serviciul militar obligatoriu.

'Trebuie să fim capabili să ne apărăm pentru a nu fi nevoiți să o facem', întrucât lecția dată de războiul rus în Ucraina este că 'forța descurajează agresorii, în timp ce vulnerabilitatea, dimpotrivă, invită la agresiune', a motivat el.

Cât despre acest război, cancelarul german le-a cerut europenilor și americanilor să refuze orice 'pace dictată' de Rusia, respectiv o pace care să oblige Ucraina să cedeze teritorii 'împotriva voinței sale'.

Friedrich Merz a promis continuarea ajutorului militar german pentru Ucraina, dar fără ca Germania să devină 'parte în război'. 'Dar nu suntem nici o parte terță neimplicată sau mediator între fronturi', a completat el.

Noul guvern de la Berlin va prioritiza securitatea, coeziunea și 'prosperitatea pentru toți', însă 'pentru a reuși acestea avem nevoie de schimbarea politicilor noastre la multe capitole', a concluzionat cancelarul. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 461

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 31-10-2026 20:55

Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP. &#

Politic Ex 31-10-2026 20:05

VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio

Politic Ex 31-10-2026 17:45

Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara

Politic Ex 31-10-2026 15:55

Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție

Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o

Politic Ex 31-10-2026 13:38

Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana

Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c

Politic Ex 31-10-2026 12:59

UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski

Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s

Politic Ex 31-10-2026 10:53

Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia

Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont

Politic Ex 31-10-2026 10:12

UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa

Politic Ex 31-10-2026 08:50

Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU

Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G

Politic Ex 30-10-2026 19:48

Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești

Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d

Politic Ex 30-10-2026 19:30

Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina

Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici