Israelul spune că recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian ar duce la 'măsuri unilaterale'
Recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian ar conduce Israelul să ia 'măsuri unilaterale', a avertizat duminică ministrul israelian de externe, Gideon Saar, ca reacție la discuțiile în derulare legate de această chestiune, relatează AFP.
'Orice încercare (de recunoaștere) unilaterală (...) nu ar face decât să dăuneze perspectivelor viitoare ale unui proces bilateral și ne-ar împinge să luăm măsuri unilaterale ca răspuns', a declarat Saar după o întâlnire cu omologul său german, Johann Wadephul, la Ierusalim.
Pe de altă parte, Germania susține principiul unei soluții cu două state, cu o recunoaștere bilaterală a statelor israelian și palestinian.
'Perspectiva unei soluții cu două state este cea mai bună șansă de a trăi în pace, siguranță și demnitate atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni, iar aceasta nu trebuie să fie obstrucționată nici de avansarea construcției de colonii ilegale și nici de o recunoaștere prematură a unui stat palestinian', a subliniat Wadephul.
Aproape 150 de țări recunosc statul palestinian. În mai 2024, Irlanda, Norvegia și Spania au făcut acest pas, urmate de Slovenia în iunie.
Președintele francez Emmanuel Macron urmează să co-prezideze în iunie, împreună cu Arabia Saudită, o conferință internațională la Națiunile Unite pentru a relansa soluția cu două state, palestinian și israelian.
El și-a exprimat speranța că astfel ar putea 'declanșa o serie de decizii de recunoaștere' a unui stat palestinian, în special din partea Franței, dar și de recunoaștere a Israelului, de către mai multe țări din lumea arabo-musulmană.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și mai mulți miniștri din guvernul său - unul dintre cele mai de dreapta din istoria țării - au reiterat în ultimele luni că se opun înființării unui stat palestinian. Pentru ei, aceasta ar însemna, așa cum a repetat Saar duminică, 'a recompensa terorismul Hamas'.
Războiul din Gaza a fost declanșat de atacul comis pe 7 octombrie 2023 de către mișcarea islamistă palestiniană Hamas, care a dus la moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, conform unui bilanț al AFP bazat pe date oficiale.
Campania de represalii israeliene a provocat cel puțin 52.829 de morți în Fâșia Gaza, în mare parte civili, conform datelor Ministerului Sănătății al Hamas, considerate de încredere de ONU.
Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 58 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană. Hamas reține de asemenea rămășițele unui soldat israelian ucis în timpul unui război anterior în Gaza, în 2014.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Loviturile ucrainene le creează probleme ocupanților ruși din Crimeea
Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP. Distribuția la pompe a fost oprită de la ora locală 9 a.m. (06.00 GMT), atât pentru plata în numerar, cât și cu
Vicepreședintele american JD Vance a sosit în Elveția pentru negocieri cu Iranul, situația în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă
Vicepreședintele american JD Vance a sosit duminică în Elveția pentru negocieri de pace cu iranienii, în timp ce SUA și Iranul se contrazic privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Washingtonul și Teheranul au convenit un armistițiu de 60 de zile pe durata tratativelor, dar Gardienii Revoluției - armata ideo
#Ucraina: Alimentarea externă cu energie a centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită
Alimentarea externă cu energie a centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost restabilită sâmbătă după-amiază, în urma unei noi întreruperi survenite în aceeași zi, care a impus repornirea generatoarelor diesel de rezervă, al 20-lea incident de acest fel de la începutul invaziei ruse în Ucraina, transmite
#Ucraina: Zelenski a returnat Poloniei decorația retrasă de Nawrocki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a returnat Poloniei cea mai înaltă distincție a acestei țări, care îi fusese retrasă de omologul său polonez Karol Nawrocki pe fondul tensiunilor legate de istoria celor două țări vecine, relatează AFP. 'Noi credeam că Ordinul Vulturul Alb, acordat în 20
Zelenski avertizează asupra unui atac aerian masiv iminent al Rusiei asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia pregătește un atac masiv iminent asupra Ucrainei și a avertizat cetățenii ucraineni să fie deosebit de atenți, atac ce ar putea fi represaliile ruse după raidul masiv al dronelor ucrainene asupra regiunii Moscovei, transmite Reuters. 'În această seară și &ici
Atac ucrainean cu drone asupra unei rafinării ruse în Siberia
Ucraina a lansat sâmbătă un atac cu drone asupra regiunii siberiene Tiumen, situată la aproximativ 2.000 de kilometri de granița cu Rusia, au transmis autoritățile locale ruse, potrivit agențiilor EFE și dpa. 'Un atac cu drone împotriva rafinăriei din Tiumen a fost respins. Serviciile de urgență acționează la locul unde au căzu
Meloni îi răspunde lui Trump: 'Popularitatea mea nu te privește. Îți sugerez să ai grijă de a ta'
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a deplâns sâmbătă atacurile verbale formulate la adresa ei de președintele american Donald Trump, care a afirmat încă o dată că ea i-ar fi cerut insistent să facă o poză împreună la summitul G7 și a susținut în plus că scăderea popularității ei în Italia ar determina-o să încerce să se
VIDEO Vicepreședintele american JD Vance spune că se pregătește să plece în Elveția pentru a negocia cu Iranul
Vicepreședintele american JD Vance a declarat sâmbătă că se așteaptă să plece 'în zilele următoare' în Elveția, unde sunt programate negocieri între SUA și Iran pentru a pune capăt definitiv războiului printr-un acord cuprinzător, în continuarea memorandumului de înțelegere semnat săptămâna aceasta pentru înceta
#Ucraina: Centrala nucleară Zaporojie, deconectată pentru a 20-a oară de la alimentarea externă cu energie (AIEA)
Centrala atomoelectrică ucraineană Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost deconectată de la alimentarea externă cu energie pentru a 20-a oară de la începutul războiului ruso-ucrainean, a anunțat sâmbătă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Reuters. Deconectarea a fost acum provocată de o avarie a rețelei elec
Trump insistă că Meloni i-ar fi cerut 'din nou și din nou' să pozeze cu el la summitul G7
Președintele american Donald Trump a insistat sâmbătă că șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, i-a cerut 'din nou și din nou' să facă o fotografie ei doi la summitul G7, afirmație venită în urma conflictului diplomatic pe care l-a provocat între Roma și Washington după ce el a susținut că Meloni l-a 'implorat' să facă acea poză, l
Iranul anunță că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacție față de atacurile efectuate de Israel în Liban, pe care le consideră o încălcare de către SUA și Israel a acordului de încetare a focului semnat săptămâna aceasta între Teheran și Washington, transmit agențiile internaționale de presă.
#Ucraina observă o creștere a preciziei rachetelor balistice nord-coreene folosite de Rusia
Armata ucraineană a observat o îmbunătățire semnificativă a preciziei rachetelor balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune folosite de Rusia în războiul din Ucraina, au afirmat sâmbătă oficiali ucraineni din sectorul apărării, citați de agenția Kyodo. Marja de eroare față de punctul țintă al acestor rachete, care era d
Un judecător spaniol o trimite în judecată pe soția premierului Pedro Sanchez și îi confiscă pașaportul
Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE. Judecătoru
'Centre de returnare' ale UE: ONU, îngrijorată cu privire la drepturile migranților
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat sâmbătă că regretă profund noua legislație a UE privind returnarea migranților, subliniind că țările europene nu își pot transfera obligațiile către țări terțe, informează AFP. Parlamentul European a aprobat miercuri regulamentul privind returnarea solic
Rusia a reținut peste 20 de persoane pentru amenințări la adresa autorității de reglementare a internetului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă arestarea a peste 20 de persoane pentru amenințări sau participarea la planificarea de atacuri împotriva conducerii Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din țară, informează EFE. FSB a acuzat serviciile de informații ucrainene că recrutează tine














