logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentul European și-a înăsprit de la 1 mai regulile privind activitățile de lobby

Imagine din galeria Agerpres

Parlamentul European și-a înăsprit regulile privind activitățile de lobby, la peste doi ani după scandalul Qatargate, care a fost urmat de una dintre cele mai mari investigații de corupție care a afectat Uniunea Europeană, relatează luni Politico.

Astfel, de la 1 mai, orice persoană care intră în clădirile Parlamentului European pentru a susține interesele unor organisme externe este obligată să își activeze badge-ul și să declare scopul vizitei. Planul vizează ținerea unei evidențe după cazul Qatargate, numit așa după numele țării care se bănuiește că a oferit bani lichizi și cadouri în schimbul unor favoruri.

''După Qatargate, credem că transparența este importantă'', a declarat pentru Politico eurodeputatul luxemburghez Marc Angel, unul din cei cinci chestori ai Parlamentului European. ''În special atunci când este vorba despre reprezentanți interesați, fie că provin din companii sau ONG-uri, este important să putem vedea cu cine se întâlnesc și de ce vin în Parlamentul European'', a explicat el.

Cu badge-urile oficiale, lobby-iștii puteau până acum intra în clădirile PE după bunul plac, dar acum ei vor trebui să le activeze la fiecare vizită, prin intermediul unui mic terminal cu cititoare de badge-uri la intrare.

Acest lucru presupune ca lobby-iștii să declare dacă se întâlnesc cu un eurodeputat sau asistent ori participă la o întâlnire parlamentară sau eveniment ce are loc în clădire, potrivit unui e-mail trimis în aprilie tuturor lobby-iștilor acreditați.

Scandalul Qatargate a izbucnit în decembrie 2022 odată cu reținerea, la Bruxelles, a șase potențiali ''corupți'' și confiscarea unor sume imense de bani cash găsite în special la domiciliul fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri și la cel al Evei Kaili, la acea vreme vicepreședintă a Parlamentului European.

Eva Kaili, Pier Antonio Panzeri și fostul său asistent Francesco Giorgi (fost partener al Evei Kaili), precum și doi foști eurodeputați socialiști, belgianul Marc Tarabella și italianul Andrea Cozzolino, au fost inculpați inițial în acest dosar. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 403

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 21-06-2026 20:32

Un ministru german îl acuză pe Donald Trump că este responsabil pentru închiderea strâmtorii Ormuz

Ministrul german al apărării Boris Pistorius i-a imputat duminică președintelui american Donald Trump responsabilitatea pentru închiderea strâmtorii Ormuz anunțată de Iran, demnitarul german cerând redeschiderea acestei căi navigabile esențiale, transmite France Presse. ''În definitiv, cel care a forțat dopul &i

Politic Ex 21-06-2026 19:17

Netanyahu: Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului atât timp cât va fi necesar

Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului ''atât timp cât va fi necesar'', a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe fondul negocierilor între Iran și SUA, consacrate încheierii conflictului din Orientul Mijlociu și desfășurate în Elveția, transmit AFP și Reuters.

Politic Ex 21-06-2026 18:55

Premierul Poloniei afirmă că disputa politică cu Ucraina este o 'greșeală strategică'

Un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va afecta ambele părți, a scris duminică, pe X, premierul polonez Donald Tusk, transmite Reuters. ''Intrarea într-un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o eroare strategică care va afecta ambele părți: economic, geogr

Politic Ex 21-06-2026 17:56

Donald Trump anunță că premierul britanic Keir Starmer va demisiona

Premierul britanic Keir Starmer va demisiona din funcție, a scris duminică președintele american Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, transmite Reuters. ''Keir Starmer va demisiona din funcția de prim-ministru al Regatului Unit. El a eșuat rău în două chestiuni foarte importante - IMIGRAȚIE ȘI ENERGIE. Îi doresc numai b

Politic Ex 21-06-2026 17:29

Trump amenință că SUA vor lovi Iranul dacă Hezbollah continuă să 'cauzeze probleme'

Președintele american Donald Trump a amenințat că SUA vor lovi Iranul dacă acesta nu își împiedică aliații din Liban să ''cauzeze probleme'', în pline negocieri între Washington și Teheran, transmit duminică AFP și Reuters. ''Iranul trebuie imediat să împiedice grupările afiliate din Liban,

Politic Ex 21-06-2026 16:36

Pezeshkian: Iranul ar putea semna o declarație scrisă conform căreia nu va încerca să obțină arma nucleară

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat că Teheranul ar putea fi pregătit să semneze o declarație scrisă conform căreia nu va încerca să obțină arma nucleară, transmite duminică dpa. ''Dacă este necesar, putem stabili în scris că nu intenționăm să construim o bombă nucleară'', a spus Pezeshkian, citat de ag

Politic Ex 21-06-2026 16:08

Aproximativ 92% dintre israelieni consideră că Iranul a ieșit victorios din război (sondaj)

O majoritate covârșitoare de 92% dintre israelieni consideră că Iranul a ieșit victorios din războiul lansat de SUA și Israel în 28 februarie, indică un sondaj de opinie realizat de Universitatea Ebraică și publicat duminică, transmit dpa. Potrivit sondajului, efectuat în cooperare cu Institutul Agam, 83% dintre israelieni cr

Politic Ex 21-06-2026 15:25

SUA, Iran și Qatar au început discuțiile despre Liban în stațiunea elvețiană Burgenstock

Discuții tripartite între SUA, Iran și mediatorul Qatar cu privire la Liban și la chestiunea activelor iraniene înghețate au început în Elveția, a anunțat duminică postul de televiziune public iranian, citat de AFP și DPA. ''O reuniune tripartită implicând Iranul, Statele Unite și Qatarul pe subiectele &ic

Politic Ex 21-06-2026 13:39

Germania ar putea organiza lunar trei zboruri charter pentru deportări în Afganistan

Ministrul german de interne Alexander Dobrindt intenționează să crească semnificativ numărul de zboruri pentru deportări în Afganistan, afirmă duminică presa germană preluată de dpa. 'Pe viitor sunt posibile trei zboruri charter pe lună', a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului de interne, după apariția informației

Politic Ex 21-06-2026 11:01

Loviturile ucrainene le creează probleme ocupanților ruși din Crimeea

Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP. Distribuția la pompe a fost oprită de la ora locală 9 a.m. (06.00 GMT), atât pentru plata în numerar, cât și cu

Politic Ex 21-06-2026 08:12

Vicepreședintele american JD Vance a sosit în Elveția pentru negocieri cu Iranul, situația în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă

Vicepreședintele american JD Vance a sosit duminică în Elveția pentru negocieri de pace cu iranienii, în timp ce SUA și Iranul se contrazic privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Washingtonul și Teheranul au convenit un armistițiu de 60 de zile pe durata tratativelor, dar Gardienii Revoluției - armata ideo

Politic Ex 20-06-2026 21:16

#Ucraina: Alimentarea externă cu energie a centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită

Alimentarea externă cu energie a centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost restabilită sâmbătă după-amiază, în urma unei noi întreruperi survenite în aceeași zi, care a impus repornirea generatoarelor diesel de rezervă, al 20-lea incident de acest fel de la începutul invaziei ruse în Ucraina, transmite

Politic Ex 20-06-2026 20:47

#Ucraina: Zelenski a returnat Poloniei decorația retrasă de Nawrocki

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a returnat Poloniei cea mai înaltă distincție a acestei țări, care îi fusese retrasă de omologul său polonez Karol Nawrocki pe fondul tensiunilor legate de istoria celor două țări vecine, relatează AFP. 'Noi credeam că Ordinul Vulturul Alb, acordat în 20

Politic Ex 20-06-2026 20:28

Zelenski avertizează asupra unui atac aerian masiv iminent al Rusiei asupra Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia pregătește un atac masiv iminent asupra Ucrainei și a avertizat cetățenii ucraineni să fie deosebit de atenți, atac ce ar putea fi represaliile ruse după raidul masiv al dronelor ucrainene asupra regiunii Moscovei, transmite Reuters. 'În această seară și &ici

Politic Ex 20-06-2026 19:59

Atac ucrainean cu drone asupra unei rafinării ruse în Siberia

Ucraina a lansat sâmbătă un atac cu drone asupra regiunii siberiene Tiumen, situată la aproximativ 2.000 de kilometri de granița cu Rusia, au transmis autoritățile locale ruse, potrivit agențiilor EFE și dpa. 'Un atac cu drone împotriva rafinăriei din Tiumen a fost respins. Serviciile de urgență acționează la locul unde au căzu