Zeci de universități americane acuză guvernul Trump de amestec politic
Zeci de universități americane, printre care celebrele Yale, Princeton și Harvard au condamnat marți 'amestecul politic' al guvernului condus de președintele SUA, Donald Trump, informează AFP.
'Vorbim cu o singură voce împotriva amestecului guvernamental fără precedent și a interferenței politice care amenință învățământul superior american', arată cei circa o sută de semnatari ai declarației comune a unor președinți de universități și șefi de asociații.
Printre cei care au semnat se numără președinții a cinci din cele opt universități din așa-numita Ivy League, printre cele mai prestigioase din SUA - Brown, Cornell, Harvard, Princeton și Yale.
Luni, universitatea Harvard a intentat un proces autorităților de la Washington, contestând înghețarea unor subvenții federale în valoare de 2,2 miliarde de dolari.
Măsura represivă a fost adoptată de guvern după ce Harvard a respins săptămâna trecută cerințele lui Trump, care a amenințat că va merge chiar mai departe, eliminând scutirile fiscale de care beneficiază universitatea. Președintele acuză universitatea că propagă 'ura și stupizenia'. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO UPDATE Armata americană afirmă că a efectuat o serie de lovituri împotriva Iranului
Armata americană a anunțat marți seară că a efectuat o serie de lovituri împotriva Iranului, într-un comunicat publicat pe platforma X. Forțele americane 'au desfășurat, pe 9 iunie, lovituri în legitimă apărare împotriva Iranului, din ordinul comandantului suprem, ca răspuns la distrugerea, în ziua prece
Armata iraniană 'nu va lăsa niciun atac sau amenințare fără răspuns' (ministru)
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a promis miercuri o replică a forțelor iraniene după o serie de lovituri americane ca răspuns la atacul asupra unui elicopter Apache, notează AFP
VIDEO Prezidențiale în Peru: Rezultatele ar putea fi cunoscute peste două săptămâni
Rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Peru, unde candidatul de stânga Roberto Sanchez o devansează la o diferență foarte mică pe candidata de dreapta Keiko Fujimori, ar putea să nu fie cunoscut mai devreme de două săptămâni, a declarat marți pentru AFP șeful autorității electorale. Numărarea voturilor de
Explozii au fost auzite pe coasta de sud a Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Presa iraniană a raportat miercuri mai multe explozii de-a lungul coastelor de sud ale Iranului, în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, după ce Washingtonul a anunțat lovituri aeriene ca răspuns la un atac asupra unui elicopter american, scrie AFP. Explozii au fost auzite în mai multe locuri din provincia Hormozgan, pe insula Qes
Deputații americani aprobă 70 de miliarde de dolari pentru lupta împotriva imigrației
Camera Reprezentanților din SUA a aprobat marți un proiect de lege bugetară de aproape 70 de miliarde de dolari pentru combaterea imigrației, una dintre prioritățile președintelui american Donald Trump, notează AFP. Proiectul de lege, deja adoptat de Senat săptămâna trecută, prevede - pentru următorii trei ani - aproximativ 38 de miliard
VIDEO Statele Unite anunță atacuri 'proporționale' împotriva Iranului după atacarea unui elicopter american
Statele Unite au anunțat că au efectuat marți lovituri 'proporționale' împotriva Iranului, după atacul asupra unui elicopter Apache în ziua precedentă, notează AFP.
Iran: Forțele străine riscă 'în mod constant' să fie lovite de tiruri încrucișate (ministru)
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat marți că forțele străine prezente în apropierea țării sale riscă 'în mod constant' să fie lovite de tiruri încrucișate, după declarațiile președintelui american Donald Trump care a acuzat Iranul că a doborât un elicopter american, relatează AFP. 'Forț
Canada: Mark Carney anunță deschiderea viitoare a unui pod de frontieră amenințat de Donald Trump
Un nou pod între Canada și Statele Unite, pe care președintele american Donald Trump amenințase că îl va bloca în februarie, urmează să fie inaugurat în această săptămână, a anunțat marți prim-ministrul Mark Carney, notează AFP. Șeful guvernului canadian a salutat marți 'cooperarea dintre cele două țări',
#Ucraina: Zelenski dorește participarea UE la negocieri de pace cu Rusia, dar nu ca mediator
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat marți că Europa trebuie să fie reprezentată la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia, dar consideră 'periculos' ca Uniunea Europeană să acționeze ca mediator, întrucât aceasta ar putea să o oblige să renunțe la presiunile asupra Rusiei, transmite agenția EFE.
Premierul polonez Tusk, nemulțumit că a fost exclus de la ultima reuniune a europenilor cu Zelenski
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat marți că țara sa nu se va simți obligată de niciun acord încheiat în negocierile asupra războiului din Ucraina în formatul 'E3' (Regatul Unit, Franța și Germania) dacă va fi exclusă de la masa negocierilor, argumentând că Polonia este 'un actor de neocolit în arhitectura de securitate
Exporturi de alumină către Rusia: UE trebuie să umple toate fisurile, declară șefa diplomației europene
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat marți, la Dublin, că Europa ar trebui să ''umple toate fisurile'' existente în regimul său de sancțiuni contra Moscovei, în contextul unei investigații jurnalistice privind alumina irlandeză care este folosită de industria de armament din Rusia, transmite AFP. Dublinul anch
Renunțarea la proiectul avionului de luptă FCAS este 'prostie pură', acuză premierul belgian De Wever
Prim-ministrul belgian Bart De Wever a criticat miercuri renunțarea la proiectul dezvoltării avionului de luptă FCAS, o decizie 'prostească' care ilustrează în opinia sa 'aroganța' principalilor parteneri în proiect, Franța și Germania, relatează AFP. 'Am fost extrem de decepționat să citesc că Franța și Germani
#Ucraina: Zelenski consideră că și-a atins scopurile urmărite prin scrisorile adresate lui Putin și Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat, la o conferință de presă desfășurată marți în Estonia, că a obținut rezultatele pe care le aștepta de la scrisoarea deschisă adresată președintelui rus Vladimir Putin, în care îi cere acestuia să negocieze ei doi direct încheierea războiului, și de la scrisoarea personală adresată președinte
Liderii nordici și baltici susțin 'marșul ireversibil' al Ucrainei spre NATO și aderarea sa cât mai rapidă la UE
Liderii din opt țări nordice și baltice și-au exprimat marți susținerea pentru 'marșul ireversibil' al Ucrainei spre NATO și și-au reafirmat dorința de a vedea Ucraina în UE, 'cât de curând posibil', într-o declarație comună adoptată în cadrul unui summit regional de la Tallinn, relatează AFP. '
BTA / Ministrul Stoianov prezintă prioritățile apărării Bulgariei
Într-o conferință de presă ținută marți la Ministerul Apărării, ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și-a prezentat cabinetul și prioritățile. Katerina Gramatikova-Ivanova și Liubomir Monov dețin funcțiile de viceminiștri. Vladko Vladov este șeful cabinetului politic al ministrului. Krasimir Grozev este consilierul ministrului. Desislava Terziiska conduce dire














