logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vaticanul, statul condus de Papă

Imagine din galeria Agerpres

Vaticanul este cel mai mic stat din lume și scena conclavului care îl va alege pe succesorul lui Francisc, decedat luni, este alcătuit din două entități juridice, Guvernoratul Cetății Vatican și Sfântul Scaun, ambele conduse de Papă, transmite France Presse.

Statul Cetății Vaticanului a fost creat oficial la 11 februarie 1929, odată cu semnarea Acordurilor de la Lateran între Papa Pius al XI-lea și Benito Mussolini.

Ales cu o majoritate de două treimi în timpul unui conclav, Papa are dublul statut de șef al Bisericii și șef de stat, o caracteristică unică în lume.

Deși a abandonat multe caracteristici ale monarhiei, Papa are puteri absolute (executive, legislative și judiciare). Puterea sa temporală este exercitată în mod suveran și exclusiv pe 44 de hectare (dintre care o treime sunt grădini), formând cel mai mic stat din lume în inima Romei, echivalent cu o treime din suprafața principatului Monaco.

Vaticanul este prezent pe scena diplomatică prin intermediul Sfântului Scaun, o entitate de drept internațional care are statut de observator la ONU.

Cetățenia Vaticanului se acordă pe baza ''jus officii'', adică pentru un loc de muncă regulat și o reședință stabilă în oraș.

În prezent, populația Vaticanului cuprinde aproximativ 800 de persoane care dețin cetățenia Vaticanului, între care cardinali, reprezentanți diplomatici ai Sfântului Scaun (nunți apostolici), laici și religioși.

Securitatea este asigurată de Jandarmeria Vaticanului și de Garda Elvețiană Pontificală, cea mai veche armată din lume, fondată în 1506 și renumită pentru uniformele sale cu dungi albastre, roșii și galbene.

Steagul Vaticanului este un pătrat format din două dungi verticale, galbenă și albă, pe care sunt imprimate cheile Sfântului Petru.

Sistemul judiciar este similar cu cel din Republica Italiană, iar pedeapsa cu moartea a fost abolită abia în 1960.

Curia Romană, guvernul central al Bisericii, este formată din Secretariatul de Stat, șaisprezece dicastere (ministere), șase organisme economice, trei tribunale și alte câteva academii și organisme.

Vaticanul are, de asemenea, propriul său cotidian, L'Osservatore Romano, un post de radio și televiziune, muzee, o armată (Garda Elvețiană), o jandarmerie, un tribunal, un oficiu poștal, un supermarket, o farmacie, o gară și o benzinărie.

Imnul său național, ''Marșul pontifical'', compus de Charles Gounod în 1869, este singurul din lume care este cântat în latină.

Salariile plătite angajaților laici sunt scutite de impozit. Sindicatele nu sunt permise, iar asistența medicală și de laborator este gratuită.

O bancă, Istituto per le Opere di Religione (IOR), aflată în centrul mai multor scandaluri în trecut, este responsabilă de gestionarea bunurilor care îi sunt încredințate de ordinele religioase și de alte organisme ale Bisericii.

În timp ce Curia gestionează funcționarea Bisericii, Guvernoratul Cetății Vaticanului este responsabil de administrarea funcțiilor suverane ale micului stat.

Vaticanul este, de asemenea, unul dintre cei mai mari proprietari din Roma și primește plăți legale de la bisericile locale. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 563

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-10-2026 09:05

Atacuri informatice împotriva Japoniei au obținut date despre milioane de clienți, studenți și profesori

Mai multe companii și o universitate din Japonia au raportat începând de luni atacuri informatice și accesări neautorizate ale datelor a milioane de clienți, angajați, studenți și profesori, transmite Xinuha. Universitatea Metropolitană din Osaka a afirmat că hackerii au obținut probabil datele a cel puțin 130.000 de studenți și pr

Politic Ex 06-10-2026 08:50

Atac ucrainean cu 650 de drone asupra unor ținte din regiunea Moscovei:importantă instalație de petrol, în flăcări

Moscova și regiunea înconjurătoare au fost vizate de un atac ucrainean major, mobilizând aproximativ 650 de drone în timpul nopții de luni spre marți, atac soldat cu un mort la periferia capitalei ruse, potrivit autorităților locale, citate de AFP. Publicația Kyiv Independent, citând martori oculari, a relatat că o instalație de petrol, situat

Politic Ex 06-10-2026 08:26

Kosovo ia în considerare restrângerea competențelor tribunalului său special pentru crime de război

O propunere de lege a fost depusă luni în Parlamentul din Kosovo cu scopul de a reduce competențele tribunalului său special pentru crime de război după ce acesta a pronunțat pedepse grele împotriva fostului președinte Hashim Thaci și a altor figuri din fosta gherilă Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), transmite AFP. În septe

Politic Ex 06-10-2026 05:48

Canada: Separatiștii câștigă alegerile în Quebec, o viitoare provocare pentru Carney

Separatiștii din Parti Quebecois (PQ) au câștigat luni alegerile din provincia francofonă a Canadei, conform rezultatelor parțiale, unde promit să organizeze un nou referendum privind independența, notează AFP. Revenirea la putere a acestei formațiuni, care nu a mai condus provincia din 2014, reprezintă o provocare majoră pentru prim-min

Politic Ex 06-10-2026 03:37

Trump aprobă execuția prin împușcare a autorului unui masacru la o bază militară

Președintele american Donald Trump și-a dat acordul pentru execuția prin pluton a autorului masacrului din 2009, soldat cu 13 morți la baza militară Fort Hood din Texas, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, citat de AFP. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, 'a recomandat - iar președintele Donald Trump a a

Politic Ex 06-10-2026 02:43

Uniunea Europeană este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia și Eritreea

Uniunea Europeană s-a declarat luni 'preocupată' de recrudescența violențelor în Etiopia și de escaladarea conflictului dintre această țară și Eritreea, a indicat șefa diplomației europene, Kaja Kallas, citată de AFP. 'Această situație riscă să declanșeze un conflict regional mai amplu, cu consecințe grave pentru pacea și sta

Politic Ex 06-10-2026 00:40

Arabia Saudită: Rebelii houthi din Yemen spun că au lovit aeroportul din Riad și o rafinărie Aramco

Rebelii houthi din Yemen au afirmat luni că au atacat cu un 'număr mare de rachete și drone' două aeroporturi, inclusiv cel din Riad, și o rafinărie a companiei petroliere Aramco, printre alte instalații, ca represalii pentru ofensiva forțelor guvernului yemenit recunoscut la nivel internațional și sprijinit de Arabia Saudită în Yemen, scrie EFE.

Politic Ex 05-10-2026 23:45

Un petrolier atacat în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)

Un petrolier a fost lovit luni de un 'proiectil neidentificat' în Strâmtoarea Ormuz, în centrul conflictului dintre Statele Unite și Iran, a raportat agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut, ceea ce a provocat un incendiu în sala mașinilor

Politic Ex 05-10-2026 23:08

VIDEO Repatrierea bombardierelor americane din Regatul Unit se datorează 'amenințărilor', afirmă Trump

Donald Trump a evocat luni prezența unor 'amenințări' care vizau bombardiere americane staționate în Regatul Unit, ceea ce a justificat repatrierea acestora, potrivit președintelui american, relatează AFP. 'Au existat amenințări, așa că, în loc să ispitim inamicul (...) le-am mutat puțin, nu foarte departe', a decla

Politic Ex 05-10-2026 22:32

Comandantul suprem al NATO își va prezenta 'teoria victoriei' în cazul unui atac rusesc

Comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, își va prezenta săptămâna viitoare 'teoria victoriei' cu privire la cea mai bună modalitate de a învinge Rusia, în cazul unui atac din partea acesteia, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Alianței, citat de AFP.

Politic Ex 05-10-2026 21:54

Președintele iranian Masoud Pezeshkian spune că negocierile cu Statele Unite 'nu au niciun sens'

Negocierile cu Statele Unite 'nu au niciun sens', a declarat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, conform televiziunii de stat iraniane IRIB, citată de AFP. 'Până acum, ne-au atacat de trei ori după discuții. Acest lucru arată că ei nu caută dialogul', a spus el, conform instituției media citate. 'Negocierile nu

Politic Ex 05-10-2026 21:13

Venezuela: Soția lui Maduro, închisă la New York, are o 'problemă cardiacă delicată' (fiul lui Maduro)

Cilia Flores, soția fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro, suferă de o 'problemă cardiacă delicată', a declarat luni pentru AFP fiul lui Maduro, Nicolas Maduro Guerra, referindu-se la mama sa vitregă, care a fost capturată pe 3 ianuarie împreună cu liderul Venezuelei și este închisă, la fel ca el, la New York, informează AFP. '

Politic Ex 05-10-2026 20:18

Trump susține că prețul la benzină crește din cauza atacurilor Ucrainei asupra Rusiei

Președintele american Donald Trump, care încearcă să transfere asupra altora vina pentru creșterea prețului la benzină, a afirmat luni că aceasta nu este cauzată de războiul pe care el l-a lansat împotriva Iranului, ci mai degrabă de atacurile ucrainene împotriva Rusiei, relatează AFP. 'Ceea ce duce la creșterea prețului la benzină nu mai

Politic Ex 05-10-2026 19:49

Parlamentul European atrage atenția asupra situației umanitare grave din #Ucraina

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a atras atenția luni seară cu privire la situația umanitară gravă din Ucraina, în special în zona localității Oleșnik, și a cerut continuarea sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Kiev, în contextul atacurilor brutale ruse care țintesc tot mai mult civi

Politic Ex 05-10-2026 19:25

#Ucraina: Cel puțin 5 morți și 30 de răniți în lovituri rusești cu bombe ghidate la Harkov

Cel puțin cinci persoane au murit luni în lovituri rusești cu bombe ghidate asupra orașului Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional, relatează AFP. 'Bilanțul atacului rusesc cu bombe aeriene ghidate asupra Harkovului a crescut la cinci morți. Treizeci de răniți se află în spitale, dintre care trei în stare gr