Danemarca achiziționează rachete Mistral și blindate Patria

Danemarca, țară care a aprobat recent o anvelopă de aproape 7 miliarde de euro suplimentari pentru apărarea sa, a anunțat marți că achiziționează rachete Mistral, pentru o sumă nedezvăluită, și 130 de blindate Patria, pentru 254 de milioane de euro, informează AFP.
''Acest acord constituie o nouă etapă importantă în consolidarea apărării aeriene daneze'', a declarat ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen, citat într-un comunicat al ministerului său.
Danemarca, unul dintre principalii susținători ai Ucrainei, a recunoscut că are nevoie în special de sisteme de apărare antiaeriene.
''O cooperare strânsă cu Franța este absolut necesară pe timp de război în Europa și într-o situație securitară în constantă evoluție'', a explicat ministrul, în vizită oficială la Paris.
Nici numărul de rachete antiaeriene de la grupul MBDA, nici detaliile legate de livrarea lor sau de suma contractului nu au fost făcute publice.
''Întărirea industriei europene a apărării este crucială pentru succesul de reînarmare (al Europei) în curs'', a insistat Troels Lund Poulsen.
Danemarca va achiziționa de asemenea 130 de vehicule blindate pentru transportul trupelor, de la producătorul finlandez Patria, pentru suma de 1,9 miliarde de coroane (254 de milioane de euro). Un mic număr dintre ele ar urma să fie livrate începând din acest an. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Viktor Orban cere Comisiei Europene să nu se amestece în aspectele penale ale Ungariei
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cerut Comisiei Europene să nu se amestece în aspectele penale ale Ungariei, ca răspuns la apelurile Bruxellesului de a permite desfășurarea marșului Pride sâmbătă la Budapesta, relatează EFE. 'Invit CE să se abțină de la interferența în problemele penale ale statelor membre', a decl
Von der Leyen cere Ungariei să ridice interdicția privind desfășurarea Budapest Pride
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut autorităților ungare să ridice interdicția asupra organizării Pride-ului la Budapesta și să permită desfășurarea acestui eveniment al comunității LGBTQ+, relatează dpa. 'Uniunea noastră este una a egalității și a nediscriminării', a scris Von der Leyen într-o declarație
SUA ar trebui să manifeste 'aceeași hotărâre' față de #Ucraina ca în cazul Iranului, i-a transmis Meloni lui Trump
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat miercuri, în marginea summitului NATO de la Haga, că i-a transmis președintelui american Donald Trump că hotărârea arătată de SUA față de Iran ar trebui aplicată și pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează joi publicația The Kyiv Independent. Melon
Israel: Netanyahu cere armatei un plan care să împiedice controlul Hamas asupra ajutoarelor destinate palestinienilor
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a acordat armatei 48 de ore începând cu miezul nopții de miercuri pentru a dezvolta un nou plan de asistență umanitară pentru Fâșia Gaza, afirmând că Hamas 'preia din nou controlul asupra ajutoarelor care intră în nordul Fâșiei Gaza', informează joi EFE.
Ecuador: Președintele Noboa anunță capturarea unuia dintre cei mai căutați infractori din țară
Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a declarat miercuri că unul dintre cei mai căutați infractori din țară, Jose Adolfo Macias, alias 'Fito', a fost capturat, relatează dpa. Macias, șeful bandei 'Los Choneros', evadase în ianuarie 2024 din La Roca, închisoarea de maximă securitate din orașul portuar Guayaquil di
Liderii din statele membre UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre #Ucraina, apărare și economie
Liderii statelor membre din Uniunea Europeană se întâlnesc joi și vineri, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European (26-27 iunie) pentru a discuta cele mai presante probleme ale blocului comunitar, între care războiul Rusiei împotriva Ucrainei, apărarea Europei și economia, informează dpa. 'Ucraina a fost c
China: Reuniune a Organizației de Cooperare de la Shanghai, la nivel de miniștri ai apărării, pe fondul unor 'schimbări cruciale' în lume
China este joi gazda unei reuniuni a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), la care participă miniștrii apărării din Rusia și Iran alături de omologii lor din celelalte opt țări membre, forum ce intervine într-un context tensionat în Orientul Mijlociu și după un summit NATO care a convenit creșterea cheltuielilor militare în Europa, relatea
Franța: Marine Le Pen îi cere protejatului său, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la prezidențiale în 2027
Populista de extremă dreapta Marine Le Pen din Franța, căreia o instanță i-a interzis să participe la alegeri, i-a cerut protejatului său politic, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la scrutinul prezidențial din 2027, relatează dpa. 'Accept că nu pot candida. Jordan acceptă că trebuie să intervină. Eu însămi i-am cer
Iran: Cel puțin 26 de persoane arestate pentru colaborare cu Israelul
Cel puțin 26 de persoane acuzate de colaborare cu Israelul au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, la două zile după ce un armistițiu între cele două țări a pus capăt unui război de 12 zile, au anunțat media iraniene miercuri seara, notează AFP. Potrivit agenției semi-oficiale Fars, acești indivizi
Trump cere ca procesul lui Netanyahu pentru corupție să fie 'anulat imediat'
Președintele american Donald Trump a cerut miercuri anularea 'imediată' a procesului de corupție al premierului israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a descris drept o 'vânătoare de vrăjitoare', notează AFP. 'O astfel de vânătoare de vrăjitoare, pentru un om care a dat atât de mult, este de neconceput pe
SUA: Suspectul din Colorado vizat de noi capete de acuzare pentru crimă antisemită
Presupusul autor al recentului atac din Colorado asupra unei demonstrații pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Gaza este vizat de alte 12 capete de acuzare pentru crimă antisemită, a anunțat miercuri Departamentul american de Justiție (DoJ), notează AFP. Pe 1 iunie, Mohammed Sabry Soliman, un egiptean de 45 de ani, a șocat Statele Unit
Iranul anunță redeschiderea parțială a spațiului său aerian
Iranul a anunțat miercuri redeschiderea spațiului său aerian în estul țării, în a doua zi a unui armistițiu cu Israelul care a pus capăt unui război de 12 zile, relatează AFP. Spațiul aerian iranian a fost închis pe 13 iunie după ce Israelul a lansat un atac fără precedent asupra Iranului. 'Spațiul aerian d
Zelenski semnează la Consiliul Europei acordul privind înființarea tribunalului special pentru războiul din #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a semnat miercuri un acord cu Consiliul Europei pentru înființarea unui tribunal special care să îi urmărească și să îi judece pe cei responsabili de 'crima de agresiune împotriva Ucrainei', relatează AFP. 'Toți criminalii de război trebuie să știe că se va face dre
VIDEO Nuclear: Cooperarea Iranului cu AIEA este 'o obligație', afirmă directorul său general
Cooperarea Iranului cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) asupra programului său nuclear rămâne 'o obligație', a afirmat miercuri directorul general al acesteia, Rafael Grossi, după ce parlamentul iranian a votat suspendarea acestei colaborări, notează AFP. 'Cooperarea Iranului cu noi nu este o favoare, ci o
VIDEO/Președinta Mexicului amenință cu acțiuni în justiție compania americană SpaceX, pentru poluare
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a amenințat miercuri că va întreprinde acțiuni în justiție pentru căderea de resturi și pentru poluare provocate de lansările în SUA, de cealaltă parte a frontierei, a rachetelor companiei SpaceX a miliardarului Elon Musk, informează AFP. Guvernul mexican analizează ce legi internaționale