Trump afirmă că se va ajunge la un acord pentru vânzarea TikTok în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat că se va ajunge la un acord pentru vânzarea activelor rețelei sociale chineze TikTok din Statele Unite, pe care liderul de la Casa Albă vrea să o vadă 'rămasă în viață' în țara sa, relatează AFP.
'Va fi un acord pentru TikTok', a spus Trump duminică, vorbind cu jurnaliștii la bordul avionului prezidențial Air Force One.
'Avem o mulțime de potențiali cumpărători. Există mult interes pentru TikTok', a mai spus el.
La întoarcerea la Casa Albă pe 20 ianuarie, liderul republican a acordat termen pentru ByteDance, compania mamă chineză a TikTok, 75 de zile, până pe 5 aprilie, pentru a preda controlul asupra platformei social media în SUA.
Dacă nu reușește să vândă până la acea data, populara platformă ar urma să fie interzisă în Statele Unite în temeiul unei legi adoptate anul trecut în numele protecției securității naționale.
Mai mulți doritori americani se află în cursă pentru achiziționarea TikTok, inclusiv start-up-ul de inteligență artificială Perplexity AI și Project Liberty, condus de proprietarul Olympique de Marseille, Frank McCourt, deși ByteDance nu și-a anunțat intenția de a vinde.
'Avem, de asemenea, de-a face cu China în legătură cu această chestiune, pentru că ar putea fi implicată. Vom vedea ce se întâmplă. Dar cred că va fi ceva', a spus duminică Donald Trump.
În 2020, la finalul primului său mandat, chiar Donald Trump a încercat, în zadar însă, să interzică TikTok în Statele Unite.
El s-a răzgândit în ultima sa campanie, apărând aplicația, foarte populară în rândul tinerilor, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA.
'Mi-aș dori ca TikTok să rămână în viață', a spus Trump. 'Egoist vorbind, am câștigat votul tinerilor cu 36 de puncte procentuale. Republicanii, în general, nu se descurcă la fel de bine cu tinerii și cred că o mare parte din asta s-ar putea datora TikTok', a mai spus Trump.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Circa 200.000 de locuințe, fără electricitate după atacuri rusești în regiunea Dnipropetrovsk
Peste 200.000 de locuințe au rămas fără electricitate vineri în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est) după atacuri rusești, care au avariat rețeaua electrică, au declarat autoritățile, citate de AFP. Aceste lovituri intervin la o zi după un atac rusesc cu dronă, care a făcut cel puțin 15 morți la gara din Dnipro, capitala regiu
Finlanda va înființa un centru de operațiuni spațiale militare în ianuarie 2027
Finlanda va înființa un centru de operațiuni spațiale militare la sediul forțelor aeriene finlandeze din Tikkakoski pe 1 ianuarie 2027, a anunțat vineri ministrul finlandez al apărării Antti Hakkanen, relatează agenția de presă turcă Anadolu. Facilitatea va supraveghea activitățile spațiale ale forțelor de apărare finlandeze, inclusiv de
O universitate din Lituania a descoperit plagiat în teza de doctorat a premierului
O universitate din Lituania a descoperit exemple de plagiat și alte încălcări ale integrității academice în teza de doctorat a prim-ministrului Mindaugas Sinkevicius, acordându-i un termen de șase luni pentru a remedia neregulile, a relatat vineri postul de televiziune LRT, citat de agenția de presă Anadolu. Comisia de etică
Procurorul general al Slovaciei a decis redeschiderea anchetei privind donația de avioane MiG-29 către #Ucraina
Procurorul general al Slovaciei, Maros Zilinka, a dispus vineri redeschiderea anchetei privind donarea unor avioane de vânătoare MiG-29 și sisteme de apărare anitaeriană Ucrainei de către precedentul guvern de la Bratislava, transmite Reuters. Investigația fusese închisă în luna februarie a acestui an. Actualul
Ministrul bulgar de externe a discutat despre securitatea Mării Negre și războiul din Ucraina cu ambasadorii UE la Sofia
Ministrul bulgar de externe Velislava Petrova a prezentat ambasadorilor UE pozițiile Bulgariei privind problemele actuale de pe agenda europeană, inclusiv securitatea Mării Negre, războiul din Ucraina, conectivitatea, politica de extindere și negocierile privind cadrul financiar multianual al UE, a anunțat vineri centrul de presă al Ministerului de Externe de la Sofi
Europenii nu vor participa direct la noile discuții ruso-ucrainene mediate de SUA, potrivit Kemlinului
Oficiali europeni ar putea fi prezenți la Abu Dhabi luna viitoare la noua serie de negocieri dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA, dar nu vor participa direct la aceste discuții, a declarat vineri consilierul de politică externă al președinției ruse, Iuri Ușakov, relatează Reuters. Europenii vor avea acolo numai contacte separate cu Ucraina
Merz face apel la diplomație pe fondul speculațiilor privind posibile noi atacuri ale SUA în Iran
Cancelarul german Friedrich Merz a pledat vineri pentru o soluție diplomatică la conflictul cu Iranul, pe fondul speculațiilor că Statele Unite ar putea lansa noi lovituri militare împotriva Teheranului, relatează dpa. 'Nu pot decât să fac apel la toate părțile implicate în conflict: acest conflict nu poate fi soluționat pe cale militară&
Italia: Proteste în zeci de orașe împotriva costului vieții, a reînarmării și a guvernului Meloni
Mari demonstrații au loc vineri în toată Italia în contextul unei greve generale convocate de sindicatul USB, în semn de protest față de criza costului vieții, față de război, reînarmare și politicile guvernului condus de premierul Giorgia Meloni, relatează ANSA. Marșurile se desfășurau încadrate de o prezență numeroasă a poliției
A început evacuarea populației din orașul ucrainean Oleșki ocupat de Rusia
Evacuarea locuitorilor din Oleșki, un oraș ocupat de Rusia în sudul Ucrainei, unde un armistițiu umanitar impulsionat de prima doamnă a SUA, Melania Trump, a intrat în vigoare săptămâna aceasta, a început vineri, au anunțat oficiali ruși și ucraineni citați de agențiile AFP și EFE. Într-un videoclip postat pe Telegram, comisara ru
Iran: O delegație din Qatar a sosit la Teheran pentru noi discuții
O delegație din Qatar a sosit vineri la Teheran pentru discuții cu responsabili iranieni, a transmis agenția oficială IRNA, în contextul eforturilor diplomatice de relansare a negocierilor de pace cu SUA, potrivit AFP. Delegația, condusă de un înalt consilier al premierului și ministru de externe al Qatarului, a sosit la Teheran pentru întrev
Guvernul irlandez va analiza pentru prima dată posibilitatea unei unificări cu Irlanda de Nord
Irlanda va înființa un organism guvernamental care, pentru prima dată, va efectua cercetări și pregătiri în vederea unei posibile viitoare unificări cu Irlanda de Nord, teritoriu care face parte din Regatul Unit, a declarat vineri premierul irlandez Micheal Martin, relatează Reuters. Martin a declarat pentru Irish Times că noul organism va avea sar
Donald și Melania Trump au sărbătorit Halloween-ul în Casa Albă împodobită cu dovleci
Președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania Trump au sărbătorit joi Halloween-ul cu tradiționala împărțire de dulciuri copiilor de toate vârstele, veniți în costumele specifice acestei sărbători la Casa Albă, care a fost decorată cu zeci de dovleci pentru această ocazie, relatează agenția EFE. Revenit de la un miting de campani
Un cetățean rus, reținut în Polonia după ce a fotografiat infrastructură feroviară
Poliția poloneză a anunțat vineri că a reținut un cetățean rus în vârstă de 55 de ani, suspectat că a acționat în numele unui serviciu de informații străin, precizând totodată că o instanță a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de trei luni, relatează Reuters. Ofițeri de poliție care asigurau securitatea la un meci
Ministrul elvețian de externe a sosit la Phenian pentru a redeschide un oficiu diplomatic în Coreea de Nord
Ministrul elvețian de externe Ignazio Cassis a aterizat joi la Phenian, pentru a redeschide oficiul diplomatic al Elveției în Coreea de Nord, a confirmat vineri agenția publică de presă nord-coreeană KCNA, citată de agenția EFE. Ministrul Cassis a fost primit de 'oficiali din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Populare Democrate Coreene (RPD
UPDATE/Rusia: Ziarul independent Novaia Gazeta își anunță închiderea sub presiunea autorităților
Ziarul Novaia Gazeta, bastion istoric al presei independente din Rusia, care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea sub presiunea autorităților ruse, relatează AFP. 'Novaia Gazeta încetează să mai existe. Autoritățile ruse, serviciile speciale rusești, au obligat redacția să-și înceteze












