Convorbirile ruso-americane de la Riad în vederea unui posibil armistițiu în #Ucraina au început

Oficiali americani și ruși au început luni convorbiri în Arabia Saudită cu scopul de a face progrese în direcția unui armistițiu amplu în Ucraina, Washingtonul urmărind un acord de încetare a focului la Marea Neagră înainte de a obține un acord mai larg, informează Reuters, AFP și dpa.
Discuțiile din spatele ușilor închise de la Hotelul Ritz-Carlton din Riad, care vin după convorbirile care au avut loc duminică între SUA și Ucraina, au loc în timp ce președintele american Donald Trump își intensifică eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, intrat în al patrulea an, după ce săptămâna trecută a vorbit atât cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și cu președintele rus Vladimir Putin.
O sursă informată cu privire la planificarea discuțiilor a declarat că delegația americană este condusă de Andrew Peek, director senior la Consiliul Securității Naționale al Casei Albe, și de Michael Anton, un înalt oficial al Departamentului de Stat.
De fapt, delegația SUA în Arabia Saudită include mai multe echipe, fiind prezenți atât trimisul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, cât și consilierul american pentru securitate națională, Mike Waltz.
Rusia va fi reprezentată de Grigori Karasin, un fost diplomat, care este acum președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federației, și de Serghei Beseda, consilier al directorului Serviciului Federal de Securitate (FSB).
Mediatorii americani vor organiza totodată discuții separate cu reprezentanții ucraineni.
Kellogg a descris discuțiile indirecte drept 'navetă diplomatică', delegația SUA circulând între cele două părți în timp ce acestea se întâlnesc în 'săli separate'.
Discuțiile inițiale dintre reprezentanții Ucrainei și SUA în Arabia Saudită de duminică au fost descrise de ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov drept 'constructive și informative'.
Casa Albă a declarat că scopul discuțiilor este de a ajunge la o încetare a focului în Marea Neagră, permițând circulația liberă a transporturilor maritime. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Donald Trump a ales o cunoscută prezentatoare de la Fox News pentru postul de procuror interimar al Washingtonului
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a decis să o nominalizeze pe Jeanine Pirro, o cunoscută comentatoare de la canalul Fox News, în postul strategic de procuror al Washingtonului, după ce a fost nevoit să renunțe la candidatura ultraconservatorului Ed Martin, relatează AFP. Împătimit al televiziunii, Donald Trump și
#Ucraina anunță că a descoperit o rețea de spionaj ungară în regiunea Transcarpatia
Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a anunțat vineri că a arestat doi spioni ungari, presupuși membri ai unei ''rețele de informații militare'', în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei, transmit AFP și Reuters. ''Pentru prima dată în istoria Ucrainei, SBU a demascat o rețea de informații militare u
Albania organizează duminică alegeri legislative considerate cruciale pentru aderarea la UE
Albania organizează duminică alegeri legislative, considerate esențiale pentru a evalua gradul de maturitate democratică a acestei țări din Balcani și pentru viitorul său european, relatează vineri AFP. Scrutinul inedit, întrucât pentru prima dat participă și diaspora, îl opune pe premierul în exercițiu Edi Rama inamicu
Reuniunea miniștrilor de externe ai UE de la Liov prilejuiește prima vizită în Ucraina a noului șef al diplomației germane
Noul ministru de externe german Johann Wadephul a început joi la Liov prima sa vizită în Ucraina de la preluarea, marți, a mandatului în fruntea diplomației germane, înaintea unei reuniuni informale a miniștrilor de externe ai UE prevăzută pentru vineri în orașul din vestul Ucrainei, informează dpa. Discuțiile de
Cancelarul german Merz discută la Bruxelles cu oficiali din UE și NATO
Noul cancelar german Friedrich Merz urmează să ajungă vineri la Bruxelles pentru discuții cu oficiali de cel mai înalt nivel ai Uniunii Europene și ai NATO, informează dpa. În cea de-a doua vizită în străinătate după ce și-a început mandatul săptămâna aceasta, Merz are programate întâlniri cu secretaru
Liderul nord-coreean a supervizat exerciții ce simulează contraatacuri nucleare împotriva Coreei de Sud și SUA
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat exerciții ce simulează contraatacuri nucleare contra Seulului și Washingtonului, au anunțat vineri media de stat, la o zi după teste balistice nord-coreene, informează AFP. Armata sud-coreeană a apreciat că testele de joi, care au implicat 'diferite tipuri' de rachete balistice cu rază scur
Joe Biden afirmă că își asumă responsabilitatea pentru revenirea lui Trump la Casa Albă
Fostul președinte american Joe Biden a afirmat joi că își asumă parțial responsabilitatea pentru realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, transmite DPA. ''Da, îmi asum, uite, eram în funcție și el a câștigat. Așadar, îmi asum responsabilitatea'', a spus Biden &i
MB: Noi sancțiuni împotriva 'flotei fantomă' a Rusiei
Guvernul britanic a anunțat vineri noi sancțiuni împotriva 'flotei fantomă' folosită de Rusia pentru a exporta petrol și gaze, înaintea unei reuniuni a țărilor nord-europene pe probleme de apărare la Oslo, relatează AFP. Aceste noi sancțiuni vizează 'până la 100 de petroliere', care au transportat petrol &icir
Israelul dorește 'să ajute' Ecuadorul în lupta sa împotriva traficanților de droguri, afirmă Noboa
Președinte reales recent al Ecuadorului, Daniel Noboa, a afirmat joi într-un interviu acordat AFP că Israelul dorește să 'ajute' Quito în domeniul informațiilor pentru lupta sa împotriva cartelurilor de droguri care devalizează țara sud-americană. Considerată cândva un paradis de pace într-o regiune tulbur
Conflictul dintre India și Pakistan 'nu este în esență problema' Statelor Unite, afirmă JD Vance
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat joi că conflictul dintre India și Pakistan, 'în esență, nu este problema' Statelor Unite, pledând în același timp pentru 'dezescaladare', scrie AFP. 'Ceea ce putem face este să-i încurajăm la dezescaladare, dar nu ne vom implica într-un război care,
Provocările care îl așteaptă pe noul Papă Leon al XIV-lea
După cum spun cardinalii, joi a fost ales succesorul lui Petru, nu al lui Francisc, dar noul Papă, americanul Robert Francis Prevost, care s-a decis pentru numele pontifical de Leon al XIV-lea, va trebui să abordeze mai multe probleme pe care suveranul pontiful argentinian le-a lăsat în suspensie, comentează EFE, care trece în revistă provocările cu care
Trump susține eforturile europene pentru o 'pace durabilă' în #Ucraina (Berlin)
Președintele american, Donald Trump, l-a asigurat pe noul cancelar german, Friedrich Merz, într-o discuție telefonică joi, că susține eforturile europene 'în vederea unei păci durabile' în Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP. Donald 'Trump a declarat că va sprijini fer
Merz l-a asigurat pe Zelenski de sprijinul continuu al Germaniei
Noul cancelar german, Friedrich Merz (conservator), a discutat joi la telefon cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și l-a asigurat de sprijinul continuu al Germaniei în războiul cu Rusia, notează AFP. 'Cancelarul federal a reafirmat solidaritatea Germaniei cu Ucraina care poate conta pe sprijinul noului guvern german',
UPDATE Trump cere un armistiţiu de 30 de zile în #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a lansat joi un apel pe rețeaua sa Truth Social la 'o încetare necondiționată a focului de 30 zile' în Ucraina, transmite AFP. Atât Rusia, cât și Ucraina 'vor fi trase la răspundere', iar 'dacă încetarea focului nu este respectată, Statele Unite și parteneri
Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate nume pontificale din istoria Bisericii Catolice
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi papă pentru a-i urma defunctului suveran pontif Francisc, a ales pentru pontificatul său numele de Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate în istoria Bisericii Catolice, informează EFE. Numele cele mai folosite de papi de la Sf. Petru încoace au fost, în această ordi