Ungaria sprijină politica de apărare comună europeană, dar nu și ideea împrumuturilor comune făcute de UE
Ungaria ar trebui să participe la politica de apărare comună europeană și să contribuie la finanțarea sa, dar nu trebuie să fie de acord cu ideea de a lua bani cu împrumut în comun de către Uniunea Europeană, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, în intervenția sa săptămânală la postul de radio național Kossuth, transmite Reuters.
Miniștrii finanțelor din Uniunea Europeană au început luni discuțiile referitoare la modalitățile de finanțare a apărării prin împrumuturi comune, la fondurile existente ale UE și la un rol mai important al Băncii Europene de Investiții (BEI).
Comisia Europeană a prezentat recent un plan, intitulat ReArm Europe, privind consolidarea apărării europene. Planul prevede alocarea a 800 de miliarde de euro pentru reînarmarea UE, din care 150 de miliarde de euro reprezintă componenta de credite cu dobândă redusă care vor fi contractate de Comisia Europeană. Restul de 650 de miliarde de euro ar urma să fie asigurate din investiții naționale, fonduri UE sau mediul privat.
Pe de altă parte, potrivit MTI, Viktor Orban a spus că aderarea Ucrainei la UE ar ruina economia ungară.
''Liderii din Bruxelles au ca obiectiv să integreze ca membră țara vecină în următorii 1 până la 2 ani. Fiecare stat membru, cu excepția Ungariei, sprijină continuarea războiului pentru că există o majoritate prorăzboi la Bruxelles. Liderii europeni au decis că Ucraina trebuie să continue să lupte în acest război și în schimb va primi o aderare rapidă. Dar acest lucru ne va ruina'', a afirmat șeful executivului ungar.
În opinia sa, consecințele aderării Ucrainei la UE sunt ''mult mai evidente, directe și rapide''.
Potrivit tratatelor Uniunii Europene, aderarea unui nou stat la UE trebuie să fie aprobată de toate țările deja membre ale blocului comunitar, a insistat Viktor Orban, care a adăugat că de aceea ''Ungaria are un rol decisiv'' în acest dosar. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, propune un cadru 'ambițios' în domeniul apărării între ASEAN și SUA
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare 'ambițios' cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o 'importanță crucială' în viitor, relatează AFP. Statele Unite și-au consolidat parteneriatele regionale în domeniul a
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depășit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obținute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice. Informațiile privind costurile în creștere ale războiului cu Iranul a
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro
Serbia: Nivelul de alertă teroristă, ridicat la maximum după ce un jandarm a fost atacat în fața ambasadei Israelului și agresorul ucis
Un agresor a fost împușcat mortal în noaptea de marți spre miercuri în fața ambasadei Israelului la Belgrad, după ce a atacat un jandarm care asigura paza misiunii diplomatice, a declarat ministrul interimar sârb de interne, Ivica Dacic, vorbind despre un 'atac terorist', informează AFP și HINA. 'Un minor, a cărui identitate
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt 'corecte'
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă scrutinul este 'corect', o nouă încercare de a pune la îndoială integritatea votului de marți, care l-ar putea costa majoritatea în Congres, relatează AFP. Președintele SUA își intensifică atacurile și insinuări
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria a anunțat miercuri redeschiderea principalului punct de frontieră cu Iordania, pe care îl închisese după loviturile aeriene executate de statul vecin asupra teritoriului sirian, transmite AFP. Iordania a declarat că a ucis peste 20 de membri ai Statului Islamic în atacurile aeriene, care au avut loc după un atac mortal, atribuit islamiș
#Ucraina: Zelenski cere sprijin după atacurile masive al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului
Rusia a lansat peste 100 de rachete balistice asupra Kievului și regiunea sa înconjurătoare în decurs de două săptămâni, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'Facem tot posibilul pentru a ne proteja sectorul energetic, infrastructura și logistica. Sarcina este extrem de dificilă. Din păcate,
Alegeri în Israel: Eisenkot și Netanyahu se declară amândoi pregătiți să formeze un guvern, dar niciunul nu are majoritate
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și rivalul său Gadi Eisenkot, plasați de exit-poll-uri la egalitate în alegerile parlamentare, dar fără o majoritate, s-au declarat amândoi pregătiți să formeze un guvern, ceea ce anunță negocieri intense, relatează AFP. 'Trebuie să instalăm un guvern puternic de dreapta', a declarat Netanyahu în curs
Trump susține că o întâlnire Putin-Zelenski va fi organizată 'foarte curând'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că o întâlnire între omologul său rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea loc 'foarte curând', relatează AFP. 'O întâlnire va avea loc foarte curând și cred că am putea face progrese mari', le-a spus Trump jurnaliștil
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit









