Armenia și Azerbaidjan au convenit asupra unui acord de pace
Armenia și Azerbaidjan au anunțat joi finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două articole ce încă nu erau soluționate în proiectul de tratat de pace, relatează agenția Armenpress.
'Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Armenia a transmis Ministerului de Externe din Azerbaidjan prin canale diplomatice că Republica Armenia acceptă propunerile Azerbaidjanului cu privire la cele două articole nesoluționate ale proiectului de acord și a propus emiterea unei declarații comune asupra finalizării negocierilor privind proiectul de acord', se arată într-un comunicat difuzat de MAE armean.
'Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Armenia confirmă acceptarea proiectului Acordului 'Privind Stabilirea Păcii și a Relațiilor Interstatale între Republica Armenia și Republica Azerbaidjan' și finalizarea negocierilor asupra proiectului. Prin urmare, Acordul de Pace este pregătit pentru semnare. Republica Armenia este pregătită să inițieze consultări cu Republica Azerbaidjan privind data și locul semnării acordului', precizează același comunicat.
Acesta mai semnalează că Azerbaidjanul a preferat să transmită mai devreme o declarație unilaterală.
'Procesul de negociere asupra textului acordului de pace cu Armenia a fost finalizat', a spus în respectiva declarație, acordată presei, ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov, potrivit AFP.
Armenia și Azerbaidjan au purtat două războaie, unul după destrămarea URSS în anii '90, câștigat de Armenia, și celălalt în 2020, câștigat de Azerbaidjan. Ambele conflicte au fost legate de controlul asupra regiunii azere Karabah.
În cele din urmă, după o ofensivă militară fulger în septembrie 2023, forțele azere au recuperat în întregime acest teritoriu, controlat până atunci de separatiștii armeni după războiul din anii '90.
Armenii și azerii au avut de asemenea o multitudine de ciocniri transfrontaliere în perioada scursă de la independența lor față de URSS, în 1991. Rusia, UE și SUA au participat, în diferite momente, la eforturile de mediere.
Negocierile bilaterale se desfășoară de mai mulți ani și au fost marcate de perioade de progrese, dar și de tensiuni. În ianuarie, premierul armean Nikol Pașinian a anunțat progrese, adăugând însă că mai erau de soluționat două articole.
Șeful diplomației azere a asigurat joi că 'Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la ambele articole ale tratatului de pace' asupra cărora celor două părți încă nu ajunseseră la o înțelegere.
De asemenea, a adăugat același ministru, Azerbaidjanul așteaptă acum din partea Armeniei să-și revizuiască prevederile din Constituție care fac referire la declarația sa de independență, un document care menționează pozițiile Erevanului cu privire la regiunea Karabah. Între timp, Armenia a recunoscut suveranitatea azeră asupra acestei regiuni muntoase.
Armenia, un vechi aliat al Rusiei, s-a distanțat politic de Moscova și strânge în prezent relațiile cu SUA și UE, considerând că Rusia a abandonat-o în fața Azerbaidjanului în războiul din 2020. Premierul armean Nikol Pașinian a declarat ulterior că țara sa a comis o eroare strategică încredințându-și securitatea exclusiv Moscovei.
În timpul acelui conflict, Pașinian a cerut Moscovei ca Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) să intervină, forțele armene fiind depășite de capabilitățile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei.
Dar Kremlinul - care îl consideră pe Pașinian un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei 'revoluții colorate' - a refuzat, motivând că regiunea Karabah nu este un teritoriu al Armeniei.
Războiul din 2020, soldat cu circa 6.500 de morți, a fost oprit printr-un armistițiu negociat de Rusia în fața unei înfrângeri iminente a trupelor armene. Conform acordului mediat de Moscova, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a provinciei Karabah și teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după războiul desfășurat la începutul anilor '90.
Armata azeră a lansat apoi în septembrie 2023 o nouă operațiune militară în urma căreia a recăpătat complet controlul asupra enclavei Karabah, fără ca trupele ruse de menținere a păcii să intervină, Erevanul la rândul său abținându-se să mai intervină militar pentru a susține forțele separatiștilor armeni din Karabah, care în consecință au capitulat rapid în fața ofensivei azere, iar majoritatea populației armene din enclava azeră s-a refugiat pe teritoriul Armeniei.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
NATO își pune sistemul de achiziții la dispoziția Ucrainei (presă)
NATO va permite Ucrainei să achiziționeze armament, muniție și echipamente militare prin NSPA, agenția centralizată de achiziții a Alianței, scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. 'Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacități pe care le oferim:
SUA și Israelul pregătesc o ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative americane din 3 noiembrie (media)
Statele Unite și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA pe 3 noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a amânat în octombrie un atac, când ambele armate își aveau forțele la alertă maximă, a raportat miercuri New York Times (NYT), relatează
Primarul Moscovei informează că 630 de drone au fost lansate spre regiune în timpul nopții
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că 630 de drone au fost lansate în noaptea de miercuri spre joi în direcția regiunii moscovite, făcând doi răniți, la câteva ore după negocierile ruso-americane pentru a pune capăt războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'De la ora 20:30 pe 21 octombrie până la ora
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' în Eurasia
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' ca fiind principala cauză a instabilității în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu ocazia unei vizite a premierului chinez, Li Qiang, în Rusia, notează AFP. 'China sprijină Rusia în păstrarea securității,
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș
Violențe în Franța: Macron cere o poziție fermă înaintea mobilizării de sâmbătă
După o altă noapte de restricții de circulație punctuale în Franța, președintele Emmanuel Macron a cerut miercuri 'fermitate' față de cei responsabili de violențe, înaintea protestelor de sâmbătă ale Vestelor Galbene și ale tinerilor, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează AFP. Vorbind din Qa
SUA: Curtea Supremă a blocat o politică a administrației Trump care vizează deținuții transgender
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a respins miercuri un recurs al administrației președintelui Donald Trump prin care se solicita permisiunea de a implementa politici mai stricte față de persoanele transgender din închisorile federale, relatează AFP. Președintele Donald Trump, care a promis în timpul campaniei sale din 2024 că va p
Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu
Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au













