Summit eșuat la Casa Albă: Zelenski pleacă, după o ceartă cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile Reuters și AFP.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect față de SUA și i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când 'va fi pregătit pentru pace'.
'Mi-am dat seama că președintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect față de SUA chiar în prețuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace', a scris Trump în mesaj.
În declarațiile din fața presei care au precedat summitului propriu-zis, Trump a spus alături de Zelenski că se consideră un 'arbitru' și un 'mediator' între Ucraina și Rusia pentru a ajunge la pace, dar replica președintelui ucrainean a fost că nu vrea să facă niciun 'compromis' cu 'criminalul' Vladimir Putin, președintele rus, și a insistat că, pentru un acord de pace cu Rusia, dorește 'garanții' din partea SUA.
‼️ Full video of the heated verbal clash between Trump, Zelenskyy, and Vance. pic.twitter.com/YoIuODslBk
— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2025
Discuția dintre cei doi s-a inflamat și a intervenit de asemenea vicepreședintele american JD Vance, acesta și Trump reproșându-i lui Zelenski că dă 'dovadă de lipsă de respect' față de SUA. 'Nu ați spus 'mulțumesc'' pentru ajutorul primit, a mai remarcat Vance, ridicând tonul la Zelenski, care i-a răspuns: 'Am spus de multe ori 'mulțumesc' poporului american'.
'Vă jucați cu viețile a milioane de oameni. Vă jucați cu al Treilea Război Mondial', i-a indicat Trump lui Zelenski, arătând cu degetul către acesta, în timp ce președintele ucrainean încerca să răspundă, dar nu era lăsat. ''Oamenii mor, nu mai aveți soldați (...) Încheiați un acord (cu Rusia), altfel vă abandonăm, iar dacă noi ieșim, nu veți mai putea lupta. Nu cred că va fi foarte plăcut', a mai amenințat președintele american, care a spus că a avut recent mai multe discuții cu Putin.
'Nu aveți cărți (de negociere). Odată ce vom semna acea înțelegere (privind exploatarea mineralelor ucrainene n.red), veți fi într-o poziție mult mai bună. Dar nu sunteți deloc recunoscători, iar asta nu este frumos', a continuat Trump.
După altercația verbală cu Trump, președintele ucrainean a părăsit Casa Albă, fără a da vreo declarație presei.
Odată cu acest summit urma să fie semnat acordul americano-ucrainean care ar oferi Statelor Unite un acces preferențial la resursele minerale ucrainene, dar, în circumstanțele date, acordul nu a mai fost semnat și încă nu este clar ce se va întâmpla cu acesta.
De asemenea, conferința de presă comună Trump-Zelenski a fost anulată. Totuși, un oficial american a spus că această conferință ar putea fi reprogramată, dacă partea ucraineană dorește acest lucru, atât timp cât președintele ucrainean rămâne în SUA. Zelenski urmează să plece din SUA la Londra, unde va avea duminică un summit cu lideri europeni.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Trump, furios în fața lui Zelenski: 'Încheiați un acord, altfel vă abandonăm' în fața Rusiei
Reacții după disputa Trump-Zelenski de la Casa Albă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/ Fostul președinte Dmitri Medvedev spune că înfrângerea republicanilor nu va afecta serios Rusia
Fostul președinte rus și actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite nu va avea 'pentru moment' un impact semnificativ asupra intereselor Rusiei, relatează joi EFE. 'Donald Trum
Franța: Primele incidente la Paris în ziua grevei generale
Ziua de grevă generală convocată în Franța joi pentru a protesta împotriva scumpirii vieții și a degradării serviciilor publice a dus la producerea câtorva incidente încă de la primele ore ale dimineții în Paris, unde au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, informează EFE. Încă &i
Alegeri SUA/ Administrația Trump susține că deportările vor continua în pofida înfrângerii electorale a republicanilor
Secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Markwayne Mullin, a dat asigurări miercuri că deportările migranților vor continua, la o zi după înfrângerea categorică a Partidului Republican, care a suferit pierderi importante la alegerile de la jumătatea mandatului, informează joi EFE. 'Deportările vor continua',
Alegeri SUA/Zelenski speră că rezultatul scrutinului din SUA va genera mai mult sprijin pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri speranța că rezultatele pozitive obținute de Partidul Democrat în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA vor genera un ajutor suplimentar pentru Ucraina, țară aflată de peste patru ani și jumătate în război cu Rusia, transmite Reuters. Zelenski a declarat pentru
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligență artificială pentru elevi
Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New York, Zohran Mamdani, a acuzat Google că 'încearcă
#Ucraina: Volodimir Zelenski discută cu emisari americani înainte de convorbirile cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara că a discutat cu emisarii americani după înfrângerea suferită de Partidul Republican al lui Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului și înaintea mai multor întâlniri cu privire la conflictul din Ucraina, începând cu o reuniune joi la Casa A
Germania: Vicepremierul landului Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort într-un hotel din Berlin
Vicepremierul landului german Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort în camera unui hotel din Berlin, au anunțat miercuri noaptea procurorii germani, citați de AFP, Reuters și dpa. Aiwanger, care era și ministru al economiei în executivul bavarez, a fost descoperit în camera sa de la hotelul Neuer Fritz miercuri seară. C
SUA impun sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legături cu Iranul
Departamentul Trezoreriei SUA a impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legăturile lor cu Iranul, avertizând că va continua să ia măsuri împotriva oricui sprijină regimul de la Teheran, relatează Reuters. Sancțiunile fac parte din 'Operațiunea Economic Outcast' a adm
Alegeri SUA: Trump afirmă că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP. Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a P
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo










