SUA: Un judecător blochează înghețarea fondurilor de ajutor umanitar dispusă de președintele Donald Trump
Un judecător american a blocat joi înghețarea pentru 90 de zile a fondurilor de ajutor umanitar și pentru dezvoltare dispusă la sfârșitul lunii ianuarie de președintele Donald Trump în vederea unei revizuiri ample a acestor programe, informează vineri AFP.
Potrivit deciziei la care AFP a avut acces, judecătorul Amir Ali a interzis diferitelor organisme ale administrației americane să 'suspende, înceteze sau împiedice obligația de a plăti fonduri de ajutor umanitar internațional legate de contracte, subvenții, acorduri de cooperare, împrumuturi (...) în vigoare la 19 ianuarie 2025', cu o zi înainte de decretul președintelui american.
Donald Trump a ordonat chiar în ziua învestirii sale, pe 20 ianuarie, înghețarea ajutorului extern din partea SUA pentru 90 de zile, perioadă în care ar urma să aibă loc o reevaluare completă a acestuia pentru a stabili dacă este în conformitate cu politica pe care o are în vedere noul președinte, în special împotriva programelor de promovare a avortului, planificare familială sau promovare a diversității și incluziunii.
'Scopul declarat al suspendării oricărui ajutor extern este de a oferi posibilitatea de reexaminare a programelor (...). Totuși, până acum, pârâții (administrația americană, n.red.AFP) nu au oferit nicio explicație cu privire la motivul pentru care o suspendare generală a oricărui ajutor extern (...) era o condiție necesară pentru această revizuire', se arată în decizia judecătorului numit de președintele democrat Joe Biden.
La sesizarea a două organizații reunind companii, ONG-uri și alți beneficiari ai fondurilor de ajutor americane, judecătorul a decis astfel să împiedice administrația Trump să rezilieze acordurile sau contractele în derulare pe 19 ianuarie.
Înghețarea ajutorului american și desființarea așteptată a agenției americane care îl gestionează, USAID, au provocat un seism pentru numeroase ONG-uri din întreaga lume, fondurile americane fiind importante la scară globală pentru ajutorul internațional, menționează AFP.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Execuție publică în SUA: Un potențial 'instrument de recrutare pentru viitori teroriști', afirmă un lider republican
Președintele Camerei Reprezentanților SUA, republicanul Mike Johnson, și-a exprimat luni, în cadrul unui interviu acordat postului CBS News, rezervele cu privire la transmiterea în direct a execuției de către armată a autorului unui atac mortal împotriva unor soldați americani, scrie AFP. 'Îngrijorarea ar fi că ai c
O publicație germană obligată să predea înregistrările către poliție
Săptămânalul german Die Zeit a fost obligat luni să predea poliției înregistrările unor interviuri legate de o anchetă privind o presupusă răpire, în care ar fi implicat un fost șef al serviciilor secrete germane, relatează AFP. Poliția s-a deplasat luni la sediul său din Hamburg (nord) și 'a amenințat că va percheziționa
Iran: Gărzile Revoluționare au lovit o nouă navă în Strâmtoarea Ormuz
Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat luni un nou atac împotriva unui petrolier care a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în centrul războiului dintre Iran și Statele Unite, relatează AFP. 'Un superpetrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc', a declarat forța maritimă a G
Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb
Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia
Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,
Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli
Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac
BTA/ Președinta Bulgariei cere asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră
Asigurarea libertății și siguranței navigației în Marea Neagră trebuie să reprezinte prioritatea absolută a Bulgariei, a declarat luni președinta Iliana Iotova, la deschiderea unei conferințe internaționale dedicate securității în regiunea Mării Negre, desfășurată la Sofia. Iotova a afirmat că reuniunea, intitulată 'Marea Neagr
R. Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri pentru aderarea la UE
Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a declarat luni președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Irlandei, Micheal Martin, informează un comunicat al președinției moldovene, citat de Radio Chișinău și Deschide.md. Irlanda deț
Jurista independentă Ulle Madise a depus jurământul de președintă a Estoniei
Jurista Ulle Madise, în vârstă de 51 de ani, a depus luni jurământul de președintă a Estoniei, transmite dpa. Ea îi succede în funcție lui Alar Karis, care nu a încercat să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani. Madise, independentă politic, a fost aleasă de parlamentul de la Talli
UE: Alegerile parlamentare palestiniene, amânate, trebuie să aibă loc cât mai curând posibil
Alegerile legislative palestiniene, amânate pentru anul viitor și care nu au mai fost organizate din 2006, trebuie să se desfășoare ''cât mai rapid posibil'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, citată de AFP și Reuters. Miniștrii de externe din UE, întruniți la Luxemburg, ''
Al doilea summit UE - Marea Britanie va avea loc la Bruxelles pe 20 noiembrie
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor organiza pe 20 noiembrie la Bruxelles al doilea lor summit, în cadrul căruia vor face bilanțul progreselor realizate de la reluarea relațiilor în 2025, după ieșirea țării din blocul comunitar, conform unui anunț făcut de luni de Consiliul European, transmite EFE. Președintele Consiliului Europe
Adoptarea la Kiev a legii ce întărește drepturile lingvistice ale minorităților naționale e un 'semn bun', consideră premierul ungar
Premierul ungar Peter Magyar a salutat luni drept un 'semn bun' adoptarea de către Ucraina a unei legi care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației, reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru avansarea negocierilor de aderare a Kievului la UE, a consemnat AFP. 'Mai sunt m
Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform
Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina
Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat
Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta
Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a












