logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

SUA vor face presiuni asupra UE să cumpere mai multe arme americane pentru #Ucraina (surse)

Imagine din galeria Agerpres

Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să facă presiuni asupra aliaților europeni pentru a cumpăra mai multe arme americane pentru Ucraina înainte de potențialele discuții de pace cu Moscova, au declarat două persoane care cunosc subiectul, un demers care ar putea îmbunătăți poziția de negociere a Kievului, relatează Reuters.

Dacă va fi oficializat, planul va oferi o oarecare siguranță liderilor ucraineni care s-au temut că președintele Donald Trump ar putea bloca ajutoarele suplimentare pentru țară, a cărei armată a pierdut încet teritoriu sub asaltul puternic al Rusiei în est.

Țările europene au cumpărat anterior armament american pentru Ucraina în timpul administrației președintelui democrat Joe Biden. Oficiali americani, inclusiv trimisul lui Donald Trump pentru Ucraina, generalul locotenent în retragere Keith Kellogg, vor discuta despre posibilele achiziții de arme cu aliații europeni săptămâna aceasta, în timpul Conferinței de securitate de la Munchen, au declarat sursele.

Aceasta este una dintre multele idei pe care administrația le discută pentru a continua livrările de arme americane către Kiev fără a cheltui capital american semnificativ, au adăugat sursele.

Într-un interviu acordat luni agenției Reuters, Keith Kellogg a refuzat să confirme planul, dar a declarat că 'Statelor Unite le place întotdeauna să vândă arme fabricate în America, deoarece ne consolidează economia. Există o mulțime de opțiuni acolo, totul este în joc în acest moment'. Kellogg a adăugat că transporturile aprobate anterior de fostul președinte Joe Biden încă se îndreaptă spre Ucraina. 'Nu există neapărat o nevoie diferită în următoarele 24 de ore', a apreciat el.

Oficiali americani au declarat în ultimele zile că administrația Trump dorește să recupereze miliardele pe care Washingtonul le-a cheltuit pentru războiul din Ucraina și că Europa trebuie să facă mai mult pentru a ajuta.

'Cred că un principiu de bază aici este că europenii trebuie să-și asume acest conflict în viitor', a declarat duminică consilierul american pentru securitate națională Mike Waltz într-un interviu acordat NBC News.

Ambasada Ucrainei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Nu este clar dacă SUA intenționează să ceară țărilor europene să achiziționeze arme americane prin contracte comerciale sau direct din stocurile americane. Finalizarea anumitor contracte comerciale poate dura ani de zile, notează Reuters.

Administrația Trump a dezbătut săptămâni întregi dacă și cum să continue să înarmeze Ucraina.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Trump a promis să sisteze orice ajutor pentru Ucraina. Dar unii dintre consilierii săi au susținut în culise că Washingtonul ar trebui să continue să sprijine Kievul din punct de vedere militar, în special dacă negocierile de pace sunt amânate până spre sfârșitul anului în curs.

Joe Biden a aprobat peste 65 de miliarde de dolari sub formă de asistență de securitate pentru Ucraina în timpul mandatului său, dintre care câteva miliarde de dolari în ultimele luni ale administrației sale.

Dar oficiali de la Kiev, inclusiv președintele ucrainean Volodimir Zelenski, au declarat că Ucraina are nevoie de mai multe garanții de securitate înainte de a începe discuții cu Moscova.

Este foarte posibil ca administrația Trump să se confrunte cu o reacție negativă semnificativă a unor republicani dacă va continua să solicite fonduri suplimentare din partea Congresului.

Oficialii administrației văd într-un acord de achiziționare de arme cu Europa o posibilă soluție, care să permită Washingtonului să sprijine Kievul fără a cheltui banii contribuabililor americani. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luna trecută că Europa va plăti pentru armele americane destinate Ucrainei.

Washingtonul și Moscova au prezentat narațiuni contradictorii cu privire la perspectivele negocierilor de pace, alimentând speculațiile referitoare la măsura în care administrația Trump va putea convinge atât Ucraina, cât și Rusia să se așeze la masa negocierilor în următoarele luni.

Trump a declarat duminică că a luat legătura cu președintele rus Vladimir Putin și că este de părere că SUA fac progrese în discuții pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina.

După comentariile lui Trump, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat reporterilor că relațiile cu Washingtonul 'se aflau în pragul unei rupturi' și că Ucraina trebuie să renunțe la candidatura sa pentru aderarea la NATO și să se retragă din regiunile ocupate de forțele ruse.

Cele două surse guvernamentale au declarat că, probabil, Casa Albă se află la câteva luni distanță de oficializarea unui plan de pace pentru a pune capăt luptelor și că trebuie să rezolve mai multe alte probleme înainte de a intermedia discuțiile.

Mai mulți oficiali americani se află în Europa în această săptămână pentru a ajuta la pregătirea terenului pentru eventuale discuții de pace între Ucraina și Rusia.

Kellogg intenționează să discute cu lideri europeni la Conferința de securitate de la Munchen despre creșterea ajutorului pentru Kiev.

'Nu aș spune că suntem la începutul (procesului de planificare a păcii) pentru că ne-am gândit la el', a declarat Kellogg, adăugând că săptămâna aceasta oficiali americani se vor întâlni cu omologii lor europeni pentru a 'a le transmite aliaților așteptările noastre'. 'Mai important, vrem să auzim ce au de spus', a mai declarat Kellogg.

Oficialii americani speră, de asemenea, să oficializeze un acord minier cu Ucraina, care ar permite Americii accesul la rezervele bogate ale acestei țări în schimbul continuării ajutorului.

Detaliile unui astfel de acord nu au fost făcute publice, notează Reuters. Exploatarea rezervelor Ucrainei ar dura probabil ani de zile, iar SUA nu ar obține imediat profituri din vânzări, însă administrația Trump consideră acordul drept o componentă esențială a politicii sale privind Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 578

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-04-2025 01:42

Rusia și Ucraina sunt 'foarte aproape de un acord', a afirmat președintele Trump la sosirea la Roma (Truth Social)

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia și Ucraina sunt 'foarte aproape de un acord' și a cerut celor două părți se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează sâmbătă AFP. 'Sunt foarte aproape de un acord și cele două părți ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt

Politic Ex 25-04-2025 21:17

Funeralii Papa Francisc/ Trump, în avion spre Roma, prima călătorie în străinătate din mandatul său

Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP. Președintele american este așteptat să sosească în capitala Italiei &i

Politic Ex 25-04-2025 20:29

#Ucraina/Crimeea 'aparține' Ucrainei, insistă Zelenski, a cărui 'poziție rămâne neschimbată'

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat vineri că el consideră Crimeea aparținând Ucrainei, chiar dacă peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, subliniind că poziția Kievului pe acest subiect rămâne 'neschimbată' în pofida presiunilor americane, relatează AFP. 'Poziția noastră rămâne nes

Politic Ex 25-04-2025 19:51

Zelenski nu este sigur dacă se va putea duce la funeraliile Papei Francisc; Trump nu exclusese o întâlnire cu liderul ucrainean

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu este sigur 'dacă va avea timp' pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă la Roma, la care urmează să participe președintele american Donald Trump, relatează AFP. 'Dacă am timp, voi fi desigur prezent', a declarat Zelenski presei, evocând totodată reu

Politic Ex 25-04-2025 19:13

S-au găsit componente americane într-o rachetă nord-coreeană lansată de Rusia asupra Kievului, afirmă Zelenski

O rachetă balistică de fabricație nord-coreeană lansată de Rusia asupra capitalei ucrainene Kiev în atacul din noaptea de miercuri spre joi avea și componente fabricate de companii americane, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Racheta care a ucis civili la Kiev conținea cel puțin 116 componente proven

Politic Ex 25-04-2025 19:04

Funeralii Papa Francisc/ Șefi de stat și capete încoronate, la ceremonia de sâmbătă

Zeci de șefi de stat și de guvern și-au confirmat prezența, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni. Vaticanul a anunțat joi prezența a 50 de șefi de stat și a zece suverani în exercițiu, iar 'în acest stadiu, 130 de delegații (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc', care vor av

Politic Ex 25-04-2025 18:47

FBI arestează o judecătoare pentru că a 'obstrucționat' arestarea unui migrant

Biroul Federal de Investigații (FBI) a arestat o judecătoare pentru 'obstrucționarea' unei operațiuni de reținere a unui migrant, anunțat vineri directorul FBI, ceea ce marchează o escaladare a luptei administrației Donald Trump cu aparatul judiciar, relatează France Presse. 'Chiar acum, FBI a arestat-o pe judecătoarea Hannah Dugan din Milwaukee, &

Politic Ex 25-04-2025 18:37

#Ucraina: Întâlnirea Putin-Witkoff a fost 'constructivă' și a abordat inclusiv reluarea negocierilor directe ruso-ucrainene, potrivit Kremlinului

Președintele rus Vladimir Putin și emisarul american Steve Witkoff au discutat vineri circa trei ore la Kremlin, o întâlnire 'constructivă' ce a abordat planul de pace pro

Politic Ex 25-04-2025 18:19

Danemarca acuză Rusia de desfășurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda

Serviciile de informații daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP. Postări pe rețelele de socializare în ianuarie susțineau că Karsten Honge, membru al parlamentului danez reprezent&aci

Politic Ex 25-04-2025 17:51

Trump i-a sugerat lui Orban ca Ungaria să iasă din UE, afirmă premierul ungar

Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenție să-și scoată țara din UE, ci dorește să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alți politicieni conservatori pentru a fi 'din nou ce a fost' odinioară, declarație venită după ce premierul liberal polonez Donald Tusk a susținut că șeful guvernului de la Budapesta ar dori ieșirea Ungari

Politic Ex 25-04-2025 17:43

Crimeea va rămâne a Rusiei, declară Donald Trump într-un interviu pentru Time

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată 'va rămâne a Rusiei', afirmând că până și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este conștient de acest lucru, potrivit EFE. 'Crimeea va rămâne a Rusiei. Zelenski înțelege asta și toată lumea înțelege că aceasta [Crimeea] a fost

Politic Ex 25-04-2025 16:49

Funeralii Papa Francisc/ Biden participă la funeralii, dar nu va călători împreună cu Trump

Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, vor participa sâmbătă la Vatican la funeraliile Papei Francisc, cu care fostul lider de la Casa Albă a avut o relație foarte strânsă, a declarat vineri biroul său pentru AFP. Joe Biden și Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent și nu se vor afla în avionu

Politic Ex 25-04-2025 16:32

'Coaliția voluntarilor' pentru #Ucraina: Toate opțiunile rămân pe masă, declară un ministru britanic

Un ministru al cabinetului britanic a declarat vineri că 'toate opțiunile rămân pe masă' în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în cazul unui acord de pace, dar a refuzat să spună dacă vor fi trimise cu siguranță trupe în această țară, potrivit DPA. Ministrul britanic al Mediului, Steve Reed, a afirmat că este nevoie de o

Politic Ex 25-04-2025 15:36

#Ucraina: Discuții în desfășurare la Moscova între Putin și emisarul lui Trump asupra planului de pace propus de acesta

Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a fost primit vineri la Moscova de președintele rus Vladimir Putin, pentru discuții asupra planului de pace propus de Trump pentru încheierea războiului din Ucraina, care însă a respins deja împreună cu aliații săi europeni o serie de prevederi ale acestuia, relatează Reuters.

Politic Ex 25-04-2025 15:03

#Ucraina și aliații săi europeni au transmis SUA un document cu contrapropuneri referitoare la planul de pace avansat de Trump

Oficialii ucraineni și europeni au respins săptămâna aceasta unele propuneri din planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina și au formulat contrapropuneri asupra mai multor puncte din acest plan, pe teme care merg de la chestiunile teritoriale până la sancțiunile impuse Rusiei, conform textelor con