R. Moldova: Liderul opoziției Stoianoglo formează blocul 'Alternativa' alături de trei partide în vederea alegerilor parlamentare

Liderul opoziției din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a fost învins de Maia Sandu la scrutinul prezidențial din noiembrie, a anunțat vineri că preia conducerea unei coaliții de trei partide pentru a contesta majoritatea pro-occidentală de guvernământ la alegerile parlamentare din acest an, informează Reuters.
Blocul 'Alternativa' aduce împreună partidul primarului capitalei, Ion Ceban (MAN), partidul fostului premier Ion Chicu (PDCM) și partidul fostului parlamentar și consilier al președintelui Voronin, Mark Tkaciuk (Congresul Civic).
Cei patru lideri politici susțin că principalele obiective ale blocului 'Alternativa' sunt integrarea europeană și bunăstarea cetățenilor.
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo s-a apropiat mai mult decât se aștepta de scorul obținut de pro-occidentala Maia Sandu anul trecut, după o campanie în care a militat pentru o politică externă echilibrată, care să privească atât către Rusia, cât și către Occident. El a fost susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).
La alegerile parlamentare ce ar trebui să fie organizate până pe 11 octombrie, dar care nu au fost încă programate, este așteptată o luptă strânsă ce ar putea reduce semnificativ numărul de mandate deținute de partidul pro-occidental PAS al președintei Maia Sandu.
Anunțând formarea acestei coaliții, Alexandr Stoianoglo le-a spus reporterilor într-un briefing organizat la Chișinău că principala sa prioritate este 'consolidarea societății moldovenești'. 'Nu vom împărți oamenii în buni și răi, alegătorii noștri și străini, naționalități diferite', a afirmat el.
În același briefing, Ion Ceban a declarat că a sosit timpul pentru cetățenii R. Moldova să aibă din nou încredere 'în reforme și integrare europeană', precum și într-o guvernarea competentă.
Opoziția din R. Moldova o critică adesea pe Maia Sandu și partidul său pentru lipsa de eficiență și ignorarea intereselor publicului, însă guvernul spune că opoziția urmărește să submineze eforturile de aderare la UE ale țării.
'Ca să nu existe interpretări, pledăm pentru integrarea europeană ca obiectiv major al țării, vorbim și scriem în limba română, știm că există un război și o agresiune la Est împotriva Ucrainei, iar concentrarea noastră trebuie să fie pe nevoile oamenilor, cetățenilor noștri', a declarat edilul Chișinăului la briefingul comun de presă, conform radiomoldova.md. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Noi sancțiuni împotriva programului nuclear iranian
Statele Unite au anunțat luni că impun noi sancțiuni împotriva Iranului vizând programul său de cercetare nucleară, în pline discuții cu Teheranul, scrie AFP. Sancțiunile vizează în mod specific trei cetățeni iranieni și o entitate iraniană având cu legături cu Organizația iraniană pentru inovare și cercetare defe
Bolivia: Un fost general acuzat de 'terorism' și 'revoltă' după puciul eșuat din iunie
Parchetul bolivian a anunțat luni că îl acuză pe fostul general Juan José Zuniga de 'terorism' și 'revoltă armată' pentru că a condus o tentativă de lovitură de stat împotriva președintelui Luis Arce în iunie 2024, scrie AFP. Pe 26 iunie, soldați înarmați și vehicule blindate au ocupat poziții &ic
Reforma ONU necesită schimbări 'dureroase', avertizează Antonio Guterres
Procesul lansat pentru a face ONU mai eficientă va necesita schimbări 'dureroase', în special în ceea ce privește reducerile de personal, a avertizat luni secretarul general Antonio Guterres, subliniind necesitatea acestor reforme, transmite AFP. În martie, Antonio Guterres a lansat inițiativa 'UN80' destinată
Ostaticul israeliano-american în drum spre un spital israelian (armata)
Ostaticul israeliano-american Edan Alexander, eliberat luni de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, se îndreaptă spre un spital israelian cu elicopterul, după ce s-a întâlnit cu părinții săi, a anunțat armata israeliană, scrie AFP. Tânărul, însoțit de membri ai familiei sale, 'se află într-un elicopter
Marea Britanie: Trei soldați belgieni răniți în cursul unui exercițiu în Scoția
Trei soldați belgieni au fost spitalizați luni după ce au fost răniți într-un 'incident de tir' în timpul unui exercițiu în Scoția, a anunțat Ministerul belgian al Apărării într-un comunicat, notează AFP. 'Ei au primit primul ajutor și au fost apoi transferați la un spital local. În plus, o duzină de soldați au suferit
#Ucraina: Reuniune a miniștrilor apărării din cinci țări europene, vineri, la Roma
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, îi va primi vineri pe omologii săi din alte patru mari puteri militare europene - Germania, Franța, Polonia și Regatul Unit - pentru a discuta despre coordonarea sprijinului pentru Ucraina, a anunțat ministerul său luni seară, citat de AFP. Pe lângă Ucraina, miniștrii vor discuta și de
Ostatic eliberat: Netanyahu salută presiunea militară a Israelului și cea politică a președintelui Trump
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că eliberarea ostaticului israeliano-american Edan Alexander, după mai bine de 19 luni de captivitate în Gaza, este rezultatul unei 'combinații câștigătoare' între presiunea militară a Israelului și cea politică a președintelui Donald Trump, relatează AFP. 'Ac
Gaza: CICR confirmă 'transferul' ostaticului Edan Alexander către israelieni (comunicat)
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a confirmat într-un comunicat că a facilitat luni 'transferul în siguranță deplină' al ostaticului israeliano-american Edan Alexander din Gaza către autoritățile israeliene, relatează AFP. 'Suntem ușurați că încă o familie a putut fi reunită astăzi. Dar coșmarul conti
#Ucraina: Erdogan speră că 'fereastra de oportunitate' nu va fi pierdută
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a oferit să găzduiască negocieri între Ucraina și Rusia, și-a exprimat speranța că 'fereastra de oportunitate' care s-a deschis în weekend 'nu va fi pierdută', relatează luni AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o &
Regatul Unit: Șase bulgari, condamnați la închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei
Șase cetățeni bulgari au fost condamnați luni de justiția britanică la pedepse cuprinse între 5 ani și peste 10 ani de închisoare cu executare pentru spionaj în favoarea Rusiei, relatează agențiile Reuters și AFP. Cei șase bulgari, patru bărbați și două femei, au fost găsiți vinovați de desfășurarea unor operațiuni de spionaj
Comisia Europeană justifică un zbor charter de numai 200 de km pentru președinta von der Leyen
Comisia Europeană a apreciat luni că deplasarea președintei Ursula von der Leyen cu un avion charter de la Bruxelles până în Luxemburg - pe o distanță de numai 200 de km - a fost justificată, informează dpa. Președinta Comisiei a fost însoțită în călătorie de președintele Consiliului European, Antonio Costa, și de preșe
Germania: Ambasadorul ucrainean salută faptul că Merz a decis să țină secret ajutorul militar pentru Kiev
Ambasadorul ucrainean în Germania l-a lăudat pe noul cancelar Friedrich Merz pentru faptul că ține secretă amploarea ajutorului militar pentru Kiev, ceea ce este considerată o încercare de a crea 'ambiguitate strategică' menită să lase Rusia în necunoștință despre capabilitățile Ucrainei, transmite luni dpa. După ce a
#Ucraina: Europenii fac presiuni asupra Rusiei, evocând noi sancțiuni
Miniștrii de externe ai mai multor țări europene au exercitat luni presiuni asupra Rusiei pentru a face progrese ''fără întârziere'' care să permită negocieri asupra unei păci ''juste și durabile'' în Ucraina, evocând noi sancțiuni contra Rusiei, la finalul unei reuniuni desfășurate la Londra, transmite AFP.
Iranul avertizează puterile europene că reintroducerea sancțiunilor ar putea avea consecințe ireversibile
Ministrul iranian de externe a avertizat luni Marea Britanie, Franța și Germania că o decizie de a declanșa mecanismul ONU care ar reinstitui sancțiunile împotriva Teheranului ar putea duce la o escaladare ireversibilă a tensiunilor, relatează Reuters. În baza rezoluției ONU de ratificare a pactului nuclear din 2015, cele trei pute
Gaza: Mișcarea palestiniană Hamas anunță că ostaticul Edan Alexander a fost eliberat
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a mișcării palestiniene Hamas, au anunțat luni că l-au pus în libertate pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, care fusese răpit și dus în Fâșia Gaza în timpul atacului terorist comis în 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, relatează AFP. ''Brigăz