Ostaticele eliberate din Gaza au fost ținute în tuneluri luni de zile, afirmă un general israelian
Unele dintre ostaticele eliberate până acum din Fâșia Gaza, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost ținute de Hamas în tuneluri timp de până la opt luni consecutiv, lipsite de lumina zilei și fără contact uman, a declarat luni un general israelian, relatează Reuters.
Șapte ostatice - trei civili israelieni și patru soldați - au fost eliberate până acum în baza acordului de încetare a focului, început pe 19 ianuarie. În schimb, Israelul a eliberat 290 de condamnați și deținuți palestinieni.
'Unele dintre ele ne-au spus că în ultimele luni s-au aflat tot timpul în tuneluri, în subteran', le-a declarat jurnaliștilor șeful adjunct al corpului medical al armatei israeliene, colonel dr. Avi Banov.
'Unele dintre ele au fost singure tot timpul în care s-au aflat acolo', a mai spus el. 'Cele care au spus că au fost împreună erau într-o formă mai bună', a adăugat el.
Armata israeliană supraveghează primele controale medicale pe care le primesc ostaticii la sosirea lor pe teritoriul israelian.
Reuters nu a putut contacta aripa armată a Hamas pentru declarații, însă aceasta a afirmat sâmbătă că asigură bunăstarea ostaticilor.
Ostaticele au declarat că modul în care au fost tratate s-a îmbunătățit în zilele de dinainte de eliberarea lor, a spus Banov. Ele au primit permisiunea să facă duș, să-și schimbe hainele și au primit mâncare mai bună. Ele păreau să fie în stare bună și zâmbeau în înregistrările video realizate în zilele în care au fost eliberate.
Invocând intimitatea ostaticilor, Banov nu a spus dacă vreuna dintre cele șapte femei prezenta semne de tortură sau abuz.
Unele nu au primit tratament adecvat pentru rănile suferite când au fost capturate în timpul atacului condus de Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023, iar unele au prezentat semne de 'înfometare ușoară', a spus Banov.
Cele trei femei eliberate în prima zi a încetării focului au fost externate duminică din spital. Cele patru femei soldat, eliberate sâmbătă în cadrul celui de-al doilea schimb de prizonieri, se aflau încă sub tratament într-un alt centru medical.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Diplomație și afaceri pentru Rubio în Asia Centrală și de Sud săptămâna viitoare
Secretarul de stat american Marco Rubio va conduce o delegație numeroasă de oameni de afaceri în Uzbekistan săptămâna viitoare, unde va participa, de asemenea, la o reuniune ministerială a cinci țări din Asia Centrală, a anunțat marți diplomația americană, citată de AFP. 'Cu ocazia acestei vizite istorice, secretarul Rubio va c
Procedura de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Von der Leyen salută o nouă etapă
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, Bruxellesul și Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state membre, notează AFP. 'Viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova este în Uniunea noastră. Și le vom însoți la fiecare pas pe
Skopje cere arestarea unei femei fugită în Bulgaria, tensiuni între cele două țări
Macedonia de Nord a lansat marți un mandat internațional de arestare pe numele unei femei care a fugit în Bulgaria în timp ce era judecată pentru un accident rutier mortal, un caz care tensionează și mai mult relațiile dintre cele două țări, notează AFP. Iva Mihailova, 23 de ani, cu dublă cetățenie macedoneană și bulgară, este jude
Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street
Premierul britanic Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street, dorind să-și arate sprijinul 'neclintit' pentru șeful statului ucrainean, criticat recent de președintele american Donald Trump, a anunțat guvernul britanic, relatează AFP. Liderul laburist va promite în cadrul acestei întâlniri 'să
Două nave lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)
Un tanc petrolier și un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul conflictului dintre Statele Unite și Iran, a raportat marți agenția britanică de siguranță maritimă UKMTO, relatează AFP. Investigațiile sunt în desfășurare, a afirmat agenția, fără a preciza dacă a
Cererea de aderare a Ucrainei la UE: O nouă rundă de negocieri
Uniunea Europeană (UE) a deschis marți noi capitole de negociere cu Ucraina, marcând o etapă-cheie în drumul lung al Kievului pentru a se alătura blocului celor 27 de țări membre, notează AFP. Această etapă intervine după ce parlamentarii ucraineni au adoptat o legislație pentru protejarea drepturilor minorităților naționale, elimi
Curtea Supremă va examina un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele DOGE
Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a decis marți să examineze în cursul sesiunii sale actuale un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele Comisiei pentru Eficiența Guvernamentală (DOGE), lansată în 2025 de miliardarul Elon Musk, notează AFP. Această comisie, însărcinată d
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete lansate asupra estului regatului (coaliția)
Coaliția militară condusă de Riad în sprijinul guvernului recunoscut internațional din Yemen a anunțat marți că a interceptat și distrus două rachete balistice trase de către rebelii houthi pro-iranieni asupra estului regatului, notează AFP. 'Interceptarea și distrugerea unei rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi &ici
Suspectul care intenționa să îi asasineze pe premierul și ministrul apărării din Polonia deținea bombe artizanale
Un bărbat suspectat de pregătiri pentru asasinarea premierului Donald Tusk și ministrului polonez al apărării , Wladyslav Kosiniak-Kamysz, avea în apartament mai multe bombe artizanale, a declarat marți un purtător de cuvânt al procuraturii din Polonia, conform AFP. Autoritățile au găsit circa zece astfel de obiecte în locuin
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa sa sau a libertății de navigație în Marea Roșie
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa securității sale sau a libertății de navigație în Marea Roșie și în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a avertizat marți Consiliul de miniștri de la Riad, prezidat de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, relatează AFP. Consiliul a promis că rebelii houthi din Yemen vor răspund
Albania: Ciocniri între poliție și studenți, la Tirana
Poliția a folosit marți gaze lacrimogene și tunuri cu apă în capitala Albaniei, Tirana, împotriva a sute de studenți care manifestau pentru a cere demisia premierului Edi Rama și condiții mai bune în educație, relatează AFP și Reuters. Unii manifestanți au aruncat cu pietre și au spart ferestrele sediului Ministerului Educați
Franța/Protestele elevilor: 480.000 de persoane au manifestat marți în țară
Aproximativ 480.000 de persoane au manifestat în Franța marți, o nouă zi de mobilizare a liceenilor, a anunțat intersindicala organizațiilor de studenți și liceeni într-un mesaj transmis presei, relatează agențiile France Presse și Reuters. Marțea trecută, în timpul precedentei zile de manifestații, între 266.000, potri
Rusia a reținut în Sahalin un jurnalist japonez sub suspiciunea de spionaj
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat marți reținerea în insula Sahalin (Extremul Orient rus) a unui jurnalist japonez de la publicația Hokkaido Shimbun sub acuzația de spionaj, relatează EFE, AFP și Reuters. ''Ca urmare a activităților operative, s-a stabilit că el colecta informații despre capacitatea defens
NATO începe manevrele nucleare anuale Steadfast Noon
Cartierul general al NATO de la Mons (Belgia) a confirmat marți începerea exercițiilor militare anuale de apărare a teritoriului Alianței cu ajutorul armelor nucleare, transmite dpa. La manevrele numite Steadfast Noon, care vor dura până la sfârșitul săptămânii viitoare, participă forțe armate din 17 state.
La New York a început procesul împotriva unei americance acuzate că s-a alăturat organizației Stat Islamic
Procesul unei americance în vârstă de 27 de ani, urmărită în justiție pentru că s-a antrenat pentru a lupta de partea organizației Stat Islamic (SI) în Siria, a debutat marți în fața unui tribunal federal din New York, transmite AFP. Potrivit unei surse judiciare, este prima dată când o femeie americană treb














