Trump 2.0/Administrația Trump a anulat zborurile pentru peste 1.600 de refugiați afgani (oficial american)
Pentru un număr de aproape 1.660 de afgani autorizați de guvernul american să se reinstaleze în SUA, între care membri de familie ai personalului militar american în serviciu, au fost anulate zborurile în temeiul unui ordin al noului președinte american Donald Trump de suspendare a programelor pentru refugiați, au declarat luni un oficial american și un important susținător pentru relocarea refugiaților, informează Reuters.
Grupul include minori neînsoțiți care așteaptă reîntregirea familiilor lor în SUA, precum și afgani expuși riscului răzbunării talibanilor pentru că au luptat pentru fostul guvern afgan susținut de SUA, a declarat Shawn VanDiver, șeful coaliției #AfghanEvac a veteranilor și grupurilor de advocacy din SUA, și oficialul american citat, care a vorbit sub condiția anonimatului.
Decizia SUA lasă, de asemenea, într-o situație neclară mii de alți afgani care au primit aprobarea pentru relocare ca refugiați în SUA, dar care nu au fost încă înscriși pe lista zborurilor din Afganistan sau din Pakistanul vecin, au spus aceștia.
Trump a făcut din combaterea imigrației o promisiune majoră a campaniei sale electorale din 2024, lăsând în aer soarta programelor pentru refugiați din SUA.
Casa Albă și Departamentul de Stat, care supraveghează programele pentru refugiați din SUA, nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
'Afganii și susținătorii au intrat în panică', a declarat VanDiver. 'A trebuit să-mi reîncarc telefonul de patru ori azi pentru că mă sună foarte mulți'', a adăugat el. 'I-am avertizat că acest lucru se va întâmpla, dar au făcut-o oricum. Sperăm că vor reveni' asupra măsurii, a spus el despre contactele cu echipa de tranziție a lui Trump.
Organizația lui VanDiver este principala coaliție care a lucrat cu guvernul SUA pentru evacuarea și relocarea afganilor în SUA, de când talibanii au capturat Kabul, când ultimele forțe americane au părăsit Afganistanul în august 2021, după două decenii de război.
Aproape 200.000 de afgani au fost aduși în SUA de administrația fostului președinte Joe Biden de la retragerea haotică a trupelor americane din Kabul.
Unul dintre zecile de ordine executive pe care Trump urma să le semneze luni după ce a depus jurământul pentru al doilea mandat are legătură cu suspendarea programelor de refugiați din SUA pentru cel puțin patru luni, a declarat un oficial al noii administrații Trump, care a cerut anonimatul.
'Știm că acest lucru înseamnă că copiii neînsoțiți, forțele partenere (afgane) care s-au antrenat, au luptat și au murit sau au fost rănite alături de trupele noastre și familiile membrilor militarilor americani în serviciul activ vor rămâne blocate', a spus VanDiver.
VanDiver și oficialul american au mai declarat că afganii acceptați pentru relocare ca refugiați în SUA au fost excluși de pe lista pasagerilor la zborurile pe care urmau să le efectueze din Kabul începând de acum și până în aprilie.
Printre aceștia se numără aproape 200 de membri ai familiei personalului de serviciu activ afgano-american din SUA născuți pe teritoriul american sau afgani care au venit în SUA, s-au alăturat armatei și au devenit cetățeni naturalizați, au spus aceștia.
Printre cei excluși de pe lista pasagerilor se regăsește totodată un număr necunoscut de afgani care au luptat pentru fostul guvern de la Kabul, susținut de SUA, și aproximativ 200 de copii neînsoțiți ai refugiaților afgani sau părinți afgani ai căror copii au fost aduși singuri în Statele Unite în timpul retragerii SUA, a spus VanDiver și oficialul american.
Un număr necunoscut de afgani care s-au calificat pentru statutul de refugiat pentru că au lucrat pentru contractori americani sau organizații afiliate SUA sunt, de asemenea, în acest grup, au spus aceștia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re














