Trump 2.0/Biden îi grațiază preventiv pe Milley, Fauci și alții, pentru a-i proteja de represaliile lui Trump
Președintele în exercițiu al SUA, democratul Joe Biden, i-a grațiat preventiv în ultima sa zi de mandat pe generalul Mark Milley, medicul Anthony Fauci, pe membrii comitetului Congresului care au investigat asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, precum și pe polițiștii martori în această investigație, transmite Reuters.
'Aceștia sunt funcționari publici care au servit națiunea noastră cu onoare și dăruire și nu merită să fie ținte ale proceselor nejustificate și motivate politic', a motivat Casa Albă aceste grațieri, subliniind că ele 'nu trebuie confundate cu recunoașterea faptului că aceste persoane au comis vreun delict, iar acceptarea lor nu trebuie interpretată greșit ca o recunoaștere a vinovăției pentru o infracțiune'.
Generalul în retragere Mark Milley a fost șeful Statului Major Interarme în primul mandat al lui Trump, care i-a reproșat lipsa de loialitate, iar mai târziu generalul nu și-a ascuns susținerea pentru democrați.
Trump a sugerat că Mark Milley ar trebui judecat pentru trădare și chiar să fie executat, după ce a ieșit la suprafață că, în perioada când a condus Statul Major, a avut două contacte secrete cu omologul său chinez pentru a-l asigura pe acesta că Trump nu intenționa să atace China.
Milley a fost citat în cartea 'War' a lui Bob Woodward, publicată în octombrie 2024, numindu-l pe Trump 'fascist până în măduva oaselor'.
Cât despre medicul Anthony Fauci, fost consilier pentru Sănătate al Casei Albe, acesta a gestionat pandemia COVID-19 și a avut numeroase dispute cu Trump asupra politicilor sanitare în acea perioadă.
Grațierea preventivă îi acoperă de asemenea pe parlamentarii comisiei Congresului care au investigat asaltul asupra Capitoliului și pe polițiștii martori care au depus mărturie în anchetă.
Pe 6 ianuarie 2021, aproximativ 10.000 de persoane, majoritatea susținători ai lui Donald Trump, președintele republican atunci încă în funcție, au pornit într-un marș către Capitoliu și circa 800 dintre ei au pătruns în clădire în timp ce congresmenii certificau victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale pierdute de Trump.
În incidentele ce au urmat au murit cinci persoane și aproape 140 de polițiști au fost răniți. Peste 1.000 de persoane au fost ulterior arestate în aproape toate cele 50 de state ale SUA pentru participarea la asaltul asupra Capitoliului, dintre care peste 350 au fost acuzate de agresiune sau obstrucționarea justiției. Trump a promis că, imediat ce va reveni la Casa Albă, îi va grația pe cei care au fost până în prezent condamnați pentru acel asalt și pe care i-a descris drept 'ostatici'.
Președintele democrat Joe Biden l-a grațiat luna trecută și pe propriul său fiu, Hunter Biden, inculpat în două dosare penale, pentru evaziune fiscală și deținere ilegală de armă, a căror sentință era așteptată curând.
De asemenea, președintele în exercițiu a dispus în ultimele luni zeci de grațieri și mii de comutări de pedepse, majoritatea acestora din urmă având legătură cu infracțiuni legate de droguri.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re














