Premierul Spaniei îndeamnă la o revoltă împotriva ''tehnocastei'' ce controlează rețelele sociale și care amenință dezbaterea publică
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a îndemnat luni la o 'revoltă' împotriva 'tehnocastei' care controlează rețelele sociale, estimând, cu câteva ore înainte de învestirea președintelui american Donald Trump, că aceasta reprezintă o 'amenințare' pentru dezbaterea publică, informează AFP.
'Vedem că tehnocasta, dacă pot utiliza această expresie pentru Silicon Valley, încearcă să folosească 'atotputernicia' sa pe rețelele sociale pentru a controla dezbaterea publică și, în consecință, acțiunea guvernamentală a întregului Occident', a declarat Sanchez în timpul unui discurs la Madrid asupra Inteligenței Artificiale.
'Cred că, în fața acestui lucru, trebuie să ne revoltăm și de asemenea, în mod logic, să propunem alternative', a insistat liderul socialist, evocând o 'amenințare extrem de gravă în contextul în care trăim în prezent, în zorii acestei săptămâni ce începe'.
'Vreau să fiu clar și, prin urmare, o voi spune în mai puțin de 280 de caractere', a continuat Sanchez, într-o referire la limita fixată pentru mesajele de pe rețeaua socială X a lui Elon Musk: 'democrația nu este un euro (egal) un vot, nu este un tweet un vot, este o persoană un vot'.
Potrivit șefului guvernului spaniol, 'Europa' trebuie, prin urmare, 'să se opună acestei amenințări și să apere democrația', având 'o viziune, o idee clară și împărtășită cu privire la tipul de inteligență artificială' pe care ea vrea să o aibă.
Acest atac împotriva 'tehnocastei' survine în ziua învestirii lui Donald Trump la Washington, la care urmează să asiste și Elon Musk, un aliat de neclintit și vocal al președintelui ales, dar și Mark Zuckerberg (Meta) și Jeff Bezos (Amazon).
El face ecoul declarațiilor președintelui american aflat la sfârșit de mandat Joe Biden, care a deplâns miercuri un amestec de interese financiare și politice, evocând apariția unui 'complex tehnologic-industrial', și care și-a exprimat temerea că americanii vor cădea în mâinile unei 'oligarhii'.
Pe 8 ianuarie, Sanchez l-a criticat deja pe Musk, acuzându-l, fără a-l numi, că este la conducerea unei 'internaționale reacționare' care 'atacă deschis instituțiile' și 'alimentează ura'.
Susținător financiar și politic al lui Donald Trump, Musk și-a înmulțit în ultimele săptămâni declarațiile provocatoare pe X, amestecându-se în dezbaterile politice din Regatul Unit și în Germania în sprijinul forțelor dreptei radicale.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Musk sugerează că guvernul american este responsabil pentru o potențială încetinire a rețelei militare securizate Starshield
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a rețelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, nu companiei sale SpaceX, relatează AFP. 'Sistemele Starshield sunt deținute și controlate de guvernul american. Orice limitări de lățime de bandă sau de utilizare sunt decise de armata americană și, &ici
Israelul și-a 'consolidat efectivele' pe toate fronturile, spune șeful armatei sale
Șeful statului major al armatei israeliene, generalul-locotenent Eyal Zamir, a declarat miercuri că Israelul și-a 'consolidat efectivele pe toate fronturile (...) și a ridicat nivelul de pregătire', având în vedere 'multiplicarea alertelor' și 'sensibilitatea perioadei actuale', notează AFP. 'Riscul de e
#Ucraina:Conexiunea Starlink 's-a îmbunătățit', dar SpaceX menține o limită de viteză de 161 km/h (Ministerul Apărării)
Conexiunea la rețeaua Starlink a SpaceX s-a îmbunătățit, a anunțat miercuri seara Ministrul ucrainean al Apărării, precizând că firma lui Elon Musk menține o limită de viteză de 161 km/h pentru utilizarea în mișcare, notează AFP. 'SpaceX continuă să mențină o limită de 161 km/h. În timpul zilei (miercuri), limitele
Macron în patru țări din Golf, între 19 și 21 octombrie, pentru securizarea aprovizionărilor energetice
Președintele francez Emmanuel Macron se va duce în patru țări din Golf - Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Qatar - între 19 și 21 octombrie pentru a securiza aprovizionări în 'motorină și petrol' susceptibile să facă să scadă prețurile la pompă în Franța, a anunțat miercuri Palatul Elysee, citat de AFP.
VIDEO Volodimir Zelenski 'contează pe parteneriatul' cu Washingtonul, chiar dacă s-a simțit trădat
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri, la Londra, că 'contează pe parteneriatul cu SUA', chiar dacă s-a simțit trădat de recentele anunțuri ale lui Donald Trump, relatează AFP. El a solicitat de asemenea lui Elon Musk, patronul Starlink, restabilirea acestei rețele de sateliți, utilizată pentru comunicații pe fro
Volodimir Zelenski îi solicită lui Elon Musk să restabilească rețeaua Starlink în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat miercuri restabilirea serviciilor Starlink, rețeaua de sateliți aparținând lui Elon Musk, într-un interviu acordat jurnalistului Piers Morgan, din care unele extrase au fost difuzate online, relatează AFP. 'Oameni vor muri, desigur dacă atacurile continuă și Starlink nu func
FBI afirmă că directorul său, Kash Patel, s-ar afla în statul american Virginia, nu în Rusia
Directorul Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), Kash Patel, s-a deplasat în statul american Virginia pentru un eveniment legat de forțele de ordine, a indicat FBI miercuri, infirmând astfel o informație apărută anterior în presă potrivit căreia acesta ar fi călătorit în Rusia, relatează Reuters. O înregi
Marine Le Pen și Jean-Luc Melenchon își consolidează pozițiile în preferințele electoratului francez (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen și rivalul său de extremă stânga Jean-Luc Melenchon își consolidează primele două poziții în preferințele electoratului în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor din Franța, indică un sondaj de opinie publicat miercuri, transmite Reuters. Sondajul, realizat de a
Ungaria a salutat deblocarea a 4.2 miliarde de euro și revenirea accesului la programul universitar Erasmus+
Guvernul Ungariei a sărbătorit miercuri deblocarea a 4,2 miliarde de euro din fonduri europene și redobândirea accesului la programele Erasmus+ și Orizont Europa, suspendat din cauza încălcării statului de drept de către fostul executiv ultranaționalist condus de premierul Viktor Orban, transmite EFE. 'Acesta este, pentru mine,
Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un teatru de război, avertizează ministrul german de externe
Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un teatru de război, a avertizat miercuri ministrul german de externe, Johann Wadephul, în urma unor atacuri puternice asupra unor nave comerciale în largul coastelor bulgare, relatează dpa. 'Nu trebuie să permitem pur și simplu ca această escaladare, această agresiune din partea
Kremlinul neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic dintre Rusia și Ucraina pentru că acordul nu a fost niciodată încheiat
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistițiul energetic dintre Rusia și Ucraina, anunțat de președintele american Donald Trump, nu a fost niciodată finalizat, așa că nu se poate spune că Rusia îl încalcă, informează EFE. 'Nu a ajuns să fie concretizat acordul, așa că nu se poate spune că Rusia nu îl respect
Comisia Europeană pune la dispoziție o finanțare suplimentară din partea UE pentru consolidarea securității frontierelor
Comisia Europeană a anunțat miercuri că pune la dispoziție o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro, în cadrul Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize (IMFV), cu scopul de a sprijini măsurile ce implică drone și sisteme antidrone pentru consolidarea securității la frontierele externe ale UE, potrivit unui comunicat al executivului UE.
Acord Moscova-Washington asupra motorinei: semnarea contractelor, 'în zilele următoare', potrivit Rusiei
Rusia a indicat miercuri că se așteaptă semnarea primelor contracte privind exportul de motorină rusească pe piețe 'în zilele următoare', după acordul între președinții Vladimir Putin și Donald Trump anunțat săptămâna trecută, relatează AFP. 'Totul se va face în zilele următoare', a declarat consilierul
Nouă tranșă de sprijin militar, de 2,86 miliarde de euro, pentru #Ucraina din partea UE
Uniunea Europeană a furnizat miercuri o nouă tranșă în valoare de 2,86 miliarde de euro (3,2 miliarde de dolari) pentru sprijinul militar destinat Ucrainei, în cadrul împrumutului în valoare de 90 de miliarde de euro, relatează dpa. Kievul va utiliza aceste fonduri pentru a finanța drone, sisteme de apărare antiaeriană,
Incendiu la o instalație Starlink în Bulgaria, după un posibil sabotaj în Polonia
Premierul bulgar Rumen Radev a confirmat în parlament miercuri că un incendiu a avut loc la o instalație a serviciului de internet prin satelit Starlink din Bulgaria, relatează dpa. Incendiul fusese deja făcut public de către alianța de opoziție pro-occidentală Bulgaria Democratică (DB). Anterior, un deputat al opoziției indicase că au f














