Discuții la Varșovia: Donald Tusk pledează pentru creșterea cheltuielilor de apărare; Zelenski explicitează garanțiile de securitate
Premierul polonez Donald Tusk a criticat sever, miercuri, cheltuielile reduse pentru apărare ale unor țări membre NATO și a îndemnat țările europene să își ia 'în serios obligațiile', într-o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Varșovia, care, la rândul său, a enumerat unele din garanțiile de securitate asupra cărora Kievul va insista în cazul unui acord de pace cu Rusia, potrivit EFE.
'Țările care alocă 1 sau 1,5 % (din Produsul Intern Brut /PIB/) pentru apărare nu mai pot continua în acest mod', a declarat Tusk. 'Haideți să ne luăm în serios obligațiile ca țări NATO. Nu spun că toate țările NATO ar trebui să acționeze ca Polonia, dar unele țări europene ar trebui să înceapă să se compare cu noi', a subliniat premierul polonez, referindu-se la cheltuielile de apărare ale țării sale, care reprezintă aproximativ 4,6% din PIB.
Referitor la declarațiile președintelui ales al SUA, Donald Trump, privind impunerea unei obligații de alocare a 5% din PIB pentru apărare pentru toți aliații, Tusk a afirmat că 'dacă țările europene acceptă provocarea de a-și spori cheltuielile pentru apărare, optica Washingtonului s-ar putea schimba'.
'În privința unui lucru ar trebui să fim de acord cu președintele Trump: nimeni nu va avea grijă de securitatea noastră în locul nostru', a afirmat Donald Tusk.
Premierul polonez a subliniat, de asemenea, importanța investițiilor în apărarea Ucrainei, insistând că aceasta este o strategie de 'apărare a securității Ucrainei, Poloniei și a întregului Occident'.
'Deciziile noastre de a consolida acum capacitățile de apărare ale Ucrainei nu reprezintă un plan 'ad-hoc' ca reacție la agresiunea rusă; ele sunt, de asemenea, o acțiune strategică pentru a ne apăra securitatea pe viitor', a declarat Tusk.
Șeful guvernului polonez a reiterat totodată sprijinul ferm al țării sale pentru Ucraina și s-a angajat să accelereze aderarea acesteia la UE în timpul președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită de la 1 ianuarie timp de șase luni, promițând să 'deblocheze' aceste negocieri.
Desfășurarea unui contingent militar european în Ucraina și o armată ucraineană numeroasă bine finanțată și înarmată reprezintă o parte esențială a garanțiilor de securitate pe care Kievul le va solicita în cadrul unor eventuale negocieri de pace cu Rusia, a declarat președintele Zelenski.
În conferința comună cu Tusk, Zelenski și-a reafirmat sprijinul pentru ideea desfășurării de forțe militare din țările europene în Ucraina pentru a descuraja Rusia să atace din nou teritoriul aflat sub controlul guvernului de la Kiev după încheierea războiului actual.
'Ar putea fi o parte a garanțiilor de securitate', a spus Volodimir Zelenski referitor la o idee față de care Marea Britanie și statele baltice au manifestat un interes deosebit.
Cu toate acestea, președintele ucrainean a declarat că acest contingent străin 'nu poate fi singura garanție de securitate, deoarece nu va fi suficient'.
Liderul de la Kiev a propus ca instructori militari din țările occidentale să fie trimiși în Ucraina pentru instruirea soldaților ucraineni, așa cum propusese Franța să facă anul trecut, ca pas preliminar înainte de trimiterea contingentului destinat să garanteze că Rusia nu va ataca ulterior, din nou, Ucraina.
Președintele Zelenski a estimat numărul soldaților ruși care luptă în prezent pe teritoriul Ucrainei la aproximativ 600.000. Potrivit acestuia, efectivele armatei ucrainene sunt de 880 000 de soldați.
Această superioritate numerică a forțelor ucrainene, a explicat el, nu se traduce printr-un avantaj pe linia frontului, întrucât armata Kievului trebuie să protejeze întreg teritoriul țării, în timp ce trupele ruse se concentrează pe linia de contact.
Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu ia în considerare reducerea armatei sale după război, respingând una dintre condițiile pe care Moscova le-ar putea pune pentru semnarea unui acord de pace.
'Când se va încheia războiul, trebuie să știm cu siguranță ce trupe din alte țări vor fi desfășurate în Ucraina', a spus el. 'Trebuie să înțelegem câți vor fi și, în al doilea rând, trebuie să știm ce armată va avea Ucraina', a adăugat liderul de la Kiev.
Volodimir Zelenski a insistat că aderarea Ucrainei la NATO rămâne o aspirație prioritară a Kievului pentru a proteja țara de orice tentație a Rusiei de a ataca din nou.
La rândul său, Donald Tusk a refuzat să facă 'speculații' cu privire la desfășurarea de soldați din țările europene în Ucraina și a subliniat că 'nu există o garanție de securitate mai bună pentru Ucraina decât aderarea la NATO'. El a recunoscut totuși că ideea este respinsă de unele țări din Alianță, dar a promis că Polonia 'va face de asemenea tot posibilul' în această privință, chiar dacă nu va fi ușor.
Întrebat ce așteptări are de la președinția americană a lui Donald Trump, președintele ucrainean a răspuns că speră ca sosirea republicanului la Casa Albă să pună capăt războiului, dar a insistat că Ucraina nu poate accepta o soluționare a conflictului în condiții favorabile Moscovei și are nevoie de garanții de securitate solide. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind














