SUA măresc la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea lui Maduro, în ziua în care el a depus jurământul
SUA au anunțat vineri creșterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru arestarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro, în ziua în care el a fost învestit pentru un al treilea mandat de șase ani, puternic contestat de opoziție, relatează Reuters.
De asemenea, administrația americană a anunțat instituirea de sancțiuni împotriva a opt oficiali venezueleni, o măsură similară care vizează un număr dublu de responsabili de la Caracas fiind luată și de Uniunea Europeană și de Regatul Unit.
Printre noii oficiali vizați de sancțiunile americane sunt recent numitul șef al companiei petroliere PDVSA, Hector Obregon, și ministrul transporturilor, Ramon Velasquez.
Maduro și colaboratorii săi au respins mereu sancțiunile SUA și ale altor țări sau blocuri, afirmând că sunt măsuri ilegale care reprezintă un 'război economic' menit să facă rău Venezuelei.
Autoritatea electorală din Venezuela și principala jurisdicție a țării susțin că Maduro a câștigat scrutinul prezidențial de anul trecut, deși nu au făcut publice registrele voturilor din secții.
Guvernul, care acuză opoziția că alimentează comploturi fasciste împotriva sa, a anunțat că îl va aresta pe candidatul opoziției Edmundo Gonzalez dacă va reveni în țară din exil și a deținut mai mulți membri proeminenți ai opoziției înainte de învestirea președintelui.
Maduro, în vârstă de 62 de ani, se află la putere din 2013, iar noile sancțiuni intervin cu ceva mai mult de o săptămână înainte de sfârșitul mandatului lui Joe Biden și venirea la Casa Albă a lui Donald Trump.
Pe lângă sancțiuni, SUA au crescut la 25 de milioane de dolari recompensa pe care o oferă pentru informații care duc la arestarea și condamnarea lui Maduro, care este vizat de acuzații de trafic de droguri în SUA. Recompensa oferită era până în prezent de 15 milioane de dolari.
UE a reacționat și ea vineri, șefa diplomației comunitare, Kaja Kallas, estimând că Maduro 'nu are nicio legitimitate democratică'.
'Uniunea Europeană este alături de cei care apără valorile democratice în Venezuela', a adăugat ea într-un comunicat în numele celor 27.
Cei 27 au decis să adopte noi sancțiuni împotriva a 15 persoane, acuzate că 'subminează democrația și statul de drept' și că încalcă drepturile omului, potrivit comunicatului.
UE nu a recunoscut realegerea președintelui Maduro, dar nu l-a desemnat pe opozantul său Edmundo Gonzalez Urrutia drept învingător al scrutinului. În schimb, Parlamentul European a votat o rezoluție care îl desemnează pe Gonzalez președinte legitim al Venezuelei. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giorgia Meloni cere să i se înregistreze vocea ca marcă în UE, din cauza riscurilor de deepfake
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-și înregistra vocea ca marcă, într-o nouă tentativă de a se proteja împotriva deepfake-urilor generate de inteligența artificială, potrivit unor documente consultate luni, transmite Reuters. Cererea sa
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Hamas nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei ceremonii de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, că mișcarea islamistă palestiniană nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza, unde problema viitoarei guvernări rămâne nerezolvată, relatează AFP.
Germania: AfD ia în calcul renunțarea la opoziția față de apartenența la UE, dar propune o 'uniune de națiuni suverane' (Reuters)
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledează pentru o schimbare a opoziției de lungă durată a formațiunii față de apartenența Germaniei la Uniunea Europeană și la zona euro, potrivit unui document strategic consultat luni de Reuters. Această inițiativă ar marca o schimbare semnificativă a unuia dintre principiile fondatoar
Germania: Serviciul de informații interne alertează asupra riscurilor legate de tehnologiile chineze
Serviciul german de informații interne a avertizat luni împotriva riscurilor legate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor chineze în Germania, apreciind că ele ar putea amenința suveranitatea tehnologică și securitatea țării, relatează AFP. Produsele tehnologice chineze, după exemplul mașinilor, permit 'potențiale abuzuri, plecând de la s
Șefa diplomației UE avertizează că atacurile hibride ale Rusiei pun în pericol vieți în toată Europa
Rusia pune în pericol vieți în întreaga Europă prin atacuri hibride, a declarat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas, într-o conferință de presă la Bruxelles, alături de premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, relatează Reuters. 'Europa a înregistrat o intensificare a atacurilor hibride, a tentativelor de sabotaj
Israelul dă startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023
Israelul a dat luni startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023, informează EFE. 'Toți cei implicați în atac și în răpirea ostaticilor noștri trăiesc pe datorie. Vom ajunge la ei așa cum am ajuns la ceilalți. Zi de zi, ne reglăm conturile', a declarat
Marta Kos: Republica Moldova avansează într-un ritm 'impresionant' spre UE
Republica Moldova avansează într-un ritm impresionant pe calea aderării la Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Chișinău pot conta în continuare pe sprijinul UE, a declarat luni comisarul european pentru extindere, Marta Kos, după ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, transmite Moldpres. 'Discuția de astăzi (
O anchetă sud-coreeană confirmă că nord-coreenii au minat zona demilitarizată
Armata sud-coreeană a confirmat luni, după o anchetă, că exploziile care au rănit în 21 septembrie trei soldați din Coreea de Sud în zona demilitarizată (DMZ) au fost produse de două mine instalate de nord-coreeni, transmite AFP. Ancheta comună efectuată împreună cu Comandamentul ONU a confirmat rezultatele preliminare de săptămâna trec
#Ucraina se zbate să găsească fonduri pentru a susține efortul de război (Reuters)
Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, se luptă să supraviețuiască: atacurile aeriene rusești au paralizat uriașa uzină siderurgică și minele orașului, îngenunchind economia locală, notează Reuters într-o analiză difuzată luni. Primarul Oleksandr Vilkul spune că vastul oraș industrial face tot posib
Danemarca: Scurgere importantă de date care afectează 8,8 milioane de persoane
Fișierul central care recenzează persoanele rezidente sau înregistrate în Danemarca a fost piratat, ceea ce a permis accesul la datele a 8,8 milioane de persoane, a anunțat luni ministerul danez responsabil cu digitalizarea, transmite AFP. 'Administrația registrului național (CPR) a constatat că persoane neautorizate au obținut
Ucraina recurge la tunuri alimentate de inteligență artificială pentru a proteja podurile de atacurile rusești
Armata ucraineană a instalat turele echipate cu tunuri alimentate de inteligență artificială (IA) pentru a proteja podurile și alte infrastructuri de dronele rusești, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iuri Ignat, informează EFE. 'Au fost deja doborâte chiar și drone cu reacție, inclusiv Gheran-5', a d
Japonia înaintează un protest Statelor Unite după o crimă comisă de un infanterist marin american
Șefa guvernului nipon, Sanae Takaichi, a adresat luni un protest vehement Statelor Unite după ce un infanterist marin a ucis o japoneză, provocând indignare în întreaga Japonie, transmite AFP. Militarul a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute sub acuzația că a ucis o femeie în vârstă de 39 de an
Serviciile secrete germane avertizează asupra riscurilor unui 'conflict violent' cu Rusia
Șeful Serviciului Federal de Informații (BND), Martin Jager, a avertizat luni asupra posibilității ca ostilitatea Rusiei față de Germania să ducă la un 'conflict violent', informează EFE și AFP. 'Confruntarea în care ne aflăm cu Rusia a căpătat o nouă dimensiune; este mai periculoasă. Germania riscă să fie implicată înt
Musk va redenumi SpaceXAI folosind termenul de 'superinteligență' preferat de Trump
Elon Musk va schimba numele companiei sale de inteligență artificială (AI) pentru a se alinia demersului președintelui american Donald Trump de a redenumi această tehnologie 'superinteligență', relatează luni dpa. Miliardarul tech a declarat duminică, răspunzând unei întrebări pe platforma sa X, că firma sa SpaceXAI va fi r
Flydubai/Australia investighează presupusele legături cu țara ale copilotului care a încercat să deturneze un zbor cu destinația Israel
Autoritățile australiene investighează presupusele legături cu țara ale copilotului unui zbor Flydubai care a atacat pilotul în timpul unui traseu către Israel, într-un caz care este de asemenea investigat de autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită, relatează luni EFE. Poliția Federală Australiană (AFP) a con














