Preşedinţia ungară a UE anunţă deschiderea primelor capitole din negocierile de aderare cu Albania
Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la a doua conferinţă interguvernamentală UE-Albania, pe care a prezidat-o în Luxemburg, transmite MTI.
El a apreciat că evenimentul este "istoric" şi a afirmat că accelerarea integrării europene a statelor din Balcanii Occidentali este o prioritate a preşedinţiei ungare a Uniunii.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a susţinut că "este nevoie de acţiuni urgente pentru menţinerea credibilităţii politicii de extindere (a UE - n. red.), de aceea trebuie să accelerăm procedurile". În acelaşi timp, el a observat că UE are nevoie de un nou impuls, care ar putea veni de la ţările balcanice.
Szijjarto a constatat că majoritatea statelor membre ale UE doresc o extindere pe baza meritelor ţărilor candidate, iar în cazul Albaniei sunt evidente meritele în materie de economie, politică şi probleme sociale.
El a calificat drept o "onoare" începerea negocierilor cu Tirana sub preşedinţia ungară a UE şi şi-a exprimat speranţa că "nu va trebui să aşteptăm până la următoarea preşedinţie ungară" pentru a vedea o altă ţară gata de aderare.
Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Oliver Varhelyi a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că UE şi Albania marchează un "moment istoric", iar calea către negocieri semnificative este clară. Reprezentantul Bruxellesului a adăugat că datorită preşedinţiei ungare este acum neîndoielnică includerea extinderii Uniunii printre primele trei priorităţi ale blocului european. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova reacționează după un nou incident cu dronă
Republica Moldova a condamnat sâmbătă o nouă încălcare a spațiului său aerian, după o explozie și descoperirea unor resturi de dronă în apropierea capitalei Chișinău, relatează AFP și Moldpres. Acest incident 'reprezintă o nouă consecință a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei', a transmis Ministerul de
Alegerile din Rusia provoacă o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău legată de regiunea transnistreană
Alegerile parlamentare din Rusia, care au loc în perioada 18-20 septembrie, au provocat o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău ca urmare a obiecțiilor Republicii Moldova față de planul Kremlinului de a deschide 15 secții de votare pentru cetățenii ruși în regiunea separatistă Transnistria, relatează sâmbătă Reuters. Moscova sus
SUA au aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare antiaeriană pentru #Ucraina
SUA au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei contra țării vecine, transmite AFP. Contractul vizează rachete, lansatoare de rachete, radare antidronă și alte echipamente militare, a indicat Departamentul de Stat amer
Groenlanda: Acordul între SUA și Danemarca va contribui la promovarea securității în Arctica, subliniază NATO
NATO a salutat sâmbătă acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda și a subliniat că noua înțelegere va contribui la creșterea securității, a stabilității și a cooperării în Arctica, o regiune vitală, transmite Reuters. ''Salutăm anunțul că în curând va fi semnat un acord de Statele Unite, Danemarca și Groenl
Obiectivele militare britanice, vizate de peste 300 de incidente cu drone în ultimele 12 luni
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă de cotidianul The Independant, pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia, transmite AFP. Potrivit informațiilor obținute de publicația citată, în perioada august 2025-august 2026 au fost detectate 340 de incidente de
UPDATE/ ONU: UE cere Statelor Unite să-și reconsidere decizia de refuzare a vizei pentru delegația palestiniană
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-și reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, acordarea vizei pentru oficialitățile palestiniene care doresc să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP. ''În lumina acordurilor lor cu ONU și a obligațiilor în calitate
Iran: Un bărbat a fost executat pentru că ar fi transmis Israelului informații despre rachetele iraniene
Un bărbat a fost executat în Iran pentru că le-ar fi transmis serviciilor secrete israeliene informații referitoare la rachetele iraniene în timpul războiului de 12 zile din 2025, a anunțat sâmbătă autoritatea judiciară de la Teheran, transmit agențiile France Presse și Reuters. ''Pedeapsa cu moartea a fost aplicată față de Hossein Pe
Cel puțin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliției în nordul Pakistanului
Un atac cu încărcătură explozivă și arme de foc contra unui cartier general al poliției în nordul Pakistanului, acțiune revendicată de o grupare islamistă, s-a soldat cu cel puțin 31 de morți, printre care 16 polițiști, confruntările continuând sâmbătă dimineață, transmit Reuters și AFP. Conform autorităților pakistaneze, atacul a fost
#Ucraina: Președintele SUA a promulgat o lege ce impune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele american Donald Trump a promulgat vineri seară o lege ce impune noi sancțiuni Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei și vizează în special sectorul energetic, relatează Reuters, AFP și dpa. Legea, care constituie prima acțiune majoră a Congresului american contra Moscovei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, poartă numele principalu
Groenlanda: Copenhaga salută acordul anunțat de SUA, 'bun pentru NATO și Europa'
Premierul danez Mette Frederiksen a salutat acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda, despre care a dat asigurări că va fi ''bun pentru NATO și pentru Europa'', transmit sâmbătă AFP, Reuters și dpa. Acordul ''ne consolidează securitatea comună în Arctica și în Atlanticul de Nord și este așadar bun pent
Donald Trump anunță interzicerea accesului la Casa Albă a CNN, MSNOW și Politico
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN și MSNOW (fost MSNBC), precum și publicației online Politico 'cu efect imediat', relatează AFP și Reuters. 'Cu efect imediat, interzic accesul la Casa Albă pentru Fake News CNN, MSNOW... și Politico... din cauza '
Un înalt comandant al NATO participă la o ședință de informare privind revizuirea angajamentului SUA în domeniul apărării în Europa
Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, din cadrul Forțelor aeriene ale SUA, a participat vineri la o reuniune virtuală de informare cu Elbridge Colby, șeful departamentului pentru politici al Pentagonului, privind posibile abordări ale unei revizuiri a desfășurării trupelor americane în Europa, relatează Reuters.
Kosovo: Mii de manifestanți cer anularea condamnării lui Hashim Thaci pentru crime de război
Mai multe mii de persoane au participat vineri la Pristina la o manifestație organizată de foști combatanți ai gherilei kosovare pentru a protesta împotriva condamnării ex-președintelui Hashim Thaci la 25 de ani de închisoare pentru crime de război de către un tribunal special de la Haga, relatează AFP. Este una dintre cele mai mar
Un turn de răcire al centralei nucleare rusești de la Kursk, lovit de o dronă, potrivit AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri pe X că a fost informată că o dronă ar fi lovit joi turnul de răcire al unui reactor al centralei nucleare rusești de la Kursk, relatează France Presse. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir="ltr">The IAEA has been informed t
Un eurodeputat ungar a ridicat în Parlamentul European problema contaminării cu azbest din Ungaria
Un eurodeputat ungar a ridicat problema criblurii contaminate cu azbest, importată din Austria și utilizată în vestul Ungariei, în timpul unei dezbateri din Parlamentul European privind substanțele chimice toxice, relatează vineri MTI. Andras Kulja, eurodeputat din partea partidului de guvernământ Tisza, a precizat în d














