UN AN DE LA ATACUL HAMAS ÎN ISRAEL Iranul salută 'un punct de cotitură în istoria' luptei palestiniene
Iranul a salutat ziua de 7 octombrie drept "un punct de cotitură în istoria" luptei palestinienilor împotriva Israelului, potrivit unei declaraţii publicate luni, la un an după atacul Hamas, care a determinat răspunsul militar israelian în Fâşia Gaza, transmite AFP.
"Acţiunea desfăşurată pe 7 octombrie 2023 (...) a marcat un punct de cotitură în istoria luptei legitime a naţiunii palestiniene împotriva ocupaţiei şi a opresiunii regimului sionist", a declarat Ministerului iranian de Externe într-un comunicat de presă oficial.
"Susţinătorii regimului de ocupaţie, în special Statele Unite, au fost complici la crimele acestui regim împotriva popoarelor Palestinei, Libanului, Siriei şi Yemenului", mai scrie comunicatul diplomaţiei iraniene.
Iranul sprijină Hamas, care, împreună cu organizaţia libaneză Hezbollah, face parte din ceea ce Republica Islamică descrie drept "axa rezistenţei" împotriva Israelului.
Săptămâna trecută, Iranul a lansat în jur de 200 de rachete către Israel, ca răspuns, potrivit Teheranului, la asasinarea în Beirut a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-un raid israelian şi la cea din Teheran a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, într-un atac atribuit Israelului.
Israelul a declarat că pregăteşte un răspuns la atacul Iranului, care a reafirmat luni că va răspunde "ferm" oricărui posibil atac israelian pe teritoriul său, subliniind totodată că nu doreşte să extindă războiul în regiune. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela înființează un fond de reconstrucție după cutremure
Venezuela înființează un fond alimentat inițial cu 200 de milioane de dolari pentru a ajuta la reconstrucție în părți ale țării lovite de două cutremure puternice săptămâna trecută, relatează vineri dpa. Președinta interimară Delcy Rodríguez le-a spus jurnaliștilor joi seară că Fondul Monetar Internațional (FMI) va deb
SUA250/O copie rară a Declarației de Independență a SUA, găsită în Anglia
O copie rară a Declarației de Independență a Statelor Unite a fost găsită în Arhivele Naționale britanice de către un arhivist voluntar, care a recunoscut că a simțit fluturi în stomac atunci când și-a dat seama despre ce este vorba, informează vineri EFE. Este una dintre cele 11 copii tipărite în Exeter, New Hampshire
Maia Sandu: Fracțiunile parlamentare, chemate săptămâna viitoare la consultări în vederea desemnării unui nou premier
Fracțiunile parlamentare vor fi chemate săptămâna viitoare la consultări în vederea desemnării unui candidat la funcția de premier, a anunțat vineri președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o conferință de presă organizată după ce prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, informează Deschide.md. 'Săpt
Liderii statelor NATO se reunesc la Ankara, unde europenii vor încerca să lase deoparte tensiunile cu Trump
Liderii statelor NATO se reunesc marți la Ankara, unde europenii intenționează să lase deoparte tensiunile cu președintele american Donald Trump legate de Iran și Groenlanda și să arate că se oferă să-și apere continentul, notează vineri Reuters. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, este de părere că reuniunea la nivel înalt din 7 și
#Ucraina/Salvatorii caută în continuare printre dărâmături, în timp ce Kievul își jelește zecile de morți în atacul rusesc
Salvatorii curățau în continuare vineri dărâmăturile în capitala ucraineană Kiev în căutare de supraviețuitori, în timp ce drapelele au fost coborâte în bernă pentru a marca o zi de doliu, a doua zi după ce rachetele și dronele rusești au provocat moartea a cel puțin 30 de persoane, relatează Reuters.
Rusia: Doi morți în lovituri ucrainene în regiuni frontaliere
Două persoane au fost ucise vineri în lovituri ucrainene care au vizat două regiuni ruse frontaliere cu Ucraina, au anunțat autoritățile locale, a doua zi după un atac masiv rusesc asupra Kievului care s-a soldat cu cel puțin 30 de morți, relatează AFP. Vineri dimineață, 'forțele armate ucrainene au lansat o lovitură cu rachete asupr
Republica Moldova: Premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat vineri demisia din fruntea guvernului, după opt luni de mandat, informează Moldpres. 'Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung va fi prezent la summitul NATO de la Ankara
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung va fi prezent la summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie, a anunțat vineri consilierul național pentru securitate de la Seul, Wi Sung-lac, citat de Reuters. Oficialul respectiv a precizat într-o conferință de presă că Lee se va întâlni în capitala Turciei cu secretarul general al
Trupul ghidului suprem Khamenei a ajuns în complexul religios de la Teheran unde vor avea loc funeraliile
Trupul neînsuflețit al fostului ghid suprem Ali Khamenei a ajuns vineri în complexul religios din Teheran unde vor avea loc funeralii de o amploare fără precedent, la patru luni după moartea sa într-o lovitură israeliano-americană, relatează AFP. Autoritățile așteaptă între 15 și 20 de milioane de participanți la Tehera
Armata olandeză investește milioane de euro într-o platformă software pentru drone
Armata olandeză va investi zeci de milioane de euro într-un parteneriat pe trei ani cu compania olandeză Intelic, specializată în tehnologii de apărare, pentru a dezvolta o platformă software pentru drone, au anunțat vineri cele două părți, potrivit Reuters. Ministerul Apărării olandez și compania Intelic au declarat că vizează cre
Trump susține că este ridicol ca SUA să mențină o relație unilaterală cu NATO
Președintele american Donald Trump a declarat joi că este 'ridicol' ca SUA să mențină o relație 'unilaterală' cu NATO, cu mai puțin de o săptămână înainte de summitul organizației de la Ankara, în Turcia, relatează AFP. 'Este ridicol pentru SUA să continue pe o cale unilaterală, când relația nu este
Brazilia: Lula îi reproșează lui Flavio Bolsonaro că a cerut Statelor Unite să 'amâne' taxele vamale
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a criticat dur joi pe adversarul său electoral Flavio Bolsonaro pentru că a cerut Statelor Unite să 'amâne' după alegerile prezidențiale din octombrie eventuala aplicare a unor noi taxe vamale Braziliei, transmite AFP. 'A cere ca majorarea taxelor vamale împotriva țării
Chile: Guvernul vrea să înăsprească pedepsele pentru minorii care comit infracțiuni grave
Guvernul președintelui chilian de extremă dreapta Jose Antonio Kast va trimite Parlamentului un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor în cazul minorilor de peste 16 ani care comit infracțiuni grave, a anunțat joi ministrul securității, Martin Arrau, citat de AFP. În Chile, adolescenții răspund penal de la vârsta
Christine Lagarde nu exclude posibilitatea de a părăsi BCE pentru a conta în dezbaterea prezidențială din Franța
Christine Lagarde a afirmat joi că nu exclude posibilitatea de a părăsi președinția Băncii Centrale Europene (BCE) înainte de încheierea mandatului său în octombrie 2027 pentru a aduce 'o voce europeană' în dezbaterea prezidențială din Franța, potrivit unui interviu acordat jurnalului economic Les Echos, citat de AFP.
VIDEO UPDATE Tentativă de asasinat cu explozibil în Monaco: Un suspect a fost identificat (Parchet)
Un suspect a fost identificat în cadrul anchetei privind tentativa de asasinat cu un dispozitiv exploziv împotriva unui om de afaceri de origine ucraineană luni seară la Monaco, a anunțat joi Parchetul general al principatului, notează AFP. 'A fost emis un mandat de arestare pe numele suspectului care va face obiectul unei noti














