SUA: Suspectul din cazul tentativei de asasinare a lui Donald Trump şi-a prezentat intenţiile într-o scrisoare
Suspectul arestat în cadrul anchetei vizând tentativa de asasinare a lui Donald Trump în Florida şi-a exprimat în scris, în urmă cu mai multe luni, dorinţa de a-l ucide pe fostul preşedinte al SUA, potrivit unor documente care au fost făcute publice luni de către procuratură, transmite AFP.
Într-o cutie lăsată de Ryan Routh, în urmă cu câteva luni, la casa unei cunoştinţe care a deschis-o după incident şi a contactat poliţia pe 18 septembrie, a fost găsită o scrisoare scrisă de mână, adresată "lumii", în care scria că "aceasta a fost o tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, dar am eşuat", conform documentelor dezvăluite de procurori.
"Acum depinde de voi să duceţi la bun sfârşit treaba şi voi oferi 150.000 de dolari oricui o va termina", adaugă suspectul, acuzându-l, după cât se pare, pe Donald Trump pentru că a provocat haos în Orientul Mijlociu prin renunţarea unilaterală la acordul internaţional cu Iranul din 2018 privind programul său nuclear.
Ryan Routh, în vârstă de 58 de ani, pus pe fugă pe 15 septembrie de agenţii Serviciului Secret fără să fi reuşit să îşi îndrepte arma spre candidatul republican, aflat pe terenul său de golf din Florida, a fost arestat la mai puţin de o oră după detectarea sa.
O audiere cu privire la continuarea detenţiei sale este programată să aibă loc luni la un tribunal din West Palm Beach.
În prezent, el este acuzat de deţinere ilegală a unei arme din cauza cazierului său penal şi pentru deţinerea unei arme cu numărul de serie şters.
În cutie se mai aflau muniţie, o ţeavă metalică şi patru telefoane, potrivit aceleiaşi surse.
Într-o carte pe care scris-o şi a publicat-o în februarie 2023 despre războiul din Ucraina, Ryan Routh scria: "Sunteţi liberi, la fel ca mine, să îl asasinaţi pe Trump pentru această eroare de judecată şi destrămarea acordului" cu "Iranul. În aceeaşi carte, el regretă faptul că "nimeni în Statele Unite nu pare să aibă curajul să facă să funcţioneze selecţia naturală sau chiar cea ne-naturală".
Mai mult, conform analizei făcute de poliţia federală americană (FBI) localizărilor telefoanelor sale, Ryan Routh se afla în West Palm Beach, Florida, din 18 august, iar între această dată şi 15 septembrie dispozitivele sale telefonice au fost semnalate în mai multe rânduri în apropierea terenului de golf al lui Donald Trump şi a reşedinţei sale din Mar-a-Lago. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rebelii Houthi revendică atacuri cu rachete și drone asupra capitalei saudite Riad și portului petrolier Yanbu
Rebelii pro-iranieni Houthi din Yemen au revendicat sâmbătă atacuri cu rachete și drone asupra mai multor ținte în Arabia Saudită, în special asupra capitalei Riad și orașului-port Yanbu de pe coasta Mării Roșii, care este un important centru pentru exportul petrolului saudit, după ce mai devreme au fost semnalate la Riad explozii și un incendiu maj
Un general german va fi viitorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o 'linie clară' cu privire la modul de a
Armata din Belarus a desfășurat exerciții militare în apropierea frontierei cu UE
Armata din Belarus, țară aliată Rusiei, a desfășurat exerciții militare cu 'caracter strict defensiv' în regiuni din partea sa vestică, în apropierea granițelor cu țări ale Uniunii Europene, a anunțat sâmbătă Ministerul belarus al Apărării, citat de AFP. Aceste manevre militare au avut loc de marți până vi
Trump enunță 25 de 'realizări' ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare și propune redenumirea Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că 'a pus capăt intrării refugiaților' și a făcut din 'engleză limba oficială a SUA', în timp ce a lansat și un sondaj în care pro
#Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanțe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanțare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenția EFE.
Extrema-dreaptă franceză condamnă acțiunile 'ostile' ale Rusiei
Rusia nu poate 'spera să dicteze direct sau indirect politica' Franței prin 'intimidare, amenințări, destabilizare sau presiune psihologică', au afirmat sâmbătă cei doi lideri ai extremei-drepte franceze, Marine Le Pen și Jordan Bardella, care au condamnat acțiunile 'ostile' ale Rusiei, relatează AFP. 'Nicio provocare, nicio o
Republica Moldova reacționează după un nou incident cu dronă
Republica Moldova a condamnat sâmbătă o nouă încălcare a spațiului său aerian, după o explozie și descoperirea unor resturi de dronă în apropierea capitalei Chișinău, relatează AFP și Moldpres. Acest incident 'reprezintă o nouă consecință a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei', a transmis Ministerul de
Arabia Saudită: Explozii la Riad și incendiu în apropierea aeroportului, după o alertă despre posibile atacuri aeriene
Locuitorii capitalei Arabiei Saudite, Riad, au fost treziți în noaptea de vineri spre sâmbătă de o alertă privind un potențial atac aerian, urmată de două explozii puternice, iar sâmbătă la prânz un incendiu major a fost semnalat în apropierea aeroportului din Riad, primele incidente din capitala saudită de la reluarea luptelor cu rebelii Houthi
Rusia: Puternice atacuri cibernetice în a doua zi a alegerilor legislative
Rusia a semnalat sâmbătă atacuri cibernetice puternice care au vizat, printre altele, sistemul de vot electronic de la Moscova și liniile de fibră optică pentru internet în Orientul Îndepărtat, în a doua zi a alegerilor parlamentare pe care partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin se așteaptă să le câștige fără emoții, relatează agen
Alegerile din Rusia provoacă o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău legată de regiunea transnistreană
Alegerile parlamentare din Rusia, care au loc în perioada 18-20 septembrie, au provocat o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău ca urmare a obiecțiilor Republicii Moldova față de planul Kremlinului de a deschide 15 secții de votare pentru cetățenii ruși în regiunea separatistă Transnistria, relatează sâmbătă Reuters. Moscova sus
SUA au aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare antiaeriană pentru #Ucraina
SUA au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei contra țării vecine, transmite AFP. Contractul vizează rachete, lansatoare de rachete, radare antidronă și alte echipamente militare, a indicat Departamentul de Stat amer
Groenlanda: Acordul între SUA și Danemarca va contribui la promovarea securității în Arctica, subliniază NATO
NATO a salutat sâmbătă acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda și a subliniat că noua înțelegere va contribui la creșterea securității, a stabilității și a cooperării în Arctica, o regiune vitală, transmite Reuters. ''Salutăm anunțul că în curând va fi semnat un acord de Statele Unite, Danemarca și Groenl
Obiectivele militare britanice, vizate de peste 300 de incidente cu drone în ultimele 12 luni
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă de cotidianul The Independant, pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia, transmite AFP. Potrivit informațiilor obținute de publicația citată, în perioada august 2025-august 2026 au fost detectate 340 de incidente de
UPDATE/ ONU: UE cere Statelor Unite să-și reconsidere decizia de refuzare a vizei pentru delegația palestiniană
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-și reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, acordarea vizei pentru oficialitățile palestiniene care doresc să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP. ''În lumina acordurilor lor cu ONU și a obligațiilor în calitate
Iran: Un bărbat a fost executat pentru că ar fi transmis Israelului informații despre rachetele iraniene
Un bărbat a fost executat în Iran pentru că le-ar fi transmis serviciilor secrete israeliene informații referitoare la rachetele iraniene în timpul războiului de 12 zile din 2025, a anunțat sâmbătă autoritatea judiciară de la Teheran, transmit agențiile France Presse și Reuters. ''Pedeapsa cu moartea a fost aplicată față de Hossein Pe














