AlegeriSUA2024: Documente ale campaniei lui Trump trimise echipei Biden de hackeri iranieni
Hackeri iranieni au trimis echipei de campanie a lui Joe Biden, care între timp s-a retras din cursa pentru Casa Albă, documente "furate" de la echipa candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, au anunţat miercuri autorităţile americane, relatează AFP.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii în comun de Poliţia Federală (FBI), Biroul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii (ODNI) şi Agenţia pentru Securitatea Cibernetică şi Securitatea Infrastructurii (CISA), autorii acestor atacuri cibernetice "au trimis e-mailuri nesolicitate unor persoane asociate atunci cu campania preşedintelui Joe Biden".
Aceste e-mailuri conţineau "fragmente de documente furate şi nepublice ale campaniei fostului preşedinte Donald Trump", au adăugat cele trei agenţii, precizând că niciunul dintre aceste e-mailuri nu a obţinut răspuns de la echipa de campanie a candidatului democrat.
În august, aceleaşi trei agenţii au arătat cu degetul responsabilitatea Iranului în hackingul suferit de campania lui Donald Trump. Misiunea Iranului la Naţiunile Unite a respins aceste "afirmaţii fără temei".
"Aşa cum am anunţat anterior, Republica Islamică Iran nu are nici intenţia, nici motivele pentru a se amesteca în alegerile prezidenţiale americane", declarase ea într-un comunicat trimis AFP.
Miercuri, misiunea a reiterat respingerea acestor acuzaţii "inadmisibile" şi a afirmat că repetarea lor va "servi doar la subminarea propriei credibilităţi". "Republica Islamică Iran nu se amestecă în zgomotul intern sau în controversele electorale ale Statelor Unite", a adăugat ea.
"Actori străini îşi sporesc activităţile de influenţă asupra alegerilor" prezidenţiale din noiembrie, au declarat miercuri autorităţile americane, numind Rusia, Iran şi China, care "încearcă să exacerbeze diviziunile din societatea americană în beneficiul lor".
Potrivit acestora, hackerii au încercat, de asemenea, să dezvăluie documentele de campanie ale lui Donald Trump unor media necitate.
Echipa lui Donald Trump a reacţionat miercuri spunând că este "dovada că iranienii se amestecă activ în alegeri pentru a-i ajuta pe Kamala Harris şi Joe Biden, deoarece ei ştiu că preşedintele Trump va restabili sancţiunile dure (împotriva Iranului) şi se va opune domniei terorii lor".
Echipele lui Donald Trump şi Kamala Harris, care l-a înlocuit pe Joe Biden la scurt timp după retragerea candidaturii în iulie, au afirmat că au fost victimele atacurilor cibernetice în ultimele săptămâni, pe care giganţi tehnologici precum Microsoft şi Google le-au confirmat. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în vizită în Statele Unite, în perioada 20-24 septembrie
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va efectua, în perioada 20-24 septembrie 2026, o vizită în Statele Unite ale Americii, cu întrevederi la New York, Boston și Washington, informează duminică un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Alegeri regionale în Germania, un nou test pentru cancelarul Friedrich Merz
Aproape patru milioane de alegători germani se prezintă duminică la urne pentru două alegeri regionale - în Berlin și landul Mecklenburg - Pomerania Occidentală, unde avansul extremei drepte și ale stângii radicale ar putea provoca noi tulburări la Berlin și l-ar putea afecta pe cancelarul Friedrich Merz, deja foarte slăbit pe scena politică, relatează AFP.
Rebelii Houthi revendică atacuri cu rachete și drone asupra capitalei saudite Riad și portului petrolier Yanbu
Rebelii pro-iranieni Houthi din Yemen au revendicat sâmbătă atacuri cu rachete și drone asupra mai multor ținte în Arabia Saudită, în special asupra capitalei Riad și orașului-port Yanbu de pe coasta Mării Roșii, care este un important centru pentru exportul petrolului saudit, după ce mai devreme au fost semnalate la Riad explozii și un incendiu maj
Un general german va fi viitorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o 'linie clară' cu privire la modul de a
Armata din Belarus a desfășurat exerciții militare în apropierea frontierei cu UE
Armata din Belarus, țară aliată Rusiei, a desfășurat exerciții militare cu 'caracter strict defensiv' în regiuni din partea sa vestică, în apropierea granițelor cu țări ale Uniunii Europene, a anunțat sâmbătă Ministerul belarus al Apărării, citat de AFP. Aceste manevre militare au avut loc de marți până vi
Trump enunță 25 de 'realizări' ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare și propune redenumirea Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că 'a pus capăt intrării refugiaților' și a făcut din 'engleză limba oficială a SUA', în timp ce a lansat și un sondaj în care pro
#Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanțe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanțare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenția EFE.
Extrema-dreaptă franceză condamnă acțiunile 'ostile' ale Rusiei
Rusia nu poate 'spera să dicteze direct sau indirect politica' Franței prin 'intimidare, amenințări, destabilizare sau presiune psihologică', au afirmat sâmbătă cei doi lideri ai extremei-drepte franceze, Marine Le Pen și Jordan Bardella, care au condamnat acțiunile 'ostile' ale Rusiei, relatează AFP. 'Nicio provocare, nicio o
Republica Moldova reacționează după un nou incident cu dronă
Republica Moldova a condamnat sâmbătă o nouă încălcare a spațiului său aerian, după o explozie și descoperirea unor resturi de dronă în apropierea capitalei Chișinău, relatează AFP și Moldpres. Acest incident 'reprezintă o nouă consecință a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei', a transmis Ministerul de
Arabia Saudită: Explozii la Riad și incendiu în apropierea aeroportului, după o alertă despre posibile atacuri aeriene
Locuitorii capitalei Arabiei Saudite, Riad, au fost treziți în noaptea de vineri spre sâmbătă de o alertă privind un potențial atac aerian, urmată de două explozii puternice, iar sâmbătă la prânz un incendiu major a fost semnalat în apropierea aeroportului din Riad, primele incidente din capitala saudită de la reluarea luptelor cu rebelii Houthi
Rusia: Puternice atacuri cibernetice în a doua zi a alegerilor legislative
Rusia a semnalat sâmbătă atacuri cibernetice puternice care au vizat, printre altele, sistemul de vot electronic de la Moscova și liniile de fibră optică pentru internet în Orientul Îndepărtat, în a doua zi a alegerilor parlamentare pe care partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin se așteaptă să le câștige fără emoții, relatează agen
Alegerile din Rusia provoacă o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău legată de regiunea transnistreană
Alegerile parlamentare din Rusia, care au loc în perioada 18-20 septembrie, au provocat o dispută diplomatică între Moscova și Chișinău ca urmare a obiecțiilor Republicii Moldova față de planul Kremlinului de a deschide 15 secții de votare pentru cetățenii ruși în regiunea separatistă Transnistria, relatează sâmbătă Reuters. Moscova sus
SUA au aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare antiaeriană pentru #Ucraina
SUA au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei contra țării vecine, transmite AFP. Contractul vizează rachete, lansatoare de rachete, radare antidronă și alte echipamente militare, a indicat Departamentul de Stat amer
Groenlanda: Acordul între SUA și Danemarca va contribui la promovarea securității în Arctica, subliniază NATO
NATO a salutat sâmbătă acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda și a subliniat că noua înțelegere va contribui la creșterea securității, a stabilității și a cooperării în Arctica, o regiune vitală, transmite Reuters. ''Salutăm anunțul că în curând va fi semnat un acord de Statele Unite, Danemarca și Groenl
Obiectivele militare britanice, vizate de peste 300 de incidente cu drone în ultimele 12 luni
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă de cotidianul The Independant, pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia, transmite AFP. Potrivit informațiilor obținute de publicația citată, în perioada august 2025-august 2026 au fost detectate 340 de incidente de














