Pagere şi staţii de emisie-recepţie ale Hezbollah detonate: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri într-o şedinţă de urgenţă după seriile de explozii ale unor dispozitive de comunicaţii folosite de gruparea libaneză pro-iraniană Hezbollah în atacuri atribuite Israelului şi care au provocat cel puţin 21 de morţi şi peste 3.100 de răniţi, transmite AFP.
Reuniunea, cerută de Algeria, va începe la ora 19:00 GMT, a anunţat preşedinţia slovenă a Consiliului de Securitate al ONU.
"Obiectele civile" nu trebuie să fie niciodată transformate în arme, iar "aceasta ar trebui să fie o regulă pentru oricine în lume, pe care guvernele ar trebui să fie capabile să o aplice", a reacţionat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care crede că această operaţiune de detonare a unor dispozitive de comunicaţii ale Hezbollah, asupra căreia Israelul nu a comentat, poate fi preludiul unei operaţiuni militare israeliene mai ample în Liban.
"Logica din spatele exploziei acestor aparate este de a efectua o lovitură preventivă înaintea unei operaţiuni militare majore", estimează Guterres, adăugând că "trebuie făcut totul pentru evitarea acestei escaladări".
După ce marţi mii de pagere ale Hezbollah au explodat simultan, ucigând cel puţin 12 persoane şi rănind cel puţin 2.800, mulţi răniţi fiind în stare gravă, miercuri au explodat de asemenea simultan staţii de emisie-recepţie folosite tot de Hezbollah, care a promis răzbunare Israelului. Bilanţul oficial provizoriu al victimelor atacului de miercuri este de cel puţin 9 morţi şi peste 300 de răniţi.
Staţiile de emisie-recepţie detonate acum au fost achiziţionate de Hezbollah în urmă cu cinci luni, aproximativ în acelaşi timp cu pagerele explodate marţi, afirmă o sursă libaneză de securitate.
Serviciul secret israelian Mossad, ce are o lungă experienţă în operaţiuni externe de sabotaj sofisticate, pare să fi accesat dispozitivele de comunicaţii pe lanţul de aprovizionare şi să fi implantat în fiecare un exploziv detonat în momentul recepţionării unui mesaj anume.
Miile de pagere detonate în atacul de marţi au provocat victime nu doar în rândul combatanţilor Hezbollah, printre cele 12 persoane ucise fiind şi doi copii. Imaginile din spitalele libaneze arată persoane cu braţe sau degete amputate, ori cu răni la faţă sau şold, iar altele şi-au pierdut un ochi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mii de germani încearcă să blocheze conferința AfD de la Erfurt
În ciuda interdicțiilor poliției, mii de germani au ieșit sâmbătă în stradă la Erfurt, orașul din est unde partidul de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) are programată timp de două zile conferința anuală, relatează Reuters și dpa. Forțele de ordine au anunțat că demonstrațiile rămân interzise pe mai mult
Drone ucrainene lovesc regiunea Leningrad și orașul Sankt Petersburg
Metropola rusă Sankt Petersburg, inclusiv portul de la Marea Baltică pe unde Rusia exportă petrol, și regiunea Leningrad din jur au fost lovite vineri noaptea de un atac masiv cu drone ucrainene, informează sâmbătă autoritățile locale, conform agenției Reuters. Guvernatorul din Sankt Petersburg, Alexandr Beglov, a comunicat doar despre u
Mii de iranieni se adună din zori la funeraliile ayatollahului Khamenei
Mii de iranieni începuseră să se adune sâmbătă în zori la Marea Mosalla din Teheran, marele sit islamic unde încep ceremoniile funerare pentru ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem ucis de loviturile aeriene în primele ore ale războiului declanșat în 28 februarie de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează AFP.
UPDATE Rusia susține că a ocupat orașul Kostiantinivka din #Ucraina, Kievul dezminte
Președintele rus Vladimir Putin a sărbătorit ocuparea orașului Kostiantinivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei, a declarat vineri seara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa. Potrivit reprezentantului său, șeful statului a afirmat că trupele rusești le-au provocat pierderi mari apărătorilor ucraineni.
SUA250/Donald Trump dă startul festivităților de Ziua Independenței, cu un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump a dat vineri seară startul unui weekend aniversar dedicat celor 250 de ani de independență a SUA, a lăudat America, pe care a descris-o drept o națiune unică și puternică, ale cărei zile cele mai bune abia urmează, într-un discurs susținut vineri seară pe Muntele Rushmore, înainte de celebrarea de sâmbătă de la Was
Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în urma unei discuții telefonice avute vineri, a anunțat biroul lui Netanyahu, potrivit AFP. Această discuție are loc pe fondul unor relatări privind tensiunile dintre cei doi lideri cu privire la efor
Olanda oferă găzduirea 'tribunalului special' pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei
Olanda și-a anunțat vineri disponibilitatea oficială de a găzdui viitorul 'tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei', impulsionat de Kiev și susținătorii săi cu intenția a-i judeca pe liderii politici și militari ruși de rang înalt, relatează agenția EFE. Într-o scrisoare adresată parlamentului olandez, guvernul d
Republica Moldova: Demisia premierului legată de efectele scandalului privind salariile exagerate la stat asupra imaginii guvernării (analiști)
Demisia premierului Alexandru Munteanu este o decizie care reflectă efectele scandalului privind salariile exagerate la întreprinderi de stat asupra imaginii guvernării, susțin analiști politici de la Chișinău, avertizând că o instabilitate prelungită ar putea influența negocierile de aderare la UE, dar ei totodată subliniază că formarea rapidă a unui nou guvern
Presiunea SUA asupra Groenlandei 'rămâne puternică', spune premierul groenlandez
Presiunea americană 'rămâne puternică', dar Groenlanda 'nu va fi niciodată de vânzare', a declarat vineri premierul groenlandez Jens Frederik Nielsen, la Forumul Economic Aix-en-Provence, solicitând 'parteneriate majore' cu țări 'care împărtășesc valori democratice', relatează AFP. Groenlanda, un teritori
Von der Leyen admite că există 'probleme tehnice' în implementarea noului sistem al UE de control la frontiere
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat vineri că executivul european lucrează împreună cu statele membre pentru a rezolva problemele tehnice ale noului sistem al Uniunii Europene de control la frontiere, sistem pe care companii aeriene și aeroporturi au cerut să fie suspendat în lunile iulie și august din cauza timpilor de așteptare p
#Ucraina propune Poloniei 'măsuri anticriză' pentru a detensiona relațiile
Ucraina a propus vineri Poloniei o serie de 'măsuri anticriză' destinate să dezamorseze recentele tensiuni în relațiile dintre cele două țări, legate de divergențele lor asupra unor evenimente din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP. Criza între Ucraina și Polonia, unul dintre principalii susținători ai Kievului de la
Von der Leyen cere să se găsească noi venituri pentru bugetul UE aferent perioadei 2028-2034
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat vineri liderii statelor UE să găsească noi surse de venituri pentru cadrul financiar multianual pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, avertizând că, în caz contrar, vor trebui să aleagă între a crește contribuțiile naționale la bugetul comunitar și a accepta o reducere de până la
Polonia manifestă rezerve față de noi angajamente financiare pentru #Ucraina la summitul NATO
Polonia nu se va grăbi să se alăture unor noi angajamente de ajutor militar de zeci de miliarde de euro pentru Ucraina, a avertizat vineri premierul polonez Donald Tusk, după ce surse diplomatice au decl
Rusia a închis puncte feroviare la frontiera cu UE: țările baltice consideră că nu este vorba de o escaladare
Liderii celor trei țări baltice au confirmat vineri închiderea temporară de către Rusia a punctelor feroviare a frontierei cu Estonia și Letonia, dar au declarat că această măsură nu trebuie interpretată ca un posibil pas către o escaladare suplimentară a tensiunilor cu regiunea, ci mai degrabă ca un semn că presiunea europeană asupra economiei ruse funcționează, relat
Cancelarul german Friedrich Merz cere recunoașterea efortului economic al aliaților ca reacție la criticile președintelui Trump
Cancelarul german Friedrich Merz a evidențiat și a cerut recunoașterea efortului economic al aliaților europeni în contribuția lor la NATO ca răspuns la criticile președintelui american Donald Trump, care a calificat drept 'ridicole' cheltuielile pentru apărare ale unor parteneri, transmite vineri EFE. 'Am convenit asupra celor 5% și












