Parlamentul Georgiei a adoptat o lege anti-LGBT
Parlamentul Georgiei a adoptat marţi în ultimă lectură legea asupra "valorilor familiale şi protecţiei minorilor", criticată de Uniunea Europeană şi de activişti drept un act normativ de restrângere a drepturilor comunităţii LGBT inspirat din legislaţia rusească, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Legea interzice "propaganda relaţiilor homosexuale şi a incestului" în instituţiile de învăţământ şi la emisiunile TV şi de asemenea oferă baza legală pentru interzicerea manifestaţiilor ce promovează relaţiile homosexuale, precum paradele "Pride", şi a afişării drapelului curcubeu al comunităţii LGBT.
Interzicerea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, deja consfinţită în Constituţia Georgiei, este reafirmată în noua lege, care interzice şi schimbarea de sex pe cale chirurgicală. De altfel, sondajele efectuate în această ţară creştin-ortodoxă relevă o respingere largă a ideii căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, o pro-europeană opozantă a guvernului condus de partidul Visul Georgian, a declarat că nu va promulga această lege. Dar partidul de guvernământ şi aliaţii săi au suficiente voturi în parlament pentru a anula veto-ul prezidenţial, la fel cum au procedat în cazul legii agenţilor străini, o altă lege criticată de UE şi descrisă de opoziţia georgiană şi de ONG-uri drept "lege rusească", aceasta obligând mass-media şi ONG-urile finanţate din străinătate să-şi dezvăluie sursele externe de finanţare.
Activiştii susţin că noua lege este menită să atragă susţinerea populaţiei conservatoare înaintea alegerilor din 26 octombrie, în timp ce opoziţia acuză partidul Visul Georgian că se apropie de Rusia şi pune în pericol aderarea ţării la UE. La începutul lunii, criticând legea votată acum şi aflată atunci în dezbatere, Bruxellesul a estimat că aceasta "aduce atingere drepturilor fundamentale ale georgienilor şi riscă să sporească stigmatizarea şi discriminarea unei părţi a populaţiei".
Georgia a primit în decembrie 2023 statutul de ţară candidată la UE, dar negocierile de aderare nu au început, procesul de aderare fiind de facto blocat de Comisia Europeană, care doreşte o schimbare a guvernului de la Tbilisi, ce acuză Bruxellesul că atacă valorile tradiţionale.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa
Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar 'Identitate și democrație' (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa. Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a
Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo 'nu conțin mare lucru'
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, 'nu conțin mare lucru', relatează AFP. Witkoff a discutat cu Putin timp de aproape trei ore
UE îi cere lui Elon Musk să asigure servicii Starlink fără restricții pentru #Ucraina
Uniunea Europeană a descris miercuri informațiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ar fi dispus restricționarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina drept 'profund îngrijorătoare și incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior', relatează dpa.
#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr
Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce
Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți
Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești
Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D
Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A
Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran
Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa
Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'
Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar
Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.








