Rusia este ''militar invincibilă'' în #Ucraina, declară preşedintele Kazahstanului în faţa cancelarului federal german
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a declarat luni că Rusia este "militar invincibilă" în Ucraina. Tokaev a făcut această declaraţie în timpul vizitei cancelarului federal german Olaf Scholz în această ţară din Asia Centrală, regiune unde influenţa tradiţională rusă este contestată, informează AFP.
"Cert este că Rusia e militar invincibilă", a estimat Tokaev, citat de cabinetul său prezidenţial, într-o declaraţie surprinzătoare făcută în prezenţa cancelarului federal Scholz, cu o zi înainte de un summit cu omologi ai săi din cinci ţări din această regiune.
Primă putere din Asia Centrală, Kazahstanul este un aliat militar şi economic al Rusiei, cu care împarte peste 7500 de kilometri de frontieră comună, iar Tokaev are în mod regulat întrevederi cu preşedintele rus Vladimir Putin.
"Cooperarea între ţările noastre se dezvoltă în cadrul unui parteneriat şi al unei alianţe strategice", a continuat Tokaev, dând asigurări totodată că "în Kazahstan, populaţia nutreşte o adevărată simpatie pentru poporul ucrainean".
Astana condamnase deja în câteva cuvinte invazia rusă împotriva Ucrainei şi de atunci îşi diversifică legăturile militare şi economice în special cu China şi cu puterile occidentale.
Preşedintele kazah Tokaev a afirmat totodată că "posibilitatea de (a se ajunge la) pace există în continuare" şi a îndemnat la "susţinerea planurilor de pace propuse de China şi Brazilia".
De la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, China, SUA, dar şi Uniunea Europeană încearcă să îşi reafirme legăturile cu cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, aflate tradiţional sub influenţa rusă.
Însă, chiar dacă statele din Asia Centrală îşi afişează diplomatic neutralitatea în conflictul din Ucraina, ele sunt suspectate de Occident că reexportă spre Rusia bunuri aflate sub incidenţa sancţiunilor. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent
Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura
Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i
Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare
Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp
Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice
Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.
Kremlinul confirmă că Putin îl va primi pe Witkoff la Sankt Petersburg
Președintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri pe trimisul SUA, Steve Witkoff, la Palatul Constantin (în sud-estul Sankt Petersburg-ului), a comunicat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, citat de EFE. 'Da, Putin îl va primi pe Witkoff. Întâlnirea este planificată la Palatul Constantin, în prima j
SUA: Unele hotărâri ale Curții Supreme au fost 'distructive pentru democrație', consideră o judecătoare a acestei instanțe
Majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA a subminat democrația și a declanșat o spirală descendentă în ce privește modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Congres, în opinia judecătoarei Elena Kagan, unul dintre cei trei judecători liberali ai instanței supreme a Statelor Unite, relatează miercuri agenția Reuters.
Deputații polonezi adoptă reforme pentru facilitarea accesului la avort
Deputații polonezi au adoptat marți două proiecte de lege pentru facilitarea accesului la avort, procedură care în Polonia este printre cele mai restrictive din Europa, transmite AFP. În prezent, în Polonia dominată de catolicism, avortul este permis doar dacă sarcina este rezultatul unor infracțiuni grave, cum ar fi violul s
Trump se gândește să transforme sala de presă de la Casa Albă într-o piscină ca 'ultima sa moștenire'
Președintele american Donald Trump ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină și ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie 'ultima sa moștenire', a dezvăluit marți cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE. Potrivit a trei s
Cu o săptămână înainte de alegeri, Netanyahu afirmă că regimul iranian încă mai poate fi răsturnat de la putere
Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Israel, premierul Benjamin Netanyahu a insistat că este hotărât să răstoarne de la putere conducerea iraniană, potrivit unui comunicat difuzat marți seara de către biroul său, citat de dpa. 'Suntem determinați să finalizăm eliminarea regimului iranian', a afirmat Ne
Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul și Washingtonul continuă negocierile 'fără întrerupere'
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a afirmat că Iranul și Statele Unite continuă negocierile 'fără întrerupere' pentru a pune capăt războiului cu ajutorul unor intermediari precum Pakistanul, în contextul în care marți a sosit la Teheran șeful armatei pakistaneze, informează miercuri EFE. 'Negocierile noas














