Rusia a atacat #Ucraina în noaptea de vineri spre sâmbătă cu peste 70 de drone
Rusia a atacat Ucraina cu peste 70 de drone Shahed de fabricaţie iraniană în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv în regiunea Kiev, unde fragmente dintr-un vehicul aerian fără pilot au căzut pe instalaţiile unei companii de utilităţi publice, şi la Odesa, unde au fost raportate avarii la mai multe clădiri, informează EFE.
Potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene, Rusia a lansat un total de 76 de drone asupra Ucrainei, dintre care 72 au fost doborâte în regiunile Odesa, Nikolaev, Herson, Poltava, Harkov, Kiev, Doneţk, Hîtomir, Dnipro, Cerkasi, Viniţia şi Sumî.
În plus, două drone inamice au fost pierdute pe teritoriul Ucrainei, iar alte două s-au întors în Rusia, a anunţat Kievul.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit militarilor din armata aerului, grupurilor mobile de artilerie şi apărării antiaeriene, care "i-au apărat pe ucraineni pe tot parcursul nopţii".
"Avem nevoie de mai multe capacităţi pentru a ne consolida scutul antiaerian, apărarea noastră antiaeriană şi capacităţile noastre cu rază lungă de acţiune pentru a continua să ne protejăm vieţile şi oamenii. Lucrăm la asta cu toţi partenerii Ucrainei'', a scris preşedintele ucrainean pe contul său Telegram.
Potrivit dpa, forţele aeriene ucrainene au raportat că au doborât 72 din cele 76 de drone lansate de ruşi pe parcursul nopţii. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump și UE trebuie să acționeze rapid (interlocutori EFE)
Uniunea Europeană (UE) are reputația de a fi o mașinărie lentă și greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru asupra căruia toată lumea de la Bruxelles este de acord: Europa își pierde competitivitatea și trebuie să accelereze și să se adapteze dacă nu vrea să piardă trenul într-o lume nouă în care vechile reguli nu mai sunt r
Zelenski a discutat telefonic cu Merz despre nevoile de apărare aeriană ale Ucrainei
La două zile după un atac masiv rusesc cu rachete asupra Kievului care s-a soldat cu 30 de morți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu cancelarul german Friedrich Merz despre nevoile de apărare aeriană ale Ucrainei, relatează dpa. 'Rachetele pentru sistemele Patriot sunt în prezent principala prioritate', a pos
Iran: Lacrimi, pumni în piept și îndemnuri la răzbunare, la funeraliile publice din Teheran ale ayatollahului Ali Khamenei
Cu lacrimi, pumni în piept și îndemnuri la răzbunare, mii de iranieni au început să-și ia rămas bun de la fostul lider suprem al țării, Ali Khamenei, sâmbătă, la Teheran, în prima zi a unei procesiuni funerare publice de șase zile care va avea loc în cinci orașe și două țări, informează EFE. În enorma
SUA250/Londra și Washingtonul vor continua să-și apere 'valorile comune', afirmă regele Charles al III-lea
Regele Charles al III-lea a declarat sâmbătă că nu are 'nicio îndoială' asupra faptului că Londra și Washington vor continua să-și apere 'valorile comune', într-un mesaj publicat cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la obținerea independenței SUA, relatează AFP. 'De-a lungul a secole de provocări și
SUA250/Președintele Aoun îl felicită pe Trump și îi cere să sprijine în continuare guvernul și armata Libanului
Președintele Libanului, Joseph Aoun, l-a felicitat sâmbătă pe președintele SUA, Donald Trump, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la independența țării sale, și a profitat de ocazie pentru a-i cere 'să continue să sprijine ferm' guvernul și armata țării mediteraneene după acordul-cadru semnat de Israel și mediat de Washington, informează EFE.
SUA250/Focuri de artificii și 250 de cireși: Cadoul Japoniei pentru SUA de Ziua Independenței
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi a felicitat sâmbătă SUA pentru cea de-a 250-a aniversare a independenței lor și a anunțat o donație de 250 de cireși către orașul Washington, D.C., informează EFE. 'Pentru a sărbători acest an memorabil, Japonia a dăruit 250 de cireși. În plus, focuri de artificii japoneze vor fi lansate &i
SUA250/Putin îl felicită pe Trump cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Zilei Independenței SUA
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat sâmbătă pe omologul său american, Donald Trump, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Zilei Independenței Statelor Unite, informează EFE. 'Semnarea Declarației de Independență a Statelor Unite nu numai că a marcat începutul națiunii (americane - n.r.), dar a devenit și o piatră de
Mii de germani încearcă să blocheze conferința AfD de la Erfurt
În ciuda interdicțiilor poliției, mii de germani au ieșit sâmbătă în stradă la Erfurt, orașul din est unde partidul de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) are programată timp de două zile conferința anuală, relatează Reuters și dpa. Forțele de ordine au anunțat că demonstrațiile rămân interzise pe mai mult
Drone ucrainene lovesc regiunea Leningrad și orașul Sankt Petersburg
Metropola rusă Sankt Petersburg, inclusiv portul de la Marea Baltică pe unde Rusia exportă petrol, și regiunea Leningrad din jur au fost lovite vineri noaptea de un atac masiv cu drone ucrainene, informează sâmbătă autoritățile locale, conform agenției Reuters. Guvernatorul din Sankt Petersburg, Alexandr Beglov, a comunicat doar despre u
Mii de iranieni se adună din zori la funeraliile ayatollahului Khamenei
Mii de iranieni începuseră să se adune sâmbătă în zori la Marea Mosalla din Teheran, marele sit islamic unde încep ceremoniile funerare pentru ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem ucis de loviturile aeriene în primele ore ale războiului declanșat în 28 februarie de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează AFP.
UPDATE Rusia susține că a ocupat orașul Kostiantinivka din #Ucraina, Kievul dezminte
Președintele rus Vladimir Putin a sărbătorit ocuparea orașului Kostiantinivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei, a declarat vineri seara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa. Potrivit reprezentantului său, șeful statului a afirmat că trupele rusești le-au provocat pierderi mari apărătorilor ucraineni.
SUA250/Donald Trump dă startul festivităților de Ziua Independenței, cu un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump a dat vineri seară startul unui weekend aniversar dedicat celor 250 de ani de independență a SUA, a lăudat America, pe care a descris-o drept o națiune unică și puternică, ale cărei zile cele mai bune abia urmează, într-un discurs susținut vineri seară pe Muntele Rushmore, înainte de celebrarea de sâmbătă de la Was
Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în urma unei discuții telefonice avute vineri, a anunțat biroul lui Netanyahu, potrivit AFP. Această discuție are loc pe fondul unor relatări privind tensiunile dintre cei doi lideri cu privire la efor
Olanda oferă găzduirea 'tribunalului special' pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei
Olanda și-a anunțat vineri disponibilitatea oficială de a găzdui viitorul 'tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei', impulsionat de Kiev și susținătorii săi cu intenția a-i judeca pe liderii politici și militari ruși de rang înalt, relatează agenția EFE. Într-o scrisoare adresată parlamentului olandez, guvernul d
Republica Moldova: Demisia premierului legată de efectele scandalului privind salariile exagerate la stat asupra imaginii guvernării (analiști)
Demisia premierului Alexandru Munteanu este o decizie care reflectă efectele scandalului privind salariile exagerate la întreprinderi de stat asupra imaginii guvernării, susțin analiști politici de la Chișinău, avertizând că o instabilitate prelungită ar putea influența negocierile de aderare la UE, dar ei totodată subliniază că formarea rapidă a unui nou guvern












