Comisia Europeană solicită unui număr de 17 state membre UE aflate în întârziere să îi trimită planurile climatice actualizate
Comisia Europeană le-a cerut miercuri guvernelor statelor membre ale UE care nu i-au trimis încă versiunea finală a planurilor lor energetice şi climatice să facă acest lucru cât mai curând posibil, insistând că aceste planuri reprezintă un "pas cheie" în obiectivul blocului comunitar de a atinge ţinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră fixată pentru anul 2030, relatează agenţia EFE.
Din cele 27 de state membre numai 10 au trimis Comisiei Europene aceste planuri, respectiv Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Olanda şi Suedia.
Prin urmare, "Comisia îndeamnă statele membre restante să transmită planurile lor fără întârziere pentru a permite o analiză rapidă şi cuprinzătoare la nivel european, constituind în acelaşi timp o platformă solidă pentru a aborda obstacolele, a dezbate cele mai bune practici şi a îmbunătăţi coordonarea regională şi pentru a permite implementare rapidă şi robustă a obiectivelor noastre pentru anul 2030", se arată în raportul privind starea energiei prezentat de comisarul european responsabil cu acest portofoliu, Kadri Simson.
Cu acest prilej, Bruxellesul le reaminteşte guvernelor statelor membre că "trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a garanta un nivel suficient de ambiţie şi pentru a se asigura că UE este pe drumul cel bun" în ce priveşte atingerea obiectivelor climatice.
Potrivit raportului prezentat, analiza proiectelor de planuri energetice şi climatice prezentate Bruxellesului până în prezent relevă o sporire a acestei ambiţii, dar care în opinia Comisiei Europene este încă "insuficientă pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030" faţă de nivelul anului 1990.
Concret, analiza efectuată de Comisia Europeană estimează că implementarea proiectelor primite ar conduce la o scădere a emisiilor de CO2 cu 51% până la sfârşitul acestui deceniu, aşadar cu patru procente mai puţin decât ar trebui.
De asemenea, mai avertizează raportul, "numai câteva state membre au inclus în proiectele lor de actualizare a planurilor acţiuni detaliate privind adaptarea la schimbările climatice în contextul rezilienţei sistemelor lor energetice".
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care va organiza următoarea sa conferinţă COP29 privind clima în Azerbaidjan în noiembrie, a insistat adesea asupra faptului că guvernele din întreaga lume trebuie să-şi îmbunătăţească planurile de combatere a schimbărilor climatice, întrucât previziunile actuale nu vor permite atingerea obiectivului ca la finalul acestui secol temperaturile să nu crească cu mai mult de 1,5 grade Celsius faţă de epoca preindustrială.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș
Violențe în Franța: Macron cere o poziție fermă înaintea mobilizării de sâmbătă
După o altă noapte de restricții de circulație punctuale în Franța, președintele Emmanuel Macron a cerut miercuri 'fermitate' față de cei responsabili de violențe, înaintea protestelor de sâmbătă ale Vestelor Galbene și ale tinerilor, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează AFP. Vorbind din Qa
SUA: Curtea Supremă a blocat o politică a administrației Trump care vizează deținuții transgender
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a respins miercuri un recurs al administrației președintelui Donald Trump prin care se solicita permisiunea de a implementa politici mai stricte față de persoanele transgender din închisorile federale, relatează AFP. Președintele Donald Trump, care a promis în timpul campaniei sale din 2024 că va p
Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu
Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au
Serbia: Poliția a arestat șase persoane suspectate că pregăteau violențe în ziua alegerilor parlamentare
Poliția sârbă a arestat miercuri șase persoane suspectate că pregăteau violențe împotriva poliției și a oponenților politici în ziua alegerilor parlamentare, duminică, 25 octombrie, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte, transmite Reuters. Cinci persoane au fost arestate la Novi Sad, sub suspiciunea că au 'incitat și &
Spania denunță o 'ingerință străină' după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez
Ministerul de Externe spaniol a denunțat miercuri o tentativă de 'ingerință străină' după ce președintele argentinian Javier Milei, aflat în vizită la Madrid, l-a criticat marți pe
Polonia condamnă decizia orașului Liov de a onora naționaliști ucraineni din Al Doilea Război Mondial
Premierul polonez Donald Tusk a reacționat miercuri cu indignare la o decizie a orașului Liov de a dedica anul 2027 unor luptători din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial considerați responsabili pentru masacrarea polonezilor în vestul Ucrainei, relatează dpa. 'Acest lucru dăunează Ucrainei și face jocul celor care îi dore
Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa
Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar 'Identitate și democrație' (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa. Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a
Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo 'nu conțin mare lucru'
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, 'nu conțin mare lucru', relatează AFP. Witkoff a discutat cu Putin timp de aproape trei ore
UE îi cere lui Elon Musk să asigure servicii Starlink fără restricții pentru #Ucraina
Uniunea Europeană a descris miercuri informațiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ar fi dispus restricționarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina drept 'profund îngrijorătoare și incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior', relatează dpa.
#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr
Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce







