AlegeriSUA2024: Conform metodei unui istoric american, Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie
Istoricul american Allan Lichtman susţine că, în baza metodei sale de "13 chei", vicepreşedintele în exerciţiu Kamala Harris este candidatul care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie în Statele Unite ale Americii.
Într-un interviu acordat agenţiei France Presse de la reşedinţa sa din Bethesda, o suburbie a Washingtonului, Allan Lichtman a explicat procedeul său care îi permite să prezică cine va fi marele câştigător al alegerilor prezidenţiale americane la fiecare patru ani.
Această metodă a fost testată deja. De la alegerile din 1984, Lichtman - profesor de istorie la American University din Washington - a prezic corect învingătorul scrutinului prezidenţial, cu o singură excepţie.
În 2000, metoda sa de "13 chei" l-a dat învingător pe democratul Al Gore în faţa republicanului George W.Bush. Dar după nişte rezultate controversate, Bush jr. a fost ales într-un final în urma unei decizii a Curţii Supreme.
Excluzând sondajele de opinie, predicţiile sale se bazează pe o serie de afirmaţii despre actuala administraţie a lui Joe Biden şi a vicepreşedintelui său Kamala Harris.
Dacă cel puţin şase dintre aceste afirmaţii - adică "cheile" - se vor dovedi a fi greşite, atunci alegerile vor fi câştigate de către adversar, în cazul dat de către candidatul republican Donald Trump.
De exemplu, una dintre "cheile" ca partidul preşedintelui democrat să învingă în alegerile prezidenţiale este ca acesta să fi câştigat locuri la ultimele alegeri de la jumătatea mandatului.
Democraţii însă au pierdut controlul Camerei Reprezentanţilor în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din 2022, deci această "cheie" este considerată drept "falsă", înclinând balanţa spre Donald Trump.
Însă şi alte "chei" sunt favorabile candidatului republican: retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială în favoarea vicepreşedintelui său, Kamala Harris, îi face pe democraţi să-l piardă în calitate de candidat pe preşedintele "în exerciţiu", un avantaj esenţial.
În pofida optimismului generat de candidatura Kamalei Harris în partidul său, istoricul american menţionează faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile "cheii" de candidat carismatic, care, în opinia sa, nu apare decât "o dată la o generaţie", ca în cazul lui Ronald Reagan sau Franklin Roosevelt.
Toate acestea sunt deci puncte care merg spre Donald Trump, însă în ceea ce priveşte alte "chei", Kamala Harris este cea care câştigă.
De exemplu, legi importante privind mediul sau infrastructurile sub administraţia Biden bifează căsuţa "schimbare politică majoră" iniţiată de candidata aflată în prezent la putere.
Vicepreşedintele Kamala Harris câştigă de asemenea puncte şi la capitolul "absenţa unui scandal major" sau la "ieşirea din cursă" a candidatului independent Robert Kennedy Jr..
După câteva calcule, doar trei "chei" cad în buzunarul candidatului republican. Dar pentru a câştiga, el ar avea nevoie de şase.
Kamala Harris şi-ar putea oferi o nouă "cheie" în ceea ce priveşte politica internaţională, dacă administraţia Biden reuşeşte să obţină o încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în prezent în Fâşia Gaza.
"Nu-mi place să speculez, căci diavolul se ascunde în detalii, dar aceasta ar putea fi percepută drept un mare succes", a explicat Allan Lichtman.
Dar oare aceste "13 chei" nu sunt de natură speculativă?, a fost întrebat el. Bunăoară, care ar fi definiţia unui lider carismatic?
"Fac asta de 40 de ani. Cred că am auzit toate întrebările imaginabile", răspunde Allan Lichtman.
"Oare 'cheile tale nu sunt subiective?' Am evident un răspuns şi pentru asta: nu sunt, ele se bazează pe un raţionament"."Avem de-a face cu fiinţe umane. Istoricii fac tot timpul afirmaţii, dar acestea sunt supuse unor criterii stricte", subliniază el.
Pe fondul "zgomotului" politic din jur, Allan Lichtman reduce alegerile prezidenţiale la simple "voturi pentru sau împotriva atuurilor şi performanţelor partidului care ocupă Casa Albă".
Metoda sa se concentrează mai degrabă pe anii de guvernare decât pe campania electorală, căci în realitate "uităm aproape tot ce propune un candidat", afirmă Lichtman, citat de AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș
Violențe în Franța: Macron cere o poziție fermă înaintea mobilizării de sâmbătă
După o altă noapte de restricții de circulație punctuale în Franța, președintele Emmanuel Macron a cerut miercuri 'fermitate' față de cei responsabili de violențe, înaintea protestelor de sâmbătă ale Vestelor Galbene și ale tinerilor, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează AFP. Vorbind din Qa
SUA: Curtea Supremă a blocat o politică a administrației Trump care vizează deținuții transgender
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a respins miercuri un recurs al administrației președintelui Donald Trump prin care se solicita permisiunea de a implementa politici mai stricte față de persoanele transgender din închisorile federale, relatează AFP. Președintele Donald Trump, care a promis în timpul campaniei sale din 2024 că va p
Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu
Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au
Serbia: Poliția a arestat șase persoane suspectate că pregăteau violențe în ziua alegerilor parlamentare
Poliția sârbă a arestat miercuri șase persoane suspectate că pregăteau violențe împotriva poliției și a oponenților politici în ziua alegerilor parlamentare, duminică, 25 octombrie, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte, transmite Reuters. Cinci persoane au fost arestate la Novi Sad, sub suspiciunea că au
Spania denunță o 'ingerință străină' după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez
Ministerul de Externe spaniol a denunțat miercuri o tentativă de 'ingerință străină' după ce președintele argentinian Javier Milei, aflat în vizită la Madrid, l-a criticat marți pe
Polonia condamnă decizia orașului Liov de a onora naționaliști ucraineni din Al Doilea Război Mondial
Premierul polonez Donald Tusk a reacționat miercuri cu indignare la o decizie a orașului Liov de a dedica anul 2027 unor luptători din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial considerați responsabili pentru masacrarea polonezilor în vestul Ucrainei, relatează dpa. 'Acest lucru dăunează Ucrainei și face jocul celor care îi dore
Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa
Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar 'Identitate și democrație' (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa. Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a











