UE: Comisia Europeană se distanţează de arestarea fondatorului Telegram, Pavel Durov, în Franţa
Comisia Europeană (CE) s-a distanţat luni de arestarea fondatorului Telegram, Pavel Durov, spunând că "este vorba de o anchetă penală care nu are nicio legătură cu legea serviciilor digitale", cadrul european ce reglementează activitatea marilor platforme, informează EFE.
"Nu avem nimic de spus în această chestiune", a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al executivului european pentru piaţa internă.
Miliardarul rus Pavel Durov a fost arestat pe aeroportul Le Bourget din afara capitalei Paris la scurt timp după ce a aterizat cu un avion privat sâmbătă seara, în contextul în care în Franţa au fost deschise mai multe proceduri judiciare în care acesta este acuzat că nu a colaborat pentru a preveni crima organizată pe aplicaţia sa de mesagerie.
Fondatorul Telegram, cu multiple cetăţenii - rusă, franceză, emirateză -, este acuzat că nu a contribuit la stoparea traficului de droguri, a fraudei cu criptomonede sau a apologiei terorismului.
El a fost arestat în cadrul unei investigaţii preliminare a poliţiei în care se presupune că a permis comiterea unei game largi de infracţiuni pe platforma sa din cauza absenţei moderatorilor şi a lipsei de cooperare cu poliţia, a declarat o sursă din poliţia franceză pentru Reuters la sfârşitul săptămânii.
Purtătorul de cuvânt al CE a declarat pentru EFE că Telegram nu trebuie să respecte cele mai stricte prevederi ale legii serviciilor digitale deoarece a comunicat Bruxelles-ului că aplicaţia are 41 de milioane de utilizatori lunari, sub pragul de 45 de milioane stabilit de legislaţia europeană pentru marile platforme de internet.
Cu toate acestea, Telegram trebuie să respecte obligaţiile generale pe care legea serviciilor digitale le stabileşte pentru orice intermediar pe internet, precum reţelele sociale sau pieţele online. Astfel, trebuie să aibă un sistem prin care autorităţile sau utilizatorii să poată notifica existenţa conţinutului ilegal, dar nu trebuie să realizeze un raport anual anterior existenţei unei avertizări cu privire la riscurile pe care platformele le pot reprezenta pentru societate şi nici să fie supusă unui audit extern din partea unor administraţii publice sau a societăţii civile.
Potrivit Reuters, Durov se afla încă în detenţie luni şi era audiat de poliţie, conform informaţiilor apărute în presa franceză. Parisul nu a confirmat oficial arestarea sa.
Aplicaţia Telegram, cu sediul în Dubai, are aproape un miliard de utilizatori şi se bucură de o influenţă deosebită în Rusia, Ucraina şi în fostele republici sovietice.
Durov a părăsit Rusia în 2014, după ce a refuzat să se conformeze cererilor autorităţilor de a închide comunităţi ale opoziţiei politice pe platforma de socializare VKontakte, Facebook-ul rusesc, pe care a fondat-o şi pe care a vândut-o de atunci. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Germania: Merz califică drept un 'dezastru' rezultatul CDU în scrutinul regional din Mecklenburg-Pomerania Inferioară
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un 'dezastru' rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP. În același timp, el a promis accelereze reformele - în calitate de lider al CDU și de cancelar - pe
Alegeri în Germania: Extrema stângă, în frunte la scrutinul regional din Berlin (exit-poll)
Partidul de extremă-stânga Die Linke era creditat cu cele mai multe voturi la alegerile regionale desfășurate duminică în Berlin, conform sondajelor la ieșirea de la urne, relatează Reuters, care precizează că formațiunea ar avea nevoie, totuși, de parteneri pentru a prelua conducerea primăriei capitalei Germaniei, în premieră de la reunificarea din
Alegeri în Germania: Partidul de extremă-dreapta AfD conduce în sondajele de la ieșirea de la urne în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară
Partidul german de extremă-dreapta AfD era creditat cu cele mai multe voturi la scrutinul de duminică din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară din nord-estul țării, conform sondajelor de la ieșirea de la urne, relatează Reuters, care precizează că este, totuși, puțin probabil ca această formațiune să ajungă la guvernare, întrucât celelalte partide excl
Israelul anunță că un comandant Hamas și doi presupuși atacatori de la 7 Octombrie au fost uciși în Fâșia Gaza
Armata israeliană a anunțat duminică uciderea a trei membri ai mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, inclusiv doi indivizi despre care se susține că ar fi fost implicați în masacrul din 7 octombrie 2023 din Israel, relatează dpa. Printre cei uciși s-a numărat și un comandant Hamas, conform informațiilor furniza
Trump a declarat pentru Fox News că rebelii houthi din Yemen au fost de acord să nu atace SUA
Președintele american Donald Trump susține că rebelii houthii pro-iranieni din Yemen, care au lansat atacuri asupra Arabiei Saudite, au fost de acord să nu atace Statele Unite, potrivit unui reporter Fox News, citat de AFP. 'Președintele a declarat că Statele Unite sunt în contact constant cu (rebelii) houthi și că aceștia au fost de
Trump plănuiește un post militar în Arcul său de Triumf din Washington
Monumentalul Arc de Triumf pe care Donald Trump dorește să-l construiască pe un sit istoric din Washington va servi și ca bază militară pentru drone și lunetiști, a anunțat duminică președintele SUA, relatează AFP și Reuters. 'Am fost de acord să transformăm magnificul Arc de Triumf (...) într-un complex militar/arc de triumf de primă clasă', a t
Meloni anunță că Italia va interzice vălul în școli și va limita numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregătește să interzică acoperirea feței în școli și să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-și orientarea de dreapta în cadrul unui eveniment pentru tineret organizat de partidul său, relatează dpa. Italia se numără printre țările europene cele mai expuse la sosiri
Președintele israelian Isaac Herzog grațiază un fost soldat care a ucis un palestinian rănit
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a grațiat un fost soldat israelian condamnat pentru omor prin imprudență în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecțiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituții de presă din Israel, conform AFP. Într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat soli
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
Cel puțin patru persoane, între care copii, au fost ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev, au anunțat duminică autoritățile ucrainene, relatează AFP. 'Un copil rănit într-un atac inamic în districtul Vîșhorod a murit în spital. Numărul persoanelor ucise în regiunea Kiev a crescut la patru
Coreea de Nord a lansat o a doua rachetă la câteva ore distanță în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcția Mării Japoniei, la doar câteva ore după lansarea unui alt proiectil, a relatat agenția de știri Yonhap, citând armata sud-coreeană, relatează AFP și Reuters. La doar trei ore după lansarea unei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre Ma
Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condițiile Teheranului, a informat duminică agenția de știri iraniană Irna, preluată de dpa. Dacă ac
Cuba restabilește parțial alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală
Cuba a restabilit parțial sâmbătă alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală, a șaptea de la începutul anului, în contextul unei grave crize energetice pe insula comunistă sub presiunea Statelor Unite, relatează duminică AFP. Autoritățile au avertizat însă că întreruperile de curent persistă din cauza unu
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în largul coastei sale de est
Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică în direcția mării, în largul coastei sale de est, a anunțat Ministerul japonez al Apărării, relatează Reuters și AFP. Ministerul sud-coreean al Apărării a anunțat la rândul său că Phenianul a lansat un proiectil neidentificat. Postul public de televiziune japonez NHK a preciz
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în vizită în Statele Unite, în perioada 20-24 septembrie
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va efectua, în perioada 20-24 septembrie 2026, o vizită în Statele Unite ale Americii, cu întrevederi la New York, Boston și Washington, informează duminică un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Alegeri regionale în Germania, un nou test pentru cancelarul Friedrich Merz
Aproape patru milioane de alegători germani se prezintă duminică la urne pentru două alegeri regionale - în Berlin şi landul Mecklenburg - Pomerania Occidentală, unde avansul extremei drepte şi al stângii radicale ar putea provoca noi tulburări la Berlin şi l-ar putea afecta pe cancelarul Friedrich Merz, deja foarte slăbit pe scena politică, relatează AFP.














