Iran: Preşedintele Masoud Pezeshkian şi-a prezentat guvernul spre aprobare în parlament
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian i-a prezentat duminică parlamentului spre aprobare pe membrii guvernului său, care include o femeie şi un diplomat deschis către Occident, relatează AFP.
Şeful parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a anunţat numele celor 19 membri ai cabinetului în timpul unei sesiuni transmise în direct la televiziunea de stat.
Parlamentul urmează să înceapă examinarea listei de candidaţi luni şi să îi supună la vot începând de sâmbătă.
În contextul tensiunilor sporite dintre Iran şi aliaţii săi, pe de o parte, şi Israel, pe de altă parte, pe fondul războiului din Fâşia Gaza, Pezeshkian l-a nominalizat pe Abbas Araghchi, un diplomat de carieră în vârstă de 61 de ani, pentru postul de ministru de externe.
Cunoscut pentru deschiderea sa către Occident, Araghchi a jucat un rol-cheie în încheierea de către Iran a acordului nuclear internaţional în 2015 la Viena, care a fost torpilat trei ani mai târziu de decizia Statelor Unite de a se retrage din înţelegere.
Pezeshkian a numit o femeie, Farzaneh Sadegh, absolventă în urbanism şi care a deţinut funcţii de răspundere în Ministerul Locuinţelor, în postul de ministru al drumurilor şi dezvoltării urbane.
Dacă va fi aprobată, ea ar fi a doua femeie iraniană care deţine un post ministerial de la înfiinţarea Republicii Islamice în 1979.
Pezeshkian l-a ales, de asemenea, pe generalul Eskandar Momeni, comandant de poliţie şi fost membru al Gărzilor Revoluţionare, armata ideologică a Republicii Islamice, ca ministru de interne.
El îl propune la Ministerul Apărării pe generalul Aziz Nassirzadeh, fostul comandant al Forţelor Aeriene şi adjunctul şefului Statului Major al forţelor armate din 2021.
În Iran, votul de încredere se acordă de la ministru la ministru, şi nu întregului guvern. Nu există o funcţie de prim-ministru.
Masoud Pezeshkian a fost ales la începutul lunii iulie într-un scrutin prezidenţial anticipat după moartea lui Ebrahim Raisi, ucis într-un accident de elicopter în mai.
El a pledat pentru o deschidere mai mare a Iranului către lume şi a promis să reînvie acordul nuclear, în contextul în care retragerea Statele Unite a fost însoţită de o revenire a sancţiunilor dure.
Dar preşedintele Iranului are puteri limitate: el este responsabil pentru implementarea, în fruntea guvernului, a principalelor linii politice stabilite de ayatollahul Khamenei, actualul şef al statului şi factorul de decizie final în probleme strategice.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump se va întâlni, în marja summitului NATO, cu omologii ucrainean și sirian
Președintele american Donald Trump se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja summitului NATO de la Ankara din 7-8 iulie, prilej cu care va pleda pentru încheierea războiului din Ucraina, a declarat duminică o oficialitate de la Washington, transmite Reuters. Trump urmează să sosească marți la A
Netanyahu afirmă că sate creștine din sudul Libanului au cerut să fie anexate de Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat duminică, la postul american Fox News, că unele sate creștine din sudul Libanului ''au cerut să fie anexate'' de Israel, pentru a fi protejate contra organizației proiraniene Hezbollah, transmite AFP. Printre ''satele creștine din Liban, unele chiar au cerut să fie anexat
Polonia: Un conflict politic a izbucnit din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru #Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziție poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără cunoștința parlamentului sau a președintelui țării, transmite dpa. Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat în opoziție, a declarat că Polonia avea
Șeful diplomației germane îl critică pe omologul turc pentru comentariile sale despre Israel
Ministrul de externe german Johann Wadephul a criticat duminică comentariile făcute recent de omologul său turc Hakan Fidan cu privire la Israel, spunând că acestea sunt ''absolut nepotrivite'', transmite dpa. Șeful diplomației israeliene Gideo
SUA250/Administrația Trump minimalizează o defilare a militanților pentru supremația albilor
Secretarul pentru afaceri interne din administrația Trump, Doug Burgum, a relativizat duminică defilarea a câtorva sute de militanți pentru supremația albilor, desfășurată la Washington, cu ocazia celebrării a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, el subliniind importanța libertății de exprimare în democrația americană, transmite France P
Emmanuel Macron este așteptat la Damasc, potrivit președinției siriene
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat în Siria, a anunțat duminică președinția siriană, fără a preciza data vizitei sale, care va fi prima a unui lider dintr-o putere occidentală de la sosirea la putere, la finalul lui 2024, a președintelui Ahmed al-Sharaa, transmit AFP și Reuters. De asemenea, aceasta va fi prima vizită a u
Israelul a desemnat oficial o ambasadoare în Slovenia
Ministerul de Externe israelian a oficializat duminică desemnarea unei ambasadoare în Slovenia, la o lună după anunțul privind deschiderea primei sale ambasade în această țară, care s-a dotat recent cu un guvern conservator, transmite AFP. ''Guvernul israelian a aprobat cu unanimitate, duminică, propunerea ministrului aface
Rusia a doborât 71 de drone ucrainene, iar Kievul 112 drone rusești
Apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât în cursul nopții de sâmbătă spre duminică 71 de drone ucrainene deasupra a trei regiuni rusești și a peninsulei Crimeea, anexată în 2014, informează EFE. 'În timpul nopții, între orele 20:00 pe 4 iulie și 07:00 pe 5 iulie, sistemele de apărare active au distrus 71
Conferința partidului Alternativa pentru Germania (AfD) continuă la Erfurt
Conferința partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cel mai mare partid de opoziție din Germania, a continuat duminică în orașul Erfurt din estul țării cu videoclipuri despre viitoarele alegeri care vor avea loc în septembrie în landurile estice Saxonia-Anhalt, Mecklenburg-Pomerania Occidentală și în orașul-land Berlin,
Turcia: Poliția a arestat zeci de activiști și politicieni critici la adresa NATO
Poliția turcă a arestat duminică zeci de activiști ai partidelor de opoziție și ai organizațiilor de stânga critice la adresa NATO, în contextul măsurilor stricte de securitate adoptate de autorități înainte de summitul Alianței Nord-Atlantice care va începe marți la Ankara, informează EFE. Potrivit ziarului Cumhuriyet,
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat lansarea unei rachete de croazieră de pe o navă de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat lansarea unei rachete de croazieră de pe nava de război Kang Kon, avariată în timpul unei lansări eșuate anul trecut, a afirmat duminică agenția de stat KCNA, în contextul planurilor autorităților de a dota marina cu armament nuclear, transmite EFE. Testele au avut loc vineri și au incl
SUA: Cel puțin opt persoane, inclusiv patru copii, au fost împușcate în Coney Island (ABC News)
Cel puțin opt persoane, între care patru copii, au fost împușcate în seara zilei de 4 Iulie în Coney Island din Brooklyn, New York, a relatat ABC News duminică, citând Departamentul de Poliție al orașului New York (NYPD), conform Reuters. Agenția britanică de presă precizează că nu a putut verifica imediat relatar
Iran: Zeci de mii de participanți la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei săvârșită în a doua zi a funeraliilor publice
Iranul a organizat duminică slujba de înmormântare pentru fostul său lider suprem asasinat, Ali Khamenei, la care au participat zeci de mii de persoane, inclusiv înalți oficiali ai țării, în a doua zi a funeraliilor publice în care au răsunat apeluri la răzbunare împotriva Statelor Unite și a Israelului, transmite EFE.
Ministrul german al apărării avertizează asupra legăturilor formațiunii AfD de extremă dreapta cu Moscova
Ministrul german al apărării Boris Pistorius dorește să împiedice partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) să aibă acces la informații clasificate în cazul în care ar intra la guvernare, informează duminică dpa. Boris Pistorius a invocat legăturile strânse ale acestui partid cu Rusia, afirmând
SUA250 / Trump a numit SUA o 'capodoperă a istoriei umanității'
La capătul unor ceremonii pentru a 250-a aniversare a SUA, perturbate de condițiile meteo de la Washington, președintele Donald Trump a lăudat sâmbătă Statele Unite, pe care le-a numit 'capodoperă a istoriei umanității', și și-a reluat atacurile împotriva adversarilor săi politici, pe care i-a etichetat drept 'comuniști', relatează AFP.














