Consiliul Europei cere Germaniei să ia măsuri mai ferme împotriva traficului de persoane
Experţii Consiliului Europei au cerut Germaniei să ia măsuri mai ferme împotriva traficului de persoane, într-un raport publicat vineri, citat de dpa.
Autorităţile germane trebuie să-i pedepsească pe traficanţi într-un mod mai eficient şi să le acorde victimelor ajutor şi compensaţii mai substanţiale, potrivit raportului.
Traficul de persoane alimentează mai ales prostituţia, dar a crescut şi numărul persoanelor exploatate în relaţii de muncă, notează raportul, referindu-se la ample anchete desfăşurate în sectorul industriei de prelucrare a cărnii şi cel al distribuţiei de băuturi.
Consiliul Europei a constatat şi unele evoluţii pozitive de la ultima evaluare privind Germania, crescând semnificativ numărul celor condamnaţi pentru trafic de persoane, deşi stârnesc preocupare aspecte ca numărul mare de sentinţe cu suspendare şi durata excesivă a procedurilor legale.
CoE a criticat de asemenea compensaţiile prea mici acordate victimelor.
Potrivit autorităţilor germane, traficul de persoane este foarte greu de detectat şi un mare număr de cazuri nu ajung probabil să fie raportate.
Majoritatea victimelor provin din Germania, Europa de est şi de sud-est; acestea sunt forţate să se prostitueze sau să lucreze în condiţii similare exploatării, după ce li se promit locuri de muncă legale şi bine plătite.
În cea mai mare parte, acest lucru este cauzat de lipsa de perspective şi de situaţia de sărăcie a victimelor şi de cererea de prostituţie şi mână de lucru ieftină, notează autorii raportului. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marea Britanie anunță un nou program european pentru dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune
Guvernul britanic a anunțat miercuri că va prelua conducerea unei coaliții de 12 țări europene pentru a dezvolta următoarea generație de rachete cu rază lungă de acțiune destinate să protejeze Europa, transmite AFP. Prim-ministrul demisionar Keir Starmer urmează să dezvăluie detaliile acestui program miercuri, în cadrul summitului NATO de la Anka
Guvernul spaniol se declară calm în fața noilor amenințări ale lui Trump la adresa Madridului
Guvernul spaniol a dat asigurări miercuri că primește cu 'calm și normalitate' noile acuzații la adresa Spaniei din partea președintelui american Donald Trump, care, pe marginea summitului NATO de la Ankara, a spus că țara iberică 'este o cauză pierdută' și a cerut ruperea tuturor relațiilor comerciale, informează EFE. În urma acestor dec
Drone ucrainene au lovit 19 petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' a Rusiei în 72 de ore, potrivit Kievului
Dronele ucrainene au lovit în ultimele 72 de ore 19 petroliere și un cargobot din așa-numita 'flotă fantomă', utilizată de Rusia pentru a ocoli sancțiunile la exportul de hidrocarburi și al produselor provenind din teritoriile ocupate ale Ucrainei, a anunțat miercuri șeful Forțelor de drone ucrainene, Robert Brovdi, citat de EFE. Comandantul ucra
Președintele Poloniei susține extinderea conductei de combustibil a NATO către flancul estic
Președintele Poloniei Karol Nawrocki a declarat miercuri că va încerca să extindă rețeaua de conducte de combustibil a NATO până pe flancul estic al Alianței, abordând ceea ce oficialii militari consideră a fi una dintre cele mai mari provocări în cazul unui conflict cu Rusia, informează Reuters. Dacă va fi implementată, extinderea cond
Rusia încearcă să bruieze sistemul Starlink al lui Elon Musk pentru a contracara atacurile ucrainene cu drone
Forțele ruse încearcă să contracareze atacurile ucrainene cu drone cu rază medie de acțiune prin camuflarea transporturilor și instalarea unor sisteme puternice de bruiaj pentru a perturba sistemul de internet prin satelit Starlink al lui Elon Musk, au declarat pentru Reuters comandanți și piloți ucraineni de drone. Dezvoltarea de către Kiev a dronelor
Donald Trump spune că este supărat pe NATO și anunță că a ordonat întreruperea tuturor schimburilor comerciale cu Spania
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, la Ankara, că este supărat pe NATO, că SUA au fost tratate nedrept în cadrul Alianței Atlantice și a anunțat totodată că i-a ordonat secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, să întrerupă toate schimburile comerciale cu Spania, numind Madridul un 'partener teribil' în NATO.
Prim-ministrul Bulgariei avertizează despre o posibilă escaladare nucleară rusă în Ucraina
Prim-ministrul bulgar, fostul general Rumen Radev, considerat prorus, a avertizat miercuri la Ankara, înainte de începerea celei de-a doua zile a summitului NATO, despre o posibilă escaladare nucleară a Rusiei în Ucraina, informează EFE. 'Occidentul, în ansamblu, a încercat să obțină o victorie convențională asupra celei mai m
Irak: Mii de participanți la procesiunea funerară a lui Khamenei la Najaf
Persoane îndoliate au mărșăluit miercuri prin orașul sfânt Najaf din Irak în urma sicriului liderului suprem iranian ucis, ayatollahul Ali Khamenei, în cadrul procesiunilor funerare de șase zile care, după ce au atras mulțimi uriașe în Iran, au continuat peste graniță, relatează Reuters. Oameni care purtau portrete mari ale defunc
Ungaria consideră #Ucraina o victimă a agresiunii ruse, dar nu îi va trimite arme
Premierul Ungariei, conservatorul Peter Magyar, a reiterat miercuri, la Ankara, că țara sa 'nu va trimite arme sau trupe' în Ucraina, deși consideră că această țară este victima unei agresiuni brutale din partea Rusiei, relatează EFE. 'Pentru guvernul Ungariei, Ucraina este victima, iar Rusia este un agresor brutal, iar Ucraina are dreptul să
Grecia cere respectarea sensibilităților tuturor aliaților în ceea ce privește vânzarea de avioane F-35 către Turcia
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut miercuri, la sosirea sa la summitul liderilor NATO de la Ankara, să fie luate în considerare 'sensibilitățile' tuturor aliaților atunci când se analizează vânzarea de avioane de vânătoare americane F-35 avansate către Turcia, informează EFE. 'NATO este o alianță care trebuie să
#Ucraina atacă rafinării rusești în regiunile Saratov și Tatarstan
Kiev/Moscova, 8 iul /Agerpres/ - Ucraina a atacat în cursul nopții de marți spre miercuri rafinării rusești în regiunile Saratov și Tatarstan (în zona fluviului Volga), potrivit unor conturi de social media, precum și media ruse și ucrainene, citate de EFE. Canalul ucrainean Exilenova+, specializat în informații despre atacurile cu dron
Președintele ales al Columbiei denunță o tentativă de 'lovitură de stat' din partea șefului de stat în exercițiu
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, l-a acuzat marți pe șeful de stat în exercițiu Gustavo Petro de plănuirea unei lovituri de stat și a ordonat forțelor armate să 'protejeze' democrația și să nu respecte niciun alt ordin din partea președintelui la final de mandat, relatează AFP și dpa. Abelardo de la Espriella, politician
Ministrul de externe ucrainean insistă că țara sa are nevoie de mai mult ajutor pentru apărarea antiaeriană
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, și-a informat omologii din Consiliul NATO-Ucraina, desfășurat la Ankara pe marginea summitului Alianței Atlantice, despre consecințele ultimelor atacuri rusești și a insistat că Ucraina are nevoie de mijloace pentru a se apăra împotriva rachetelor balistice rusești, informează miercuri EFE. 'Apărar
Kuweitul denunță atacurile iraniene 'repetate' asupra teritoriului său
Kuweitul a condamnat miercuri atacurile iraniene asupra teritoriului său, spunând că acestea subminează eforturile de dezescaladare din regiune, după ce Teheranul a revendicat responsabilitatea pentru atacurile împotriva bazelor americane din Kuweit și Bahrain, relatează AFP. Ministerul de Externe kuweitian a publicat un comunicat în
Groenlanda 'nu este de vânzare', reiterează premierul danez într-o reacție la declarațiile lui Donald Trump
'Groenlanda nu este, desigur, de vânzare', a reiterat miercuri șefa guvernului danez Mette Frederiksen într-o declarație făcută pe marginea summitului NATO de la Ankara, într-o reacție la noile declarații ale președintelui american Donald Trump, relatează AFP. 'L-am ascultat pe președintele american ieri (marți) și cred că












