Rusia subliniază legăturile puternice cu Iranul, în timp ce Putin l-a sunat pe preşedintele interimar iranian
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi, pe care l-a elogiat ca pe un "prieten adevărat" al Moscovei şi "un politician remarcabil", relatează Reuters şi AFP.
Kremlinul a precizat că Putin a transmis condoleanţe preşedintelui interimar Mohammad Mokhber şi întregului popor iranian în legătură cu moartea lui Raisi în accidentul de elicopter, elogiindu-l pe Raisi ca pe un "partener de încredere care a adus o contribuţie personală inestimabilă" în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. .
"Cele două părţi şi-au subliniat dorinţa reciprocă de a continua să consolideze într-un mod consecvent interacţiunea cuprinzătoare ruso-iraniană în beneficiul popoarelor celor două ţări", a precizat Kremlinul în comunicatul său despre convorbirea Putin-Mokhber.
Agenţia oficială de presă RIA Novosti l-a citat pe Serghei Şoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, declarând că Moscova ar putea ajuta Iranul în ancheta privind accidentul.
De la declanşarea războiului în Ucraina, Rusia a făcut o serie de paşi pentru a-şi consolida legăturile politice, comerciale şi militare cu Iranul într-o relaţie tot strânsă pe care SUA şi Israelul o privesc cu îngrijorare.
Ministerul rus de Externe a declarat în ianuarie că un nou tratat interstatal care reflectă "creşterea fără precedent" a legăturilor dintre Rusia şi Iran este în etapa de finalizare şi se aşteaptă ca Moscova şi Teheranul să-l semneze în curând.
Putin a purtat cinci ore de discuţii cu Raisi la Kremlin în decembrie şi vorbise cu acesta la telefon în martie şi aprilie, potrivit site-ului Kremlinului.
La fel ca şi Coreea de Nord, al cărei lider Kim Jong Un s-a întâlnit cu Putin în Orientul Îndepărtat al Rusiei în septembrie trecut, Iranul este un inamic declarat al SUA şi poate furniza Moscovei echipamente militare pentru războiul său în Ucraina, unde Rusia a folosit pe scară largă drone iraniene.
Ministrul adjunct de externe al Rusiei a declarat luni că Moscova se aşteaptă ca toate acordurile anterioare cu Iranul să fie puse în aplicare, a relatat agenţia de ştiri de stat RIA Novosti.
Kremlinul a declarat că Putin a vorbit cu ambasadorul Iranului la Moscova duminică seara târziu, după ce a aflat despre prăbuşirea elicopterului.
Putin i-a transmis, de asemenea, condoleanţe liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
"Seyed Ebrahim Raisi a fost un politician remarcabil, a cărui întreagă viaţă a fost dedicată slujirii Patriei", a spus Putin în mesajul său."Ca un prieten adevărat al Rusiei, a avut o contribuţie personală nepreţuită la dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate între ţările noastre şi a depus mari eforturi pentru a le aduce la nivelul de parteneriat strategic", a afirmat Putin.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i
Președintele finlandez și premierul norvegian au discutat la telefon cu Putin despre războiul din #Ucraina
Președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au avut marți o convorbire telefonică 'sinceră și substanțială' cu președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, a anunțat cabinetul președintelui finlandez într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Liderii occidentali au evitat î
Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic
Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces. Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islam
#Ucraina a doborât numai două din cele 16 rachete balistice lansate de Rusia în atacul de noaptea trecută
Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ținte la Kiev și în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pa
China va trimite 'emisari speciali' în zonele de conflict pentru a 'impulsiona dialogul'
China a asigurat marți că 'urmărește cu mare atenție' situația din Golful Persic, Marea Roșie și Cornul Africii și a anunțat că va trimite în curând emisari speciali în țările din aceste regiuni pentru a impulsiona contactele și dialogul, relatează agențiile Reuters și EFE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,
Alegeri intermediare în SUA: Justiția respinge cererea lui Trump de anulare a 20.000 de voturi prin corespondență
O curte federală de apel a respins luni o cerere a administrației președintelui american Donald Trump ca în statul California să nu fie numărate aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență ale unor persoane pe care administrația președintelui republican le suspectează că nu sunt cetățeni americani, relatează agenția EFE. Instanța nu s-a pron
Companii militare și infrastructuri de transport ucrainene vizate de un nou atac rusesc, potrivit Moscovei
Armata rusă a atacat în noaptea de luni spre marți cu rachete și drone companii ale complexului militar-industrial ucrainean și infrastructuri de transport și logistice la Kiev, Harkov și Odesa, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de agenția EFE. 'Forțele Armate ruse au lansat noaptea trecută un atac masiv cu armament de înaltă pr
Japonia: Oficiali niponi s-au întâlnit cu jurnalistul japonez reținut pentru spionaj în Rusia
Oficiali japonezi s-au întâlnit cu jurnalistul nipon reținut în Rusia pentru prima dată de la arestarea sa sub suspiciunea de spionaj, a anunțat luni seara Ministerul japonez de Externe, relatează marți AFP. Reprezentanții ambasadei Japoniei în Rusia 'au realizat un interviu consular' cu jurnalistul și au confirmat că acesta nu
Iordania a întreprins lovituri aeriene în sudul Siriei după atacul împotriva unei biserici ortodoxe
Iordania a întreprins luni lovituri aeriene care au făcut cel puțin șase morți în sudul Siriei, prin care a vizat ținte 'teroriste' după atacul ucigaș împotriva unei biserici ortodoxe
Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie; Netanyahu, la testul votului
Israelienii au început să voteze marți în cadrul primelor alegeri parlamentare de după 7 Octombrie, o competiție strânsă cu aspect de referendum pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o țară fracturată, relatează AFP. Aceste alegeri au loc pe fondul unor critici internaționale tot mai mari la adresa desfășurării războiului î
O judecătoare suspendă proiectul terenului de golf al lui Trump din Washington până la o nouă notificare
O judecătoare federală americană a suspendat luni până la o nouă notificare orice noi defrișări de pe parcursul unui teren de golf din Washington, unul dintre proiectele de renovare din capitala SUA susținute de președintele Donald Trump, după ce sute de copaci au fost deja tăiați, relatează AFP. 'Instanța interzice guvernului să îndepărteze sa














