Robert Fico poate vorbi, dar starea sa rămâne critică, afirmă preşedintele ales slovac Pellegrini
Premierul slovac Robert Fico, rănit grav după tentativa de asasinat de miercuri, poate vorbi, dar starea este în continuare "foarte critică", a declarat preşedintele ales a Slovaciei, Peter Pellegrini, după ce l-a vizitat la spital şi a avut un scurt dialog cu el, relatează agenţiile TASR şi EFE.
"Mi s-a permis să vorbesc cu el doar câteva minute, întrucât în starea în care se află are nevoie de calm şi odihnă", a declarat Pellegrini, un vechi aliat al lui Fico ce a câştigat alegerile prezidenţiale din aprilie şi urmează să preia luna viitoare postul de preşedinte ocupat în prezent de liberala Zuzana Caputova.
"Orele şi zilele următoare vor fi cele mai dificile şi importante" pentru Fico, a adăugat Pellegrini, adresându-se presei la spitalul F.D. Roosevelt din oraşul Banska Bystrica, unde Fico este internat după ce un bărbat în vârstă de 71 de ani nemulţumit de politicile noului premier a tras miercuri cu un pistol asupra acestuia la ieşirea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova.
"Şeful guvernul a trecut cu puţin pe lângă moarte, pentru că dacă gloanţele ar fi ajuns doar la câţiva centimetri de locul unde au pătruns, am fi vorbit despre alte lucruri", a explicat preşedintele ales.
El a mai spus că a vorbit cu Fico despre cât de fericit este că a supravieţuit atacului şi i-a urat o însănătoşire grabnică. În urma unei intervenţii chirurgicale ce a durat cinci ore, medicii au reuşit să-i oprească hemoragia provocată de un glonţ care i-a străpuns stomacul.
Preşedintele ales Peter Pellegrini şi-a reiterat apelul de încetare a comportamentelor radicalizate şi pline de ură, manifestate mai ales după ce el şi Fico, politicieni conservatori cu tendinţe eurosceptice, au câştigat alegerile şi sunt contestaţi de opoziţia pro-occidentală. "Este important pentru noi să ne dăm seama, în întreaga ţară şi indiferent de opiniile noastre politice, religie sau orice altceva, că am depăşit o linie roşie în Slovacia, o linie care niciodată nu a fost trecută de când ţara noastră s-a format", a îndemnat viitorul preşedinte.
Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani, un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale, este arestat şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său. Mai mult, suspectul a spus că este mândru de atacul său armat şi a pretins că dorea dorea să-i facă rău lui Fico, nu să-l ucidă.
El a fost pus sub acuzare pentru "tentativă de crimă cu premeditare", a anunţat ministrul de interne Sutaj Estok. Acesta din urmă a mai precizat că suspectul a acţionat singur, ca un "lup solitar", participase anterior la mai multe proteste antiguvernamentale, în prezent nu este membru al niciunui grup radicalizat, de dreapta ori de stânga, şi dată fiind natura individuală a atacului şi radicalizarea de pe reţelele de socializare poliţia nu a putut să-l detecteze.
Tot potrivit ministrului Sutaj Estok, autorul atentatului era "foarte implicat în acţiunile politice" şi motivele pentru care a recurs la atacul armat par să fi fost dezacordul său faţă de hotărârile premierului Fico de a sista sprijinul militar pentru Ucraina, precum şi de a desfiinţa procuratura anticorupţie şi de a lichida televiziunea publică, pe aceste două instituţii din urmă şeful guvernului acuzându-le de partizanat politic împotriva lui.
Premierul Robert Fico, un social-democrat de orientare conservatoare şi apropiat de premierul ungar Viktor Orban, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie format din partidul său Smer-SD, încă un partid social-democrat, Hlas (Vocea), şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS). În vârstă de 59 de ani, el a deţinut anterior funcţia de prim-ministru între 2006 şi 2010 şi între 2012 şi 2018.
Robert Fico, la fel ca omologul său ungar, cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi se pronunţă împotriva furnizării de ajutor militar Kievului, ajutor pe care l-a sistat de îndată ce a preluat conducerea guvernului, după ce Slovacia oferise până atunci Ucrainei mari cantităţi de arme şi muniţii. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i
Președintele finlandez și premierul norvegian au discutat la telefon cu Putin despre războiul din #Ucraina
Președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au avut marți o convorbire telefonică 'sinceră și substanțială' cu președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, a anunțat cabinetul președintelui finlandez într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Liderii occidentali au evitat î
Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic
Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces. Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islam
#Ucraina a doborât numai două din cele 16 rachete balistice lansate de Rusia în atacul de noaptea trecută
Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ținte la Kiev și în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pa
China va trimite 'emisari speciali' în zonele de conflict pentru a 'impulsiona dialogul'
China a asigurat marți că 'urmărește cu mare atenție' situația din Golful Persic, Marea Roșie și Cornul Africii și a anunțat că va trimite în curând emisari speciali în țările din aceste regiuni pentru a impulsiona contactele și dialogul, relatează agențiile Reuters și EFE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,
Alegeri intermediare în SUA: Justiția respinge cererea lui Trump de anulare a 20.000 de voturi prin corespondență
O curte federală de apel a respins luni o cerere a administrației președintelui american Donald Trump ca în statul California să nu fie numărate aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență ale unor persoane pe care administrația președintelui republican le suspectează că nu sunt cetățeni americani, relatează agenția EFE. Instanța nu s-a pron
Companii militare și infrastructuri de transport ucrainene vizate de un nou atac rusesc, potrivit Moscovei
Armata rusă a atacat în noaptea de luni spre marți cu rachete și drone companii ale complexului militar-industrial ucrainean și infrastructuri de transport și logistice la Kiev, Harkov și Odesa, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de agenția EFE. 'Forțele Armate ruse au lansat noaptea trecută un atac masiv cu armament de înaltă pr
Japonia: Oficiali niponi s-au întâlnit cu jurnalistul japonez reținut pentru spionaj în Rusia
Oficiali japonezi s-au întâlnit cu jurnalistul nipon reținut în Rusia pentru prima dată de la arestarea sa sub suspiciunea de spionaj, a anunțat luni seara Ministerul japonez de Externe, relatează marți AFP. Reprezentanții ambasadei Japoniei în Rusia 'au realizat un interviu consular' cu jurnalistul și au confirmat că acesta nu
Iordania a întreprins lovituri aeriene în sudul Siriei după atacul împotriva unei biserici ortodoxe
Iordania a întreprins luni lovituri aeriene care au făcut cel puțin șase morți în sudul Siriei, prin care a vizat ținte 'teroriste' după atacul ucigaș împotriva unei biserici ortodoxe
Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie; Netanyahu, la testul votului
Israelienii au început să voteze marți în cadrul primelor alegeri parlamentare de după 7 Octombrie, o competiție strânsă cu aspect de referendum pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o țară fracturată, relatează AFP. Aceste alegeri au loc pe fondul unor critici internaționale tot mai mari la adresa desfășurării războiului î














