Credibilitatea lui Michael Cohen, pusă sub semnul întrebării de avocaţii lui Trump în procesul fostului preşedinte
Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, s-a confruntat marţi cu întrebări agresive din partea avocaţilor apărării candidatului republican la preşedinţie, care au încercat să submineze mărturia lui Cohen potrivit căreia Trump ar fost implicat într-o schemă de plăţi ascunse către o actriţă de filme pentru adulţi, relatează Reuters.
Avocatul lui Trump, Todd Blanche, s-a folosit chiar de declaraţiile lui Cohen pentru a crea o imagine a unui trădător care a trecut de la venerarea fostului preşedinte la insultarea lui, numindu-l pe Trump un "dictator nesimţit" şi un "misogin necioplit din desene animate".
Cohen, care a petrecut mai mult de un deceniu lucrând pentru Trump, a răspuns deja la întrebările procurorilor timp de aproximativ nouă ore în boxa martorilor luni şi marţi.
El a declarat sub jurământ că Trump i-a ordonat să o plătească pe vedeta de filme porno Stormy Daniels în 2016 pentru a ţine sub tăcere o presupusă relaţie sexuală pe care Trump a avut-o cu aceasta în 2006, pentru a nu-i afecta campania prezidenţială, iar apoi a aprobat un plan de rambursare a banilor către Cohen printr-o serie de facturi false.
Însă trecutul lui Cohen - a ispăşit o pedeapsă într-o închisoare federală pentru diverse infracţiuni, inclusiv că ar fi minţit sub jurământ - le-a oferit avocaţilor lui Trump o ţintă clară, imediat ce au putut să îl interogheze pe Cohen.
După aproximativ două ore de interogatoriu, Blanche încă nu îl întrebase pe Cohen despre plata celor 130.000 de dolari aflaţi în centrul dosarului, în schimb a analizat metodic declaraţiile publice ale lui Cohen despre Trump de-a lungul anilor pentru a sublinia transformarea sa din angajat loial al lui Trump în duşmanul său şi un model de înşelăciune.
Blanche a sugerat, de asemenea, că Cohen a fost motivat de bani, răzbunare şi notorietate mai degrabă decât de dreptate, întrebându-l despre milioanele de dolari pe care le-a câştigat din publicarea a două memorii şi milioanele de abonaţi la podcast-ul său anti-Trump.
Apărarea le-a arătat juraţilor imagini cu obiecte despre Trump aflate la vânzare pe site-ul lui Cohen, inclusiv căni cu mesajul "Trimite-l la închisoare, nu la Casa Albă".
Cohen este martorul vedetă al acuzării în acest proces istoric cu puternice mize politice, care a început pe 15 aprilie şi care pare să se apropie de sfârşit, după ce procurorii i-au spus marţi judecătorului că Cohen va fi ultimul lor martor. Interogatoriul său va fi reluat joi, după o zi liberă programată pentru miercuri în proces. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În orașul ucrainean Oleșki a intrat în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Localnicii pentru care a intervenit Prima Doamnă a Statelor Unite, cu sprijinul papei Leon, erau amenințați grav de foamete, de lipsa apei și a m
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i
Președintele finlandez și premierul norvegian au discutat la telefon cu Putin despre războiul din #Ucraina
Președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au avut marți o convorbire telefonică 'sinceră și substanțială' cu președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, a anunțat cabinetul președintelui finlandez într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Liderii occidentali au evitat î
Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic
Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces. Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islam














