SUA: Pentru Departamentul de Stat, remanierea militară din Rusia arată că Putin este "disperat"
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că preşedintele Vladimir Putin este "disperat" în faţa costurilor războiului din Ucraina, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, notează AFP.
"Acesta este încă un indiciu al dorinţei disperate a lui Putin de a continua războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, în pofida faptului că reprezintă o povară semnificativă pentru economia rusă şi implică pierderi mari pentru trupele ruse", a declarat Vedant Patel presei.
"Rusia a declanşat acest război neprovocat împotriva Ucrainei. Putin ar putea să-i pună capăt oricând retrăgându-şi forţele din Ucraina", a continuat purtătorul de cuvânt.
Preşedintele rus l-a demis duminică seara pe emblematicul său ministru al apărării, Serghei Şoigu, în funcţie din 2012, într-o remaniere surpriză.
Serghei Şoigu a fost înlocuit de Andrei Belousov, economist ca pregătire, şi a fost numit secretar al Consiliului de Securitate, funcţie deţinută până atunci de Nikolai Patruşev, care este demis din funcţiile sale, conform unui decret publicat de Kremlin. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa : Captură video: (c) U.S. Department of State/youtube.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incendiu la o fabrică de încălțăminte din China: Un prim bilanț indică 28 de morți
Incendiul izbucnit joi la o fabrică de încălțăminte din China, unde oamenii au rămas blocați timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, s-a soldat cu 28 de morți, un prim bilanț după ce președintele chinez Xi Jinping a evocat ''pierderi grele de vieți omenești'', transmit AFP și Xinhua. Incendiul a izbucnit î
Parlamentul European votează pentru extinderea monitorizării conversațiilor private online
Parlamentul European a votat joi pentru prelungirea temporară a permisiunii deja acordate unor companii cum ar fi Meta, Microsoft sau Google de a monitoriza conversațiile private online pentru a detecta indicii materiale cu abuzuri sexuale împotriva copiilor, informează dpa. Acordul precedent privind exceptarea serviciilor de mesagerie d
Regatul Unit: Laburistul Andy Burnham, tot mai aproape de instalarea sa în Downing Street
Laburistul Andy Burnham a făcut joi încă un pas către Downing Street 10 odată cu deschiderea procedurii de desemnare a succesorului premierului demisionar Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist, relatează agențiile de presă Reuters și AFP. În vârstă de 56 de ani, fostul primar al municipalității Greater Manchester est
Punerea la dispoziție online contra cost a cazierelor judiciare nu ține de jurnalism și încalcă protecția datelor (CJUE)
Punerea la dispoziție online, contra cost, a cazierelor judiciare nu ține de jurnalism și încalcă drepturile privind protecția datelor, a decis joi Curtea de Justiție a UE, în urma unei sesizări din partea unei instanțe suedeze, relatează AFP. 'Simplul fapt de a pune la dispoziție online, contra cost, hotărâri de condamna
Comisia Europeană le-a transmis statelor UE opțiuni de restrângere a importurilor din coloniile israeliene
Comisia Europeană a confirmat joi că le-a trimis statelor membre ale UE un document neoficial ('non-paper') care le prezintă opțiuni pentru restricționarea sau interzicerea importurilor de produse care au ca proveniență așezările israeliene din teritoriile palestinene, precum și alternative pentru revizuirea sistemului actual de tratament diferențiat în
Ungaria/Magyar a postat programul unei deplasări în SUA din 2018 a fostului președinte Ader pe o rețea de socializare
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a postat pe o rețea de socializare intinerariul călătoriei din 2018 în SUA a fostului președinte Janos Ader, argumentând că programul sugerează că a fost mai mult o vizită de familie, relatează joi MTI. Postarea intervine după un schimb de replici pe social media anterior în cursul zilei, c&a
Euro digital: Parlamentul European a validat relansarea negocierilor cu Consiliul UE
Parlamentul European a validat joi, la Strasbourg, relansarea discuțiilor despre crearea unui euro digital, proiect intrat în impas în urmă cu trei ani, transmite AFP. Eurodeputații au aprobat, cu 416 voturi pentru, 169 voturi împotrivă și 22 de abțineri, decizia membrilor Comisiei de afaceri economice a PE (ECON), care s-a p
Consiliul Europei constată o creștere moderată a aplicării alternativelor la închisoare
Consiliul Europei și-a publicat joi statistica anuală privind persoanele aflate sub supraveghere, în care constată o creștere în Europa a aplicării ca alternativă la închisoare a unor sancțiuni în cadrul comunității și care le permit condamnaților să rămână în societate. Conform unui comunicat de presă de la
Iranul acuză un nou atac american în perimetrul centralei nucleare de la Bushehr
Proiectile americane au lovit joi după-amiază vecinătatea centralei nucleare iraniene de la Bushehr, fără a provoca pagube sau victime, potrivit presei iraniene, citată de agențiile AFP și EFE. 'În această după-amiază au avut loc atacuri asupra mai multor locații din provincia Bushehr, inclusiv perimetrul centralei nucleare, baza mil
Șeful poliției de frontieră din Letonia susține că situația cu Belarus e tensionată din cauza migranților
Letonia a înregistrat o creștere a numărului de migranți nedocumentați care au încercat să treacă frontiera din Belarus, vecinul său de la Est, a declarat joi șeful poliției de frontieră Guntis Pujats pentru postul de radio leton, relatează dpa. 'Din aprilie, situația a fost tensionată și complicată'. a spus Pujats.
Mahmoud Abbas anunță alegeri legislative palestiniene pentru 28 noiembrie
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a stabilit data de 28 noiembrie pentru următoarele alegeri parlamentare, conform unui decret publicat joi, iar dacă ele vor avea loc, acest lucru va marca primul astfel de vot în teritoriile palestiniene din ultimele două decenii, relatează AFP. 'Decretul prezidențial solicită poporului palestin
CE și șefa diplomației UE propun un nou regim de sancțiuni împotriva introducerii ilegale de migranți și traficului de persoane
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au propus joi un nou regim de sancțiuni al UE pentru a combate introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane și alte forme grave de criminalitate organizată, între care traficul de arme de foc și de droguri ilicite, precum și spălarea banilor.
Procurorul general al Ucrainei neagă implicarea Kievului în sabotarea gazoductelor Nord Stream
Procurorul general al Ucrainei a respins joi implicarea Kievului în sabotarea gazoductelor Nord Stream în 2022 și a propus formarea unei echipe de anchetă comune cu Germania, care suspectează că entități statale ucrainene s-au aflat în spatele exploziilor, transmit Reuters și AFP. Exploziile, produse la câteva luni după
Directorul SIS avertizează că Rusia se pregătește deja de următoarele alegeri din Republica Moldova
Rusia se pregătește deja să se implice în următoarele alegeri din Republica Moldova și a intensificat deja campaniile de dezinformare și încercările de influențare a opiniei publice, a declarat joi directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, care a subliniat că scopul principal al acestor acțiuni este erodarea încre
Confruntat cu presiunea Chinei, Taiwanul va realiza 5 zile de exerciții comune de apărare
Forțele armate din Taiwan vor organiza 'manevre comune de apărare' între 13 și 17 iulie, un exercițiu fără precedent până acum, într-un context marcat de activitatea militară și maritimă în creștere a Chinei în apele de est ale insulei, a informat joi agenția de știri CNA, relatează EFE. Potrivit surselor











