BTA: Obiectivul principal al UE este ca toată lumea de pe teritoriul său să trăiască în pace - Directorul General al BTA
Obiectivul principal al Uniunii Europene este ca toată lumea de pe teritoriul său să trăiască în pace, a declarat joi directorul general al Agenţiei bulgare de ştiri (BTA) Kiril Vălcev, în deschiderea conferinţei regionale din cadrul seriei "Europe in the Balkans: A Common Future" la Clubul Naţional de Presă al BTA de la Plovdiv (centru-sud). Vălcev a notat că oraşul Plovdiv este un exemplu perfect de coexistenţă paşnică cu diversitatea sa de religii şi de etnicităţi.
Vălcev a subliniat că nu este uşor să găseşti un loc mai potrivit decât Plovdiv de Ziua Europei pentru a continua discuţiile cu privire la politica europeană de coeziune în Balcanii de Vest, organizate de BTA în centrele sale naţionale de presă din Bulgaria şi de peste hotare. Conform directorului general al BTA, Plovdiv este un exemplu pentru motto-ul "Unitate în Diversitate" cu mult înainte ca acest motto să fie adoptat de UE, în 2000. De asemenea, Vălcev a amintit că Plovdivul a fost Capitală Europeană a Culturii în 2019.
Proiectul "Europe in the Balkans: A Common Future" (Europa în Balcani: Un Viitor Comun) este implementat de BTA cu sprijinul Comisiei Europene. Acest proiect este ridicat pe fundamentul unui proiect anterior, "Europe in Bulgaria: A Common Future" şi îşi propune să promoveze o mai bună înţelegere a rolului politicii de coeziune în Balcani, să mărească gradul de conştientizare cu privire la proiectele finanţate de UE prin Fondurile de Coeziune, să promoveze dialogul cu privire la rezultatele acestor proiecte la nivel local şi să crească participarea civică în chestiuni legate de politica de coeziune.
Participanţii la conferinţă au discutat despre noile evoluţii pentru perioada 2021-2027 dar şi despre rezultatele obţinute în perioada 2014-2020. Ministrul adjunct a finanţelor, Martin Danovski, a declarat că Bulgaria a folosit 33 de miliarde de leva din bugetul pentru politică de coeziune al UE până la sfârşitul anului 2020, adăugând că această sumă reprezintă mai mult de jumătate din PIB-ul Bulgariei din 2007.
Danovski a prezentat unele dintre realizările aplicării politicii de coeziune în Bulgaria din 2007. Aproximativ 89.000 de persoane inactive şi fără loc de muncă cu vârsta de peste 30 de ani au fost angajate şi aproape 115.000 de tineri şomeri şi inactivi cu vârsta mai mică de 30 de ani au fost sprijiniţi.
Aproape 75.000 de copii au fost sprijiniţi prin măsurile de dezinstituţionalizare, prevenire şi dezvoltare şi peste 820 de locuinţe protejate şi adăposturi au fost renovate.
Peste 205.000 de persoane dezavantajate au obţinut acces la servicii sociale îmbunătăţite, conform datelor Ministerului de Finanţe.
Prin renovarea a peste 1.100 de şcoli de pe întreg cuprinsul Bulgariei, mai mult de jumătate de milion de elevi şi tineri se pot bucura în prezent de un mediu educaţional îmbunătăţit. Au fost oferite peste 22.000 de stagii de practică.
Datele ministerului arată că au fost construite 16 laboratoare şi facilităţi ştiinţifice de înaltă tehnologie, care au atras aproximativ 400 de noi cercetători.
Peste 550 de proiecte pentru introducerea inovării şi dezvoltare în companii au fost implementate şi peste 2.600 de întreprinderi au primit sprijin pentru a-şi extinde capacităţile de producţie.
Datorită politicii de coeziune, 79 de centre medicale de urgenţă din Bulgaria au fost renovate, peste 100 de situri culturale au fost modernizate, aproape 5 milioane de metri pătraţi de spaţii verzi urbane au fost reamenajate şi au fost plantate 1.600 de hectare de pădure.
Cantitatea de deşeuri menajere depozitate la gropile de gunoi a fost redusă cu peste 288.000 de tone pe an.
Aproximativ 3,6 milioane de persoane au primit acces la o infrastructură îmbunătăţită de apă şi canalizare.
Au fost reparate 375 km de linii ferate, 8 staţii de tren au fost renovate, au fost construiţi 380 km de noi drumuri şi peste 1.700 km de drumuri au fost reparate, peste 450 km de linii de transport în comun din oraşele bulgare au fost reparate şi au fost introduse peste 640 de vehicule prietenoase cu mediul. Reţeaua de metrou din Sofia a fost extinsă cu 33 km şi au fost construite 32 de staţii de metrou.
Galina Simeonova, Director General al Programului Operaţional de Mediu, Direcţia Generală a Ministerului Mediului şi Apelor, a declarat că măsurile din cadrul programului au abordat suficient protecţia habitatelor pentru speciile pe cale de dispariţie din întreaga ţară.
Plamen Pancev, fondator şi CEO al Zonei Economice Trakia, primarul municipiului Hisaria, Iva Vălceva şi directorul Unităţii Centrale de Coordonare din cadrul Ministerului de Finanţe, Ivan Ivanov, s-au numărat, de asemenea, printre vorbitorii cheie ai conferinţei.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re














