Israel-Hamas Netanyahu şi şeful CIA au discutat despre o 'pauză' în operaţiunile de la Rafah, potrivit unui responsabil israelian
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei Gaza în schimbul eliberării de ostatici, a indicat pentru AFP un responsabil israelian.
Netanyahu şi Burns s-au întâlnit în timp ce o delegaţie israeliană participă la Cairo la negocieri indirecte cu Hamas cu privire la un proiect de armistiţiu în Fâşia Gaza, comportând mai ales eliberarea de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene în schimbul unor ostatici răpiţi de Hamas pe 7 octombrie 2023.
'Discuţiile s-au terminat' între Netanyahu şi Burns, care au vorbit despre 'posibilitatea ca Israelul să facă o pauză în operaţiunile sale (militare) la Rafah', 'în schimbul eliberării de ostatici', a afirmat responsabilul israelian, sub acoperirea anonimatului.
Duminică seara, şeful CIA s-a deplasat la Doha pentru o 'reuniune de urgenţă' cu prim-ministrul Qatarului, ţară mediatoare alături de Egipt şi SUA, potrivit unei surse apropiate discuţiilor.
Negocierile pentru un armistiţiu în Gaza au fost reluate miercuri la Cairo 'în prezenţa tuturor părţilor', a relatat o sursă media apropiată autorităţilor egiptene. 'Negocierile sunt în derulare', a transmis şi Casa Albă.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei a ajuns la locul de înhumare
Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian ucis în atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, a ajuns joi pentru înhumare la cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, unde s-a adunat o mulțime uriașă, relatează Reuters. Unii participanți purtau pancarte pe care scria 'Îl vom ucid
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summi
Strâmtoarea Ormuz: Traficul maritim se prăbușește după schimbul de lovituri între SUA și Iran
Traficul în Strâmtoarea Ormuz s-a diminuat puternic de miercuri, în special pe ruta maritimă omaneză susținută de ONU, după atacuri care au vizat mai multe nave mai devreme în cursul săptămânii și noul schimb de lovituri între Iran și SUA, au anunțat analiștii, relatează AFP. Traficul prin această cale marit
Netanyahu: Războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat joi că războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat', adăugând că armata israeliană, în special forțele sale aeriene, sunt pregătite pentru orice scenariu, transmite agenția EFE. 'Axa iraniană este mai slăbită ca niciodată, în timp ce Israelul est
#Ucraina: Aproximativ 1,6 milioane de copii sunt supuși militarizării ruse (raport OSCE)
Aproximativ 1,6 milioane de copii care trăiesc în regiuni ucrainene aflate sub controlul Rusiei sunt expuși unui sistem de îndoctrinare și de militarizare ce ar putea fi asimilat cu persecuția ca infracțiune de război, potrivit concluziilor unui raport elaborat de experți independenți mandatați de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
SUA: Aeroportul din Palm Beach a fost redenumit după Trump
Aeroportul din Palm Beach, în statul american Florida, a fost redenumit joi după președintele Donald Trump, alăturându-se unei întregi serii de instituții, clădiri, programe guvernamentale, nave de război și chiar bancnote care poartă acum numele magnatului devenit șef de stat, relatează Reuters. Schimbarea numelui aeroportul
Germania și Danemarca intenționează să mențină pentru moment controalele la frontiera comună
Germania și Danemarca intenționează să mențină pentru moment controalele la frontiera comună, a anunțat joi ministrul de interne german Alexander Dobrindt, după o întrevedere cu ministrul danez pentru migrație și integrare Morten Bodskov, transmite dpa. ''Pentru noi, controalele frontaliere joacă un rol important în combate
Parlamentul ungar lucrează la foc continuu pentru a dezrădăcina 'mafia' lui Orban
Parlamentarii ungari nu-și pot face planuri de vacanță, întrucât trebuie să examineze un proiect de lege după altul, într-un ritm frenetic impus de noul premier Peter Magyar, care a lansat 'Operațiunea Focul Purificator' pentru a destructura sistemul politic creat de predecesorul său Viktor Orban, scrie joi AFP. La do
Incendiu la o fabrică de încălțăminte din China: Un prim bilanț indică 28 de morți
Incendiul izbucnit joi la o fabrică de încălțăminte din China, unde oamenii au rămas blocați timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, s-a soldat cu 28 de morți, un prim bilanț după ce președintele chinez Xi Jinping a evocat ''pierderi grele de vieți omenești'', transmit AFP și Xinhua. Incendiul a izbucnit î
Parlamentul European votează pentru extinderea monitorizării conversațiilor private online
Parlamentul European a votat joi pentru prelungirea temporară a permisiunii deja acordate unor companii cum ar fi Meta, Microsoft sau Google de a monitoriza conversațiile private online pentru a detecta indicii materiale cu abuzuri sexuale împotriva copiilor, informează dpa. Acordul precedent privind exceptarea serviciilor de mesagerie d
Regatul Unit: Laburistul Andy Burnham, tot mai aproape de instalarea sa în Downing Street
Laburistul Andy Burnham a făcut joi încă un pas către Downing Street 10 odată cu deschiderea procedurii de desemnare a succesorului premierului demisionar Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist, relatează agențiile de presă Reuters și AFP. În vârstă de 56 de ani, fostul primar al municipalității Greater Manchester est
Punerea la dispoziție online contra cost a cazierelor judiciare nu ține de jurnalism și încalcă protecția datelor (CJUE)
Punerea la dispoziție online, contra cost, a cazierelor judiciare nu ține de jurnalism și încalcă drepturile privind protecția datelor, a decis joi Curtea de Justiție a UE, în urma unei sesizări din partea unei instanțe suedeze, relatează AFP. 'Simplul fapt de a pune la dispoziție online, contra cost, hotărâri de condamna
Comisia Europeană le-a transmis statelor UE opțiuni de restrângere a importurilor din coloniile israeliene
Comisia Europeană a confirmat joi că le-a trimis statelor membre ale UE un document neoficial ('non-paper') care le prezintă opțiuni pentru restricționarea sau interzicerea importurilor de produse care au ca proveniență așezările israeliene din teritoriile palestinene, precum și alternative pentru revizuirea sistemului actual de tratament diferențiat în
Ungaria/Magyar a postat programul unei deplasări în SUA din 2018 a fostului președinte Ader pe o rețea de socializare
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a postat pe o rețea de socializare intinerariul călătoriei din 2018 în SUA a fostului președinte Janos Ader, argumentând că programul sugerează că a fost mai mult o vizită de familie, relatează joi MTI. Postarea intervine după un schimb de replici pe social media anterior în cursul zilei, c&a
Euro digital: Parlamentul European a validat relansarea negocierilor cu Consiliul UE
Parlamentul European a validat joi, la Strasbourg, relansarea discuțiilor despre crearea unui euro digital, proiect intrat în impas în urmă cu trei ani, transmite AFP. Eurodeputații au aprobat, cu 416 voturi pentru, 169 voturi împotrivă și 22 de abțineri, decizia membrilor Comisiei de afaceri economice a PE (ECON), care s-a p













