Europarlamentare2024/Germania: Cancelarul Scholz avertizează că "democraţia este ameninţată", după atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că "democraţia este ameninţată" de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
Matthias Ecke, în vârstă de 41 de ani, cap de listă al SPD în Saxonia pentru alegerile europene din iunie, a fost lovit de patru necunoscuţi vineri în timp ce punea postere la Dresda, capitala landului estic. Potrivit SPD, bărbatul va trebui supus unei intervenţii chirurgicale în urma rănilor suferite.
Cu o săptămână în urmă, zeci de manifestanţi au atacat-o pe vicepreşedinta Bundestag Katrin Goering-Eckardt, ecologistă, după o festivitate în estul Germaniei, blocându-i maşina. A fost nevoie de intervenţia poliţiei ca politiciana să poată pleca.
Astfel de agresiuni sunt rezultatul "discursului, mediului creat, al faptului de a-i instiga pe oameni unii împotriva celuilalt", a deplâns sâmbătă Olaf Scholz. "Nu trebuie să ne resemnăm în faţa unor astfel de acte de violenţă (...). Trebuie să ne opunem împreună", a îndemnat cancelarul.
Armin Schuster, ministrul de interne din Saxonia, unde pe 1 septembrie se va desfăşura un important scrutin regional, a menţionat că în acest land s-au înregistrat de la începutul anului 112 delicte legate de alegeri, dintre care 30 împotriva unor titulari de funcţii politice sau mandate alese. Acesta s-a declarat "absolut preocupat" de "intensitatea" pe care o au în prezent astfel de atacuri.
Numărul atacurilor asupra politicienilor din partidele reprezentate în parlament s-a dublat din 2019, arată cifrele guvernului german făcute publice în ianuarie.
Responsabili ai SPD din Saxonia au menţionat un rol în acest sens al partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), care creşte puternic în sondaje.
"Seminţele plantate de AfD şi alţi extremişti de dreapta sunt pe cale să germineze. Partizanii lor sunt complet dezinhibaţi şi ne consideră clar pe noi, democraţii, ca fiind vânat", au deplâns liderii regionali ai partidului, Henning Homann şi Kathrin Michel.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re














