Argentina a cerut să devină ''partener global'' al NATO
Argentina a cerut să devină "partener global" al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Potrivit unui mesaj postat pe platforma X de către ministrul argentinian, acesta afirmă că i-a înmânat secretarului general adjunct al NATO "scrisoarea de intenţie care exprimă solicitarea Argentinei de a deveni partener global al acestei organizaţii".
"Vom continua să lucrăm pentru recuperarea legăturilor care să permită modernizarea şi consolidarea forţelor noastre armate la standardele NATO", a adăugat ministrul Luis Petri.
Argentina a anunţat marţi achiziţia a 24 de avioane de vânătoare americane F-16 la mâna a doua din Danemarca, tranzacţie aprobată de SUA.
Potrivit NATO, partenerii săi globali cooperează cu membrii Alianţei, de exemplu în transmiterea reciprocă de informaţii sau în participarea la acţiuni militare. Ţările în prezent parteneri globali ai NATO sunt Australia, Columbia, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia, Noua Zeelandă şi Pakistan.
Apropierea Argentinei de NATO se înscrie în direcţia de politică externă impusă de noul preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei. Acesta din urmă, care se autodescrie drept un "anarho-capitalist" şi "libertarian", a abandonat planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), afirmând că nu doreşte alianţe cu ţări "comuniste", şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel.
Rusia şi-a manifestat joi imediat regretul faţă de intenţia Argentinei de a deveni partener global al NATO. "Regretăm", a declarat agenţiei TASS vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov. "Aceasta, în mod evident, nu va oferi mai multă securitate nimănui, ci va crea noi forme de subordonare a statelor suverane", a estimat oficialul rus, făcând referire la SUA, "liderul hegemonic al NATO". Totuşi, a adăugat Riabkov, Moscova nu intenţionează să-şi revizuiască relaţiile cu Buenos Aires în aceste noi circumstanţe.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Curtea Supremă autorizează administrația Trump să creeze o bază de date pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP. Deși instanța supremă îi dă astfel satisfacție președintelui republican în lupta sa împotriva presupuselor fraude electorale, această decizie
Atacurile ucrainene din timpul alegerilor în Rusia au îndepărtat și mai mult negocierile de pace, afirmă Putin
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE. 'În noaptea de 19 spre 20, adică în ziua principală a al
Justiția americană confirmă interdicția impusă de Pentagon startup-ului de IA Anthropic
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicția impusă startup-ului de Inteligență Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de IA al respectivei companii ar putea refuza anumite misiuni militare, relatează AFP și Reuters. În urma acestui verdict se menține interdicția pentru contracto
Republica Moldova, printre țările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare (comisarul european pentru extindere)
Republica Moldova se numără printre cele patru țări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Muntenegru, Albania și Ucraina, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat France 24. Oficialul european a apreciat în mod special ritmul reformel
Numele lui Silvio Berlusconi, adăugat în denumirea aeroportului internațional Malpensa din Milano
Numele aeroportului internațional Malpensa din Milano a fost schimbat vineri pentru a-l adăuga pe cel al fostului prim-ministru și miliardar italian Silvio Berlusconi, un omagiu criticat de opoziție, informează AFP și ANSA. Cu sprijinul guvernului de centru-dreapta - inclusiv al partidului Forza Italia, fondat de Berlusconi -, autoritatea aeronautică civilă EN
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, potrivit CBS
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE. Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și al
#Ucraina: Cinci morți în atacuri rusești cu drone în plină zi la Kiev
Atacurile rusești cu drone au ucis cinci persoane vineri în plină zi la Kiev, între care un adolescent de 14 ani, în timp ce Ucraina a anunțat că are aprobarea definitivă a președintelui american Donald Trump pentru a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul său, relatează AFP. Președintele ucrainean Volod
Macron cere, de față cu Papa Leon, crearea unei organizații internaționale de reglementare a Inteligenței Artificiale
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE. 'Laicitatea fra
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP. Aceste fonduri din cadrul Instrumentului european pentru pace sunt destinate rambur
Trump spune că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea sa 'foarte productivă' cu Xi Jinping
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea 'foarte productivă' avută cu omologul său chinez Xi Jinping, care încheie o vizită oficială de trei zile în SUA, relatează agenția EFE. 'O întâlnire foarte productiv
Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue, relatează Reuters. 'Le-am transmis foarte clar cu săptămâni în urmă că orice for
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte
Rusia: Comisia Electorală Centrală confirmă oficial majoritatea constituțională a partidului Kremlinului, Rusia Unită
Comisia Electorală Centrală a Rusiei (CEC) a confirmat vineri în mod oficial majoritatea constituțională a formațiunii politice Rusia Unită, care a obținut 349 din cele 450 de locuri din Duma de Stat (Camera Deputaților), cel mai bun rezultat al partidului Kremlinului, în pofida plângerilor opoziției privind fraudele, informează EFE.
Preluarea activelor franceze de către Rusia: Franța condamnă 'un act ostil'
Ministrul francez al economiei Roland Lescure a denunțat vineri recentele preluări de către Moscova a controlului asupra activelor unor companii franceze încă prezente în Rusia, precum Auchan și fostul Leroy Merlin, calificându-le drept un act 'ostil' la adresa Franței, transmite AFP. 'Este un act ostil la adresa
#Ucraina: Zelenski anunță că Trump a acceptat să acorde Kievului licențe pentru a produce rachete Patriot
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că omologul său american Donald Trump a luat ''decizia finală'' de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP. ''În timpul u













