#Ucraina: Kievul califică drept 'minciună cronică' acuzaţia Rusiei de implicare în atentatul de la Moscova
Ucraina a calificat marţi drept "minciună cronică" acuzaţiile zilnice ale Rusiei privind presupusa implicare a Kievului în atentatul islamist de vinerea trecută la o sală de concerte de lângă Moscova, relatează EFE şi Unian.
"Încă o dată. A devenit ceva cronic. Există fapte de netăgăduit, o înţelegere comună (în diferite ţări) a cauzelor şi consecinţelor, o neîncredere totală chiar şi din partea ţărilor neutre cu privire la 'urma ucraineană' în atacul terorist de la Crocus City Hall", a reacţionat consilierul prezidenţial ucrainean Mihail Podoliak pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter).
După "minciuna" cu o zi înainte a preşedintelui rus Vladimir Putin, care într-un mod "obsesiv şi compulsiv" încearcă să inducă ideea că Ucraina s-ar afla în spatele atentatului revendicat de Statul Islamic, iată că a venit rândul secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, şi al şefului Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, afirmă el.
Patruşev a declarat că "bineînţeles, Ucraina" se află în spatele atentatului, în timp ce Bortnikov a spus că "islamiştii radicali l-au pregătit", dar că "serviciile de informaţii occidentale l-au înlesnit", iar serviciile de informaţii ucrainene au avut o "legătură directă" cu masacrul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit luni seara pe Vladimir Putin drept o "bestie bolnavă şi cinică", după ce acesta acuzase, cu câteva ore înainte, Ucraina că s-ar afla într-un fel în spatele atacului, la fel ca şi aliaţii săi occidentali, în special SUA.
În acelaşi timp, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, a ridiculizat marţi ordinul de arestare emis pe numele său de un tribunal rus, după ce a detaliat, într-un interviu, execuţiile extrajudiciare în Rusia ale inamicilor Ucrainei, potrivit AFP.
Un tribunal din Moscova a emis un ordin de arestare în contumacie pe numele lui Vasil Maliuk, şeful SBU, în cadrul unei anchete privind explozia sângeroasă din 2022 pe podul Kerci, o structură civilă şi militară care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia continentală.
În paralel, şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, a cerut marţi ca SBU să fie declarată drept "organizaţie teroristă".
Maliuk (41 de ani) este şeful SBU de puţin peste un an şi şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile împotriva adversarilor Ucrainei în Rusia şi în teritoriile ocupate.
El a glumit pe seama ordinului de arestare emis împotriva sa, spunând că acesta a venit din partea "judecătorilor de buzunar" ai Kremlinului.
"Facem tot ce ne stă în putere pentru a-l vedea pe acest criminal de război comparând cât mai rapid posibil în faţa Tribunalului de la Haga", a adăugat el, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.
Într-un interviu difuzat luni seară pe canalul ucrainean ICTV, Maliuk a dat detalii despre unele atentate extrem de mediatizate comise împotriva ruşilor.
Întrebat despre implicarea SBU în "lichidarea" duşmanilor Ucrainei, şeful SBU a răspuns: "Nu o vom recunoaşte oficial, dar vă voi da câteva detalii".
Referitor la un responsabil politic ucrainean susţinător al autorităţilor ruse, Ilia Kiva, al cărui corp a fost găsit într-o suburbie a Moscovei în decembrie 2023 şi a cărui ucidere a fost revendicată de Kiev, arma utilizată a fost "o armă scurtă de 9 x 19 mm", a spus Maliuk, evocând un "tir în piept, iar apoi un glonţ de control în cap".
Între altele, el a vorbit şi despre bloggerul militar antiucrainean Vladlen Tatarski, care a fost ucis în explozia unei statuete ce i-a fost oferită într-o cafenea la Sankt Petersburg, în aprilie 2023. O tânără rusoaică a fost condamnată în ianuarie la 27 de ani de închisoare pentru acest asasinat.
"Erau 400 de grame de explozibil termobaric şi a funcţionat ca un brici asupra lui", a declarat şeful SBU.
În ceea ce-l priveşte pe scriitorul pro-Kremlin Zahar Prilepin, care a fost rănit în explozia unei maşini în Rusia în mai 2023, în timp ce asistentul său a decedat, "bazinul şi picioarele sale au fost grav atinse şi, cu părere de rău, a rămas şi fără organe genitale", a afirmat Maliuk.
Interviul a fost difuzat într-un moment în care Rusia acuză Ucraina că s-ar fi la originea atacului de vineri seara împotriva unei săli de concerte de lângă Moscova, care a făcut cel puţin 139 de morţi şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. Kievul a negat cu fermitate orice fel de implicare. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald și Melania Trump au sărbătorit Halloween-ul în Casa Albă împodobită cu dovleci
Președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania Trump au sărbătorit joi Halloween-ul cu tradiționala împărțire de dulciuri copiilor de toate vârstele, veniți în costumele specifice acestei sărbători la Casa Albă, care a fost decorată cu zeci de dovleci pentru această ocazie, relatează agenția EFE. Revenit de la un miting de campani
Un cetățean rus, reținut în Polonia după ce a fotografiat infrastructură feroviară
Poliția poloneză a anunțat vineri că a reținut un cetățean rus în vârstă de 55 de ani, suspectat că a acționat în numele unui serviciu de informații străin, precizând totodată că o instanță a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de trei luni, relatează Reuters. Ofițeri de poliție care asigurau securitatea la un meci
Ministrul elvețian de externe a sosit la Phenian pentru a redeschide un oficiu diplomatic în Coreea de Nord
Ministrul elvețian de externe Ignazio Cassis a aterizat joi la Phenian, pentru a redeschide oficiul diplomatic al Elveției în Coreea de Nord, a confirmat vineri agenția publică de presă nord-coreeană KCNA, citată de agenția EFE. Ministrul Cassis a fost primit de 'oficiali din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Populare Democrate Coreene (RPD
UPDATE/Rusia: Ziarul independent Novaia Gazeta își anunță închiderea sub presiunea autorităților
Ziarul Novaia Gazeta, bastion istoric al presei independente din Rusia, care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea sub presiunea autorităților ruse, relatează AFP. 'Novaia Gazeta încetează să mai existe. Autoritățile ruse, serviciile speciale rusești, au obligat redacția să-și înceteze
SUA expulzează un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la ONU
Statele Unite au expulzat un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la sediul ONU, unde a avut loc de asemenea o discuție polemică între ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez și ambasadorul SUA la ONU Michael Waltz, a relatat joi publicația New York Times (NYT), citată de agenția EFE. Potrivit NYT, Departamentul de S
#Ucraina: Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit spre Oleșki; părțile continuă atacurile în restul zonelor
Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit în cursul nopții spre orașul Oleșki, din sudul Ucrainei, aflat sub control rus, transportând, printre altele, alimente și materiale medicale, a relatat vineri cotidianul rus Izvestia, potrivit Reuters. Această inițiativă vine după săptămâni de eforturi de a organiza o operațiune de ajutorare a locuitor
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcațiuni cu explozivi atașați
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o ambarcațiune de mici dimensiuni pe care erau fixate două dispozitive explozive, deflagrația rezultată provocând un incendiu în sala motoarelor, a anunțat vineri agenția britanică pentru securitate maritimă UKMTO, citată de agențiile Reuters și AFP. Echipajul este în siguranță, me
Franța: Edouard Philippe, ex-premier și candidat la prezidențiale, audiat de judecători pentru suspiciuni de deturnare de fonduri publice
Fostul prim-ministru francez și candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, Edouard Philippe, a fost plasat joi sub statutul de martor asistat într-o anchetă ce vizează suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favoritism și hărțuire morală în cadrul comunității urbane Le Havre (vest), transmite AFP, citând surse apropiate dosarului. Phil
Coreea de Nord testează drone de atac; Kim Jong Un cere 'superioritate absolută' în tehnologia dronelor
Coreea de Nord a testat drone de atac, rachete și un lansator multiplu de rachete într-o singură demonstrație, a relatat vineri agenția de știri nord-coreeană KCNA, liderul Kim Jong Un cerând accelerarea dezvoltării dronelor și a inteligenței artificiale pentru a obține 'superioritatea absolută' în aceste domenii militare, relatează AFP.
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m












